"Asta seara, relache!" - e, parca, titlul unui roman  citit in adolescenta. Actiunea se petrece la circ, in noaptea in care pana si femeia cu barba a primit liber, pentru ca si la circ e bine sa-ti mai tragi sufletul.

Observati, rogu-va, cat de poetica e imaginea aceasta pe care o folosim din reflex, fara a ne mai obosi s-o intelegem: a-ti "trage" sufletul. Nu suflul, ci sufletul. De parca, prinsi in agitatia de zi cu zi, nu pierdem din vedere doar esentialul. Colac peste pupaza, ne mai pierdem, intrucatva, si sufletul, care se indeparteaza incet-incet si trebuie tras inapoi cumva, dupa cum ai trage de mana un copil neastamparat care da sa o zbugheasca pe bulevard, sau cum ti-ai trage de maneca prietenul in momentul in care simti ca e pe punctul de a o lua razna. Or, cata vreme, oricum, majoritatea lumii considera politica un soi de circ, profit si eu de momentul acesta de acalmie pe scena politica romaneasca pentru a raspunde unei intrebari prea mult timp amanate. Cum se face - m-au luat la rost cativa cititori - ca am lasat sa treaca necomentate, de parca n-ar fi fost, evenimente grave precum gripa aviara, inundatiile, cresterea economica remarcabila din ultimul an sau criza din sistemul sanitar? De ce ma incapatanez sa iau in serios circul si in gluma lucrurile cu adevarat serioase? De ce, altfel spus, ma pieptan, cand satul arde? Nu m-am saturat, oare, de circ? Nu vreau, cumva, si nitica paine?

Marturisesc spasit: nu. Nu m-am saturat "de circ". Ceea ce nu inseamna ca intorc, scarbit, capul atunci cand vad paine. Atata doar ca refuz sa amestec borcanele: painea si circul. Sa ne intelegem. latini fiind, de bine - de rau, orice referire la circ, trimite, automat, gandul la paine. E vorba despre acele asociatii reflexe, gen casa-masa, Stan si Bran, turcul si pistolul etc., atat de gustate si interpretate de psihologi si psihanalisti. Nu intamplator "panem et circenses" - "paine si jocuri (jocuri de circ)" - s-a insurubat bine in subconstientul roman si, prin forta civilizatiei (alt termen latin), in subconstientul multor altor popoare. Expresia e, in general, folosita cu dispret, ca un soi de dus rece peste capetele prea infierbantate ale "idealistilor". Dati, altfel spus, poporului paine si circ pentru a-l transforma in "bobor" care se multumeste cu putin: ragaie, behaie si, la o adica, voteaza. Alaturarea celor doi termeni - paine si circ - in epoca romana nu este intamplatoare. Desi in cercurile aristocratice greaca mai era inca "limba de salon" - precum, mai spre zilele noastre, franceza -, sensul grec al politicii incepea deja sa dispara. Administratia, spiritul organizatoric, incepuse deja sa-i traga politicului presul de sub picioare.

Forumul roman n-a supravietuit mult timp disparitiei Agorei grecesti. Incet, dar sigur, locul i-a fost luat de catre Colloseum, iar cetatenii, in adevaratul sens al cuvantului, au fost inlocuiti cu ceea ce grecii ar fi numit, cu o dispretuitoare ingaduinta, "mancatorii de lotusi" - imbuibati si fericiti, dar stupizi. "Painea" ("lotusul", "fericirea") a devenit, de atunci incoace, cuvant de ordine, iar politica a degenerat, inevitabil, in "circ". Asta se intampla cand incepi sa amesteci, cu voiosie, borcanele, privatul cu publicul si economicul/socialul cu politicul: iese un ghiveci din care nimeni nu mai pricepe mare lucru, dar asupra caruia isi poate da oricine cu parerea.

Marx (iertata-mi fie vorba proasta) avea dreptate cand spunea ca revolutiile secolului al XVIII-lea au fost "imbracate in haine romane". Dar nimeni, vorba Scripturii, nu traieste numai cu paine. Stiu: a vorbi despre pericolele "painii", ale imbuibarii, poate parea cinic sau macar deplasat intr-o lume in care vietuirea de la o zi la alta este, zice-se, de ani buni, un sport national. Asa o fi?  Haideti sa vedem! Pai, daca cititi aceste randuri, se cheama ca fie aveti suficienti bani pentru a cumpara reviste adresate unui public-tinta, fie ca aveti acces la Internet - ambele situatii inimaginabile in conditii de reala subzistenta. De buna seama, raportat la venitul mediu al americanului, germanului sau spaniolului, romanul o duce prost. Dar raportat la nivelul de trai al nigerianului sau cel al ucraineanului? In definitiv, totul se rezuma la sistemul de referinta. Iar aici, va asigur - ca unul care salasuieste de o buna bucata de vreme prin cele strainataturi - intotdeauna se va gasi un sistem de referinta care sa va faca sa va simtiti marginalizati. Da, ai bani de gazda, dar n-ai bani de apartament. Da, ai casa, dar n-ai piscina. E o poveste fara de sfarsit. Si stim. Rational vorbind, stim ca e o poveste fara de sfarsit, dar nu ne putem abtine.

Vorba Eclesiastului: nimic nou sub soare. Iaca de ce, daca tot pot sa aleg, prefer circul painii. De saturat nu te saturi niciodata, nici de una, nici de cealalta. Diferenta e insa cea dintre calitate si cantitate. La circ, vrei ceva "mai bun". La paine, vrei ceva "mai mult". Daca n-am scris - si nu voi scrie - despre gripa aviara sau despre inundatii, e pentru simplul motiv ca acestea, oricat de grave, nu au nimic de-a face cu politicul, inteles la modul cel mai propriu cu putinta. Au de-a face cu administratia, la fel precum saracia, drumurile cu hartoape sau lipsa aspirinei din galantar. Fara doar si poate, si acestea reprezinta probleme cat se poate de serioase. Dar sunt probleme ale "painii", nu ale "circului". Sunt probleme ale guvernului, caruia nu degeaba i se mai zice "executiv". E, care va sa zica, naimit sa execute ceea ce-i ordona politicul, nu invers. Daca tot se cuvine sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului, iar lui Dumnezeu, ce-i al lui Dumnezeu, de ce sa nu-i dam si painii ce-i al painii, iar circului ce-i al sau?

P.S. Scriu aceste randuri la ora la care asa-numita "provocare iraniana" pe platforma maritima "Orizont" e, inca, in plina desfasurare. Teoretic vorbind, da, un asemenea act ar putea reprezenta un "casus belli". Si-atunci cum imi permit sa vorbesc despre un "moment de acalmie pe scena politica"? Pai, pentru simplul motiv ca am rezerve mari in a califica, automat, politica externa drept... politica. Politica, prin insasi natura ei, presupune egalitatea partenerilor de dialog, ceea ce, pe scena internationala, nu se aplica. E un alt fel de paine. Mai amara, ce-i drept, de cele mai multe ori, pentru statele mici, dar tot paine.