Sa ne gandim cate secunde in plus ne trebuie pentru a scrie de fiecare data cele patru zerouri parazitare sau ca sa pronuntam "o suta de mii" in loc de "zece lei"

Taranca de la care cumpar lapte a trecut de mult la "leul greu". Inca de acum cativa ani, cand laptele costa 5.000 de lei litrul, imi spunea ca face "5 lei". Era un mod de a-mi sugera ca pretul nu trebuie sa ma sperie, ca doar pare mare si ca in realitate nu depaseste pretul dinainte de 1989. 

In prezent, ea nu mai taie doar trei zerouri, ci patru, cum a explicat ca va face si Mugur Isarescu. Mai exact, in loc sa spuna 20.000 de lei (cat costa acum un litru), spune "2 lei". Culmea este ca tocmai oamenii simpli, necultivati, cu priza la realitate, au stiut sa vada dincolo de multiplicarea ametitoare a cifrelor valoarea reala a produselor. Intelectualii, mai sensibili la simboluri, au privit visatori milioanele si miliardele de pe hartie, lasandu-se in voia imaginatiei. Inflatia le-a oferit ocazia de a se sui in caruselul iluziei ca sunt milionari sau chiar miliardari. Cu exceptia economistilor, bineinteles.

(In ce ma priveste, nu am mare incredere in competenta economistilor, dar impresia mea este, sunt sigur, nejustificata. Iata, totusi, de ce nu am incredere. Odata, colaborand la o revista, urma sa primesc ca drepturi de autor 750.000 de lei "bani in mana". Economistul redactiei se straduia sa afle ce suma bruta trebuie sa stabileasca pentru ca scazand din ea un impozit de 18 la suta sa rezulte 750.000. Metoda lui era aceea a... incercarilor repetate. Scria, de exemplu, pe hartie 1.100.000, afla cat reprezinta 18 la suta din aceasta suma - 198.000 -, scadea 198.000 din 1.100.000, injura constatand ca obtine 902.000, si repeta calculul luand ca suma bruta 1.050.000 etc, etc. Dupa zeci de incercari tot nu gasise suma din care scazand 18 la suta sa rezulte 750.000. I-am spus ca ar face mai bine sa puna totul in ecuatie. El m-a privit consternat, iar eu i-am dictat: "ics minus optsprezece ics supra o suta egal cu sapte sute cincizeci de mii". Pana la urma, tot eu, absolvent al facultatii de litere, a trebuit sa-i arat cat de simplu se poate afla valoarea lui "ics").

Imaginea unei bancnote are cu totul alt ecou in mintea unui scriitor decat in aceea a unui specialist in "finante-banci". Scriitorii, de exemplu, au discutat indelung si cu insufletire despre prezenta portretului lui Eminescu pe bancnota de 1.000 de lei si despre prezenta portretului lui Caragiale pe bancnota de 1.000.000 de lei. Unii spuneau ca Eminescu este minimalizat, ca si cum ar fi de o mie de ori mai putin valoros decat Caragiale. Altii insa au remarcat - pe buna dreptate - ca bancnota de 1.000 are un mult mai mare tiraj decat aceea de 1.000.000. Or, in cazul oricarui scriitor, tirajul  este cel care conteaza!

Trecerea la "leul greu", chiar daca va provoca unele confuzii, este absolut necesara. Ea va asigura o considerabila economie de timp (iar "time is money", nu-i asa?). Sa ne gandim cate secunde in plus ne trebuie pentru a scrie de fiecare data cele patru zerouri parazitare (sau pentru a le inscrie pe micul ecran al calculatorului de buzunar). Sa ne gandim cate secunde in plus ne trebuie, la telefon, ca sa pronuntam "o suta de mii de lei" in loc de "zece lei" (pentru a lua un singur exemplu). Toate aceste secunde, inmultite cu milioane de oameni si, in continuare, cu mii de situatii din viata lor, ajung sa reprezinte, insumate, sute de ani de viata.

Ca sa nu mai vorbim de faptul ca simplificarea la care vom proceda ne va reda, fie si simbolic, demnitatea. Puterea de cumparare a monedei nationale nu va creste prin aceste artificii aritmetice, dar vom castiga o anumita eleganta stilistica in comportarea noastra financiara.