La prima vedere, ştirile despre faptul că jumătate dintre tranzacţiile imobiliare din România se fac cu bani cash ar putea părea un semn pozitiv, o dovadă a sănătăţii financiare a românilor şi a unei economii rezistente. Totuşi, reali-tatea este mult mai complicată, iar Gabriel Blăniţă, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România, oferă o perspectivă mai nuanţată asupra acestui fenomen, în unul dintre articolele revistei curente.

„Când ne uităm la piaţa achiziţiilor de locuinţe şi vedem un număr foarte mare de tranzacţii care se întâmplă cash, nu înseamnă că oamenii au foarte mulţi bani şi vin cu sacoşa de bani să cumpere apartamente,” spune Blăniţă. Desigur, există şi acele cazuri izolate, dar ele nu reprezintă majoritatea. Problema fundamentală este alta: dobânzile ridicate din România au făcut ca achiziţiile prin credit ipotecar să fie inaccesibile pentru mulţi. Aşa că piaţa se bazează în mod disproporţionat pe cumpărători care au rezerve semnificative de bani lichizi.

România se confruntă cu unele dintre cele mai mari dobânzi la creditele ipotecare din Uniunea Europeană. În 2024, dobânda medie pentru un credit ipotecar în România depăşeşte 7%, comparativ cu ţări precum Polonia sau Cehia, unde dobânzile sunt de aproximativ 5-6%. Aceste diferenţe arată cât de scump este să accesezi finanţare pentru o locuinţă în România. De exemplu, în Germania, dobânzile sunt chiar mai scăzute, situându-se sub 4% în anumite cazuri, ceea ce le face mult mai accesibile pentru o parte mai mare a populaţiei. Motivul pentru aceste dobânzi ridicate este, în primul rând, riscul de ţară, observă Gabriel Blăniţă. „Nu ne putem imagina un scenariu în care per-soana care face un credit la bancă se împrumută la o dobândă mai mică decât se împrumută România ca ţară,” ex-plică el. România are un risc de ţară ridicat, influenţat de dezechilibrele macroeconomice şi de un deficit bugetar mare. În 2024, deficitul bugetar ar putea ajunge la 7%, ceea ce continuă să pună presiune pe costurile de împru-mut. Iar consecinţele sunt profunde. În loc să avem o piaţă dinamică, susţinută de accesul echitabil la finanţare, ne bazăm pe un segment restrâns de cumpărători care dispun de lichidităţi. Asta nu înseamnă doar că preţurile imobil-iare pot rămâne artificial de ridicate, ci şi că marea majoritatea românilor sunt excluşi din visul de a-şi cumpăra o casă prin metode tradiţionale, cum ar fi creditul ipotecar. „Ni se pare că foarte mulţi oameni au bani cash, dar reali-tatea este că foarte puţini îşi permit un credit ipotecar,” subliniază Blăniţă. Această situaţie creează o piaţă dezechilibrată şi vulnerabilă. Dobânzile ridicate fac ca un credit ipotecar să fie un lux, iar românii care nu au economii nu prea au şanse să îşi realizeze „visul ancestral românesc” de a avea locuinţa lor. „Dacă am avea o inflaţie de 2-3% şi nişte credite ipotecare cu dobânzi de până la 5%, situaţia ar fi mult mai accesibilă pentru oamenii obişnuiţi,” adaugă Blăniţă, sugerând că o economie mai stabilă ar putea transforma complet peisajul imobiliar.

Mai mult decât atât, deseori, Instituţiile Financiare Nebancare (IFN-uri) au profitat de dificultatea accesării cred-itelor ipotecare tradiţionale, oferind soluţii de finanţare, adesea la costuri mult mai mari. Pentru a proteja consuma-torii, a fost adoptată Legea nr. 243/2024, care plafonează dobânzile la creditele acordate de IFN-uri. Aceasta pre-vede că, în cazul creditelor de consum, Dobânda Anuală Efectivă (DAE) nu poate depăşi cu mai mult de 27 de punc-te procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR.

Totuşi, în loc să sărbătorim numărul mare de tranzacţii imobiliare cash, ar trebui să ne întrebăm ce ne spune acest fenomen despre starea economiei noastre şi să ne întrebăm ce urmează în continuare.  

Ioana Matei este editor-şef, Business Magazin