Blogurile finantate prin publicitate nu sunt o noutate. Insa, exact ca si in mass-media traditionale, cand mesajul publicitar nu este explicit diferentiat de continut, lucrurile nu sunt in regula.

Intrebat fiind de un reporter ce crede despre civilizatia occidentala, se spune ca Gandhi ar fi raspuns "I think it would be a good idea" (cred ca ar fi o idee buna). Nu e greu de dedus din raspuns atat contextul politic al vremii cat si un mic paradox: gluma fina, prin ricoseu, este de fapt tipic englezeasca, deci occidentala. Cert este ca replica a ramas celebra si cu siguranta ca doar cu putina vreme in urma as fi fost tentat s-o citez ca raspuns la o intrebare de genul "ce crezi despre posibilitatea de a fi platit pentru articolele publicate intr-un blog?".

Intre timp, aceasta posibilitate a devenit o certitudine. E adevarat, doar pentru o minoritate din elita blogosferei, dar este de notorietate faptul ca, prin audienta uneori semnificativa pe care reusesc s-o inregistreze, unele bloguri au devenit surse de venit. Exista mai multe posibilitati de a "monetiza" aceasta audienta. Pe de-o parte, exista sansa afilierii la o publicatie influenta, bloggerul devenind astfel un fel de jurnalist independent, eventual remunerat pentru contributiile sale. Celelalte doua cai sunt legate de publicitate: fie obtinerea unor sponsorizari (care, desigur, vor fi marcate explicit in paginile blogului), fie publicitatea directa, prin bannere sau "anunturi". Se poate pune problema eventualei influente pe care banii castigati o pot avea asupra articolelor postate si, prin extensie, asupra atitudinii si ideilor exprimate. Este foarte probabil ca un blogger isi va menaja sponsorul in articolele postate, insa, pe de alta parte, audienta blogurilor cauta de fapt tocmai "prospetimea" comentariilor, sinceritatea pe care publicistica personala o promite - dar, bineinteles, nu o garanteaza. Daca vizitatorii blogului vor sesiza o atitudine partinitoare este foarte probabil ca vor reactiona si apoi se vor indeparta. Acesta este motivul pentru care sistemele de publicitate contextuala sunt calea cea mai neutra: nu pot sa stiu niciodata ce anunturi va plasa Google sau Yahoo! in paginile mele, deci nu am nici o obligatie fata de advertiseri.

Era oarecum de asteptat ca popularitatea in crestere a blogurilor sa nasca si alte formule de a genera venituri. Cum varianta accesului platit este sortita esecului - asa cum experienta presei traditionale transpusa in internet a demonstrat -, ramanea doar varianta "comercializari" prin forme mai directe de publicitate - pentru ca, daca-i dam crezare lui Chomsky, acesta este businessul presei: sa vanda o audienta unor furnizori de mesaj (de regula publicitar, uneori politic). Varianta care este experimentata acum se numeste "pay per post" si functioneaza exact asa cum sugereaza denumirea: bloggerul este platit pentru fiecare articol postat. Ar fi prea frumos sa fie doar atat si sa nu existe niste "mici inconveniente". Situl cel mai vizibil in acest domeniu nou este chiar PayPerPost.com, iar afacerea este definita ca un loc de intalnire intre cei care au nevoie de expunere (pentru o companie, un sit web, anumite produse etc.) si bloggerii care sunt dispusi sa scrie despre asta. Advertiserul anunta retelei de bloguri afiliate o serie de "oportunitati" - adica ce anume vrea sa promoveze si cat plateste pe un articol -, iar de aici incolo mesajul publicitar este creat de bloggeri, prin articolele pe care le posteaza. Ideea principala este ca astfel mesajul este "difuzat" in blogosfera (prin numeroasele metode de interconectare si agregare), este indexat de motoarele de cautare, poate genera curente de opinie si toate celelalte avantaje potentiale pe care o expunere mai buna le poate aduce. Doua noi situri aparute de curand - ReviewMe si CreamAid - functioneaza pe acelasi principiu.

Controversa privind aceasta modalitate a aprins blogosfera si a ajuns si in presa generala. Care-i de fapt problema? Daca, de exemplu, mie imi place iMac (chiar imi place) si scriu in blogul meu un articol elogios - pentru care sunt platit de Apple -, sunt cat se poate de sincer. Insa afilierea blogului meu la o astfel de retea imi reduce semnificativ "libertatea de impresie": PayPerPost trebuie sa-mi aprobe posturile. Ok, e alegerea mea. Insa partea cea mai controversata este faptul ca mentiunea privind afilierea blogului sau plata articolului nu este obligatorie. Este motivul principal pentru care majoritatea opiniilor converg spre ideea ca avem de-a face cu un fenomen de "poluare a blogosferei".

Justificarea promotorilor acestui sistem este ca, de fapt, orice opinie este partinitoare, macar prin "afilierea culturala" a semnatarului. Asta seamana cu "toti suntem vinovati" si mie nu-mi convine.