Întrebarea este de ce patronii români încep să prefere să angajeze muncitori străini decât români, în condiţiile în care sunt 2 milioane de români în ţară care pot să muncească, dar nu sunt pe nicăieri.

Un răspuns l-a dat David Alb, un antreprenor din Timişoara care deţine brutăriile Senneville, la conferinţa Afaceri de la zero, organizată la începutul lunii martie la Timişoara de ZF împreună cu Banca Transilvania.

„Am adus nepalezi de nevoie, după ce am renunţat să mai căutăm români. Un nepalez vine cu un contract de doi ani stabilit la început şi rămâne să muncească. Rata de retenţie este foarte bună, chiar dacă o lună, două sau trei trebuie să-i instruiesc. El vine aici şi câştigă 500 de euro, bani pe care îi trimite acasă, la familia lui.  Cheltuielile lunare pentru mine ajung la 5.000 de lei, adică puţin peste 1.000 de euro. Ne-am gândit să mergem la Vaslui, să aducem muncitori de acolo, dar ce garanţie aveam că a doua zi nu se urcau în tren şi plecau înapoi acasă? Am vrut să aducem angajaţi din judeţele sărace de lângă Timişoara, din Caraş-Severin, dar nu vin să lucreze aici, chiar dacă pot să câştige mult mai mult decât la ei acasă.“

El a mai spus că această creştere salarială din ultimul timp, cerută de tot mai mulţi, are o anumită limită, dictată până la urmă de preţul produsului pe care este dispus să-l plătească un client.

Toate companiile din România se confruntă cu o fluctuaţie mare de personal şi un bazin mai redus de oameni cu care să poată să îi înlocuiască. Problema nu ar fi creşterea salarială dacă un angajat ar fi stabil, adică dacă nu ar pleca peste noapte.

Legislaţia din România nu este atât de flexibilă şi nu permite încheierea unor contracte prin care firmele să condiţioneze un anumit salariu de durata de timp în care rămâne un angajat.

La noi contractele sunt pe durată nedeterminată, iar un angajat poate să plece aproape când vrea el.

În cazul nepalezilor, ei pot să vină pe un anumit contract şi mai degrabă preferă să-l onoreze decât să caute altceva.

Noile generaţii vor să experimenteze şi intră într-un job cu gândul de a sta puţin, de a căpăta ceva experienţă pe banii şi timpul angajatorului, iar cu acest CV să se ducă mai departe. Pentru că tinerii nu sunt aşa fideli, patronii români au început să caute angajaţi seniori.

Radu Savopol, proprietarul lanţului de cafenele 5 to Go, spune: „Căutăm angajaţi de peste 40 de ani pentru că sunt mai responsabili, mai stabili şi nu au probleme cu trezitul de dimineaţă. În schimb tinerii sunt mult mai pretenţioşi când vine vorba de partea salarială”.

Angajaţii millennials vor mai mult timp pentru ei, caută câteodată un job care să le permită să lucreze de acasă, sunt motivaţi de ce înseamnă mentorat şi de posibilitatea de dezvoltare, spune Sorina Donisa, de la firma de recrutare APT Resources and Services.

Dacă firmele româneşti, dacă patronii, proprietarii, antreprenorii români vor avea succes cu muncitorii străini, în primul rând mai fideli, s-ar putea ca români să-şi găsească din ce în ce mai greu un job, sau vor fi nevoiţi să-şi reducă pretenţiile. Este doar o chestiune de timp.