Citeşte în noul număr din BUSINESS Magazin

Postat la 08 iunie 2012 34 afişări

"Vreau o companie de un miliard" este materialul de copertă pe care revista BUSINESS Magazin vi-l propune din 11 iunie. Citiţi în continuare ce alte articole vă recomandă redactorii revistei în noul număr.


COVER STORY: Vreau o companie de un miliard

Antreprenorul, cu A mare. A creat produse pe care le-a vândut, a creat afaceri pe care le-a vândut, a creat echipe de specialişti, a angajat expaţi şi a mutat o afacere românească, una din puţinele afaceri româneşti cu anvergură internaţională, peste Ocean. Vrea, doar pentru a-şi dovedi că poate, să creeze şi să fie implicat într-o companie de software care să valoreze un miliard de dolari la bursa americană.


ECONOMIE: Găletuşa, lopăţica şi euro de cinci lei


BUSINESS HI-TECH: Camerele mirrorless câştigă tot mai mult teren

Cu toţii ne dorim să avem posibilitatea de a face fotografii excelente cu un efort minim, chiar şi în condiţii mai dificile de iluminare, însă fără a fi nevoiţi să cărăm kilograme întregi de echipament. Camerele foto mirrorless sunt exact soluţia care ne poate ajuta. Dispozitivele din această gamă au câştigat popularitate în ultimii ani, oferind cumpărătorilor posibilitatea de a realiza fotografii de calitate, asemănătoare celor realizate cu aparate DSLR medii, însă într-un format mult mai compact, mai uşor de transportat şi în general mai simplu de utilizat.


IMOBILIARE: Eşti antreprenor? Cum găseşti şi cât te costă un spaţiu

Întrebat în urmă cu un an despre ce şi-ar dori să se facă atunci când va creşte, fiul meu, acum în vârstă de aproape 14 ani, a răspuns că vrea să fie un om de afaceri important, deoarece vrea să-i demonstreze tatălui său că poate şi pentru că nu-i place să primească ordine. M-a surprins răspunsul său, ştiind, din experienţele din jurul meu, că "spiritul antreprenorial" în general se moşteneşte, ceea ce nu era cazul, atât eu cât şi soţul meu fiind angajaţi. Dar probabil că dorinţa de a demonstra ceva cuiva şi de a fi propriul stăpân sunt motoare puternice pentru tineri, care într-un număr din ce în ce mai mare îşi iau viaţa în mâini şi pornesc propria afacere.


RESURSE UMANE: Cine le mai dă de lucru head-hunterilor

Obişnuiau să câştige până la 80.000 de euro pentru recrutarea unui CEO, bani pe care acţionarii îi ofereau fără să ceară prea multe explicaţii. În prezent, au devenit o ultimă variantă pentru cei care trebuie să-şi înlocuiască managerii şi primesc, după negocieri intense, între 15.000 şi 20.000 de euro pentru un proiect, dacă au noroc. Şi dacă lasă la preţ.


BUSINESS Magazin este revista de business care, într-o manieră clară şi accesibilă, prezintă evenimentele cu adevărat relevante din mediul de afaceri din România şi din lume. De şase ani, evenimentele ce au impact asupra economiei şi mediului de afaceri românesc sunt reflectate cu acurateţe în analizele BUSINESS Magazin, iar premiile obţinute în aceşti ani sunt o recunoaştere a valorii brandului BM. BUSINESS Magazin apare lunea şi poate fi cumpărată de la centrele de difuzare a presei, la preţul de 4,9 lei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BUSINESS Magazin,
revista,
nr. 379
/media-marketing/citeste-in-noul-numar-din-business-magazin-9722964
9722964
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.