Tot Mario Praz insa lasa sa se intrevada cum se pot citi rapid si cu emotie si unele cataloage neinteresante. Or, daca poate exista un catalog putin interesant continand doar editii minore ale lui Dante, pandecte sau opere de teologi contrareformisti, celui pasionat ii par extrem de interesante cataloagele numite in limbajul librarilor "Varia e Curiosa", ce inventariaza opere ale unor literati nebuni, vizionari, genii pe buna dreptate neintelese si disparute din toate bibliografiile, din numeroase si legitime motive.

Cataloagele de acest soi apar continuu, mai ales in Franta, si nu rezist tentatiei de a rasfoi impreuna cu bunii mei cititori recentul "Livres curieux et bizarres" editat de Libraires Associes (si pentru a uita macar pentru putina vreme de tristetile din paginile de actualitate ale ziarelor).

Printre operele cu intentii indubitabil serioase gasesc un tratat despre geamatul porumbitei cardinalului Bellarmino (da, cel al lui Galileo), unul despre localizarea paradisului terestru al lui Huet (care il plaseaza la Basra, in dezacord cu o intreaga traditie ce il dorea in Extremul Orient - si astfel intelegem ce intentiona Bush invadand Irakul), opera lui Pierre Sindico despre imobilitatea Terrei (1878), si descopar ca Ricciotto Canudo, cunoscut de mine doar ca un serios teoretician al cinema-ului (si inventator al definitiei "a saptea arta"), a fost erou de razboi si s-a ocupat cu Metafizica Muzicala a Civilizatiilor.

Nu lipseste o sectiune intreaga despre limbile materne ale Antichitatii, precum limba vorbita de Adam (druidica, potrivit lui John Cleland, 1776), basca (atribuita populatiei Cham de Pedro Nada, 1885), ca sa nu mai vorbesc de limbile artificiale precum "Langue Bleue" a lui Bollak, 1900, "Sillabayre" din Jallais, de la 1923, cu instructiuni pentru functionarea unei masini de citit (sic!), Codul napoleonian pus in versuri de un Anonim in 1811 sau opera unui anume Radiguel, "Civilizatia primitiva regasita cu toate arhivele sale in Paradisul terestru in tara Edenului sau Britania".

Trecand la alte teme, as fi tentat sa citesc "Viata sexuala a lui Robinson Crusoe" de Michel Gall (1977), unde se subliniaza cu cata satisfactie ilustrul naufragiat l-ar fi descoperit pe Vineri mult mai cooperant decat caprele - fiindca veni vorba, cartea in prima editie a fost pusa sub sechestru judiciar. Catalogul anunta ca excitanta antologia sado-masochismului (inveselita de gravuri ce nu lasa loc imaginatiei) "De sanctorum martyrum cruciatibus" de Antonius Gallonius (1602), unde piosul pretext ar fi acela de documentare a chinurilor suportate de martiri. Mai putin fidel cronicilor sfinteniei este recentul "Sex in Smurfenland" (1980), nimic altceva decat o revizitare a Strumfilor in cheie pornografica -, iar catalogul anunta ca nu trebuie sa ne preocupe faptul ca textul este in olandeza, intrucat imaginile sunt foarte sugestive.

Un doctor Brennus, in "L'acte bref" (1907), se dezlantuie pe tema incontinentei spasmodice, iar de la parintele Sinistrari d'Ameno (inchizitor din secolul al XVII-lea) ne-a ramas "De la demonialita", considerata insa de mai multi bibliofili un fals (inspirat de celebrul bibliofil Paul Lacroix, apoi scris in 1875 de Isidore Liseux), publicat pentru a atata curiozitatea bolnavicioasa a cititorilor epocii cu privire la intalnirile sexuale intre femei si demoni. Acum vad insa ca Sinistrari a fost si autorul unui "De sodomia tractatus" (foarte apreciat si la ora actuala pe site-urile gay de pe net), unde aspectul cel mai savuros ar fi teoria acestuia pe tema sodomiei lesbiene prin intermediul clitorisului (organ despre care parintele franciscan avea idei destul de vagi, considerand ca ar exista doar la anumite femei, ca putea aparea la tinerete si ca uneori le servea lesbienelor pentru a-si depozita propria samanta intr-un alt corp feminin).

Pentru a pune punct, gasesc traducerea in franceza ("La domination du moine") a ceea ce trebuie sa fie "Clelia", roman de Giuseppe Garibaldi, scris (cum spune el in prefata) cu scopul de a aduce aminte de vitejii cazuti pe campurile de batalie, a denunta tineretului italian "turpitudinile si tradarile guvernelor si ale preotilor" si "in cele din urma, a supravietui cu ceea ce castig. Iata motivele care m-au impins sa o fac pe literatul". Pentru cei interesati de demitizarea istoriei patriei, "Clelia" e demna de a fi citita cel putin cat este si "Claudia Particella, amanta cardinalului" de Benito Mussolini.