Nu ştiu cum vi se pare preţul cărţilor, dar mie mi se pare că este extrem de scăzut. Nu în raport cu salariul minim sau mediu, când lumea ar spune că preţul cărţilor este mare în raport cu o pizza sau o şaorma. O pizza este 24/35/40/50 de lei şi chiar 90/100 de lei în restaurantele de lux din nordul Capitalei. O carte este 15/25 de lei şi ajunge la 100 de lei şi peste. Poţi cumpăra cărţi foarte bune de economie, de istorie, de politică, cărţi beletristice la preţul unei pizza/şaorme. Nu ştiu câţi renunţă să mănânce o pizza, o şaorma, pentru o cumpăra în schimb o carte.

Câteodată mă uit fascinat în mallul Sun Plaza din sudul capitalei la aglomeraţia de la fast-food şi la cât de goală mi se pare că este librăria de lângă fast-food. Nu am văzut prea multă lume stând la coadă să cumpere o carte în librărie, dar în schimb stai 10-15 minute la coadă la Cartofisserie. Lumea nu prea se uită la bani când stă la coadă McDonald’s, la KFC, la şaormeria Dristor, dar în schimb, când intră în librărie şi se uită la preţul cărţilor, se miră cât de mare este preţul lor. 50 de lei o carte, 100 de lei o carte?! „Dar ce are cartea asta, este din aur?!”, este o remarcă pe care am întâlnit-o destul de des. Şi cartea este pusă înapoi în raft.

Dacă preţurile la cărţi din librării sunt considerate mari, pe piaţa de anticariat poţi să cumperi cărţi foarte, foarte bune la jumătate de preţ. Pentru o pizza sau pentru o şaorma nu există o piaţă de second-hand! A citi o carte este cea mai ieftină educaţie pe care poţi să o obţii. La fel, a citi un ziar (şi aici nu vorbesc numai de varianta print, ci şi de varianta online) este cea mai ieftină resursă de cunoaştere şi înţelegere despre lumea din jur pe care poţi să o ai. Ani de zile lumea râdea de cei care citeau Sandra Brown sau Paulo Coelho şi de aceea mulţi au renunţat nu să citească aceşti autori, ci să spună că nu citesc. A spune acum că citeşti o carte ridică mari semne de întrebare, poţi să fii considerat ca parte a trecutului, nu ca parte a prezentului sau viitorului. Pe TikTok nu citeşti, ci vizionezi. Apariţia Internetului şi oferirea de informaţii free din toate domeniile, de toate felurile, este poate cea mai importantă revoluţie de cunoaştere şi de educaţie pe care a obţinut-o lumea. Poţi să citeşti cărţi la liber pe net, la fel cum poţi să citeşti ştiri/analize/reportaje la liber pe net. Presa tradiţională, care a avut şi care are varianta print, a fost lovită în plin de apariţia internetului şi de oferirea de informaţii şi de articole la liber. Dar din punctul de vedere al democratizării accesului la informaţii, al cunoaşterii şi nu în ultimul rând al educaţiei, netul a oferit lumii cel mai important cadou. Librăriile de astăzi nu mai sunt doar biblioteci întregi, ci oferă experienţe, poţi să iei o carte şi să citeşti din ea în timp ce bei o cafea/un ceai, poţi să răsfoieşti cărţi întregi, să te uiţi la poze şi să citeşti explicaţiile şi tot afli ceva.

Pentru a răspândi educaţia, pentru a face educaţie dincolo de şcoală, poate ar trebui să existe oferte speciale. La o şaorma cumpărată primeşti şi o carte. La o pizza cu de toate primeşti o carte. În timp ce mănâncă aceste două produse de bază care constituie ingredientele unei ore de socializare, poate clientul răsfoieşte şi aceste cărţi şi îi rămâne ceva ca amintire. Paradoxul cel mai mare este că, în timp ce accesul la educaţie s-a democratizat cu ajutorul internetului (poţi să găseşti cursuri foarte bune la liber, poţi să înveţi multe lucruri de pe net, care înainte necesitau un profesor sau o vizită într-o bibliotecă), nivelul de educaţie a scăzut, cel puţin în România.

Dar totuşi întrebarea care rămâne este de ce scoatem din buzunar bani pentru o şaorma sau o pizza fără probleme, iar când e vorba de o carte ne uităm de două ori la preţul pe care îl are.