De la inceputul interventiei americane in Irak si al efortului de a construi aici un soi de democratie, o intrebare simpla, dar sacaitoare, a tot rasunat in surdina: Irakul era cum era (adica o dictatura) din cauza ca Saddam era cum era sau Saddam era cum era pentru ca Irakul era cum era - o colectie de secte beligerante incapabile de autoguvernare si administrabile doar cu o mana de fier?

Din pacate, la sapte ani dupa ce SUA l-au dat jos pe Saddam cu cateva saptamani inainte de al doilea scrutin democratic din Irak si inainte de retragerea fortelor americane, aceasta intrebare inca nu a primit un raspuns. Va triumfa noua ecuatie politica a Irakului in fata divizarilor culturale ale tarii sau divergentele culturale si sectare vor scufunda fragila democratie irakiana? Inca nu stim.

In multe feluri, Irakul este un test pentru dictonul raposatului senator Daniel Patrick Moynihan: "Adevarul fundamental al conservatorilor este ca nu politica, ci cultura determina succesul unei societati. Adevarul fundamental al liberalilor este ca politicile pot schimba o cultura si o pot salva de sine insasi".

Ironic, totusi, echipa neoconservatoare a lui Bush a sustinut ca nu cultura are importanta in Irak si ca perspectivele democratiei si ale autoguvernarii ii vor aduce automat pe irakieni laolalta ca sa ingroape trecutul. Asta in vreme ce multi liberali si realisti sustineau ca Irakul era un viespar de triburi ostile si ca nu ar fi trebuit sa ne bagam mana inauntru; era locul unde trecutul ar ingropa intotdeauna viitorul.

Dar ne-am bagat mana pana la cot si, facand asta, am dat irakienilor o sansa sa faca ceea ce niciun popor arab nu a mai avut sansa sa faca: sa-si scrie de bunavoie propriul contract social despre cum ar vrea sa se conduca si sa traiasca impreuna.

Alegerile sunt fixate pentru 7 martie, America este decisa sa retraga 50.000 de militari pana in septembrie si sa-i retraga pe toti pana la sfarsitul lui 2011 - irakienii trebuie sa se hotarasca cum vor sa exploateze aceasta oportunitate.

M-am vazut acum doua saptamani cu generalul Ray Odierno, comandantul trupelor americane din Irak, care impreuna cu vicepresedintele Joseph Biden a facut mai multe decat oricine ca sa consilieze, sa convinga, sa constranga si cateodata sa-i traga pe irakieni inapoi de pe marginea prapastiei.

Era optimist pentru ca i-a vazut pe irakieni ajungand pana pe marginea prapastiei de atatea ori si revenindu-si, dar si ingrijorat din cauza ca violenta sectara recapata incet teren inainte de alegeri si pentru ca anumiti politicieni siiti, ca fostul favorit al echipei Bush, Ahmed Chalabi - despre care Odierno a spus ca este evident "influentat de Iran" si nu aduce nimic bun - au incercat sa excluda unii politicieni sunniti importanti de la procesul electoral.