Nu citesti asa ceva in fiecare zi: un comentator de la The China Daily a scris saptamana trecuta un articol in care propunea chinezilor sa se gandeasca daca cu cumva ar fi bine sa renunte la betisoarele de lemn si sa manance, in schimb, cu mana. De ce oare?

"Nu mai avem paduri atat de intinse, tara noastra nu mai are destula verdeata, apa noastra e tot mai putina, iar natiunea noastra creste mai rapid ca niciodata. Numai in China se folosesc anual 45 de miliarde de betisoare de unica folosinta, care inseamna 1,66 miliarde de metri cubi de lemn, adica 25 de milioane de copaci ajunsi la maturitate", scria Zou Hanru. Cu cat chinezii sunt mai multi, adauga el, "cu atat creste cererea de case mai mari si de mobila mai multa si mai variata. Iar ziarele devin tot mai groase, in incercarea lor de a capata o felie mai mare din piata de publicitate".

In fata acestor presiuni legate de protectia mediului, spunea el, China va trebui sa renunte la betisoare si sa se indrepte catre otel, care macar e refolosibil; "sau, si mai bine, am putea sa ne folosim mainile pentru a manca", propunea Zou Hanru.

Comentariul lui Zou subliniaza ca, in vreme ce o crestere de 9% in fiecare an este, poate, sustenabila din punct de vedere economic, ea e limitata totusi din considerente de protectia mediului. Iar presiunile pe care le suporta acum chinezii ti se arata chiar in momentul in care aterizezi la Shanghai.

In vreme ce esti nevoit sa astepti 90 de minute sa ti se puna viza la aeroport, strivit intre chinezi care calatoresc prin tara si investitori care o viziteaza, simti ca ai ajuns intr-o tara angajata intr-o cursa a capitalismului extrem. Aproape toti cei care stateau alaturi de mine la coada pentru viza incepusera deja sa vorbeasca la telefon sau sa-si foloseasca PDA-urile, ca si cum nici unul nu mai putea astepta sa se incheie verificarile pasapoartelor pentru a trece la afaceri.

Nu numai ca acum China nu mai e catusi de putin o tara comunista, dar s-ar putea chiar sa fie cea mai capitalista tara a lumii, in termeni de energie bruta. Cred ca istoria va arata ca de fapt capitalismul chinez a fost cel care a pus capat socialismului european. Europa nu mai poate sustine saptamana ei de lucru de 35 de ore si costisitoarele pachete sociale din cauza competitiei cu o China cu salarii mici si aspiratii mari, ori cu India, ori Estul Europei.

Dar exista totusi ceva care sa poata opri capitalismul chinezesc? Da: capitalismul chinezesc insusi. In afara de colapsul politic, cea mai mare amenintare pentru cresterea Chinei e acum mediul. Un Sam's Club (o divizie a Wal Mart, cel mai mare retailer din lume, n.r.) din orasul chinezesc Shenzhen a vandut 1.100 aparate de aer conditionat intr-un singur weekend, anul trecut. Cat timp poti vinde in felul asta? Exista, totusi, limite. Iar conducatorii Chinei stiu asta, si incearca acum sa ia masuri pentru a compensa defrisarile si pentru a gasi solutii alternative la centralele electrice pe baza de carbune, care au transformat orase precum Shenzhen in niste gigantici nori cenusii.

Unul dintre lucrurile pe care autoritatile il fac e acela ca schimba deja felul in care sunt judecati cei care conduc administratiile locale, provinciile si natiunea intreaga: cresterea PIB-ului nu mai e unitatea de masura standard. "In timpul tranzitiei de la economia planificata la economia de piata, a existat o perioada in care indicatorii economici erau singurul criteriu, pentru ca trebuia sa ne dezvoltam tara", imi spunea viceprimarul din Shanghai, Feng Guoquin. Azi, tot mai multi chinezi cer oficialilor locali "sa acorde aceeasi atentie dezvoltarii economice si protectiei mediului".

Insa dat fiind faptul ca legitimitatea Partidului Comunist consta in principal in capacitatea sa de a creste nivelul de trai, acesta nu-si poate permite o recesiune si somaj in masa - daca vor avea dileme, oficialii vor alege intotdeauna cresterea bruta. Partidul nu-si poate permite o recesiune – au nevoie in continuare de crestere economica pentru zonele rurale, care sunt inca sarace. Si multe dintre acele zone sarace sunt in fierbere, pentru ca taranii chinezi, desi au nevoie de locuri de munca, sunt impotriva defrisarilor, a barajelor ori a poluarii raurilor, lasate pe capul lor de marile orase.

Asa ca sunt multumit ca Donald Rumsfeld (secretarul american al Apararii – n.r.) a venit in China pentru a discuta cu armata chineza acum o saptamana. Dar totul suna atat de mult a secolul XX. Cum isi va folosi China puterea militara, aflata in crestere, e o chestiune pur ipotetica. Impactul global pe care China il va avea asupra protectiei mediului, daca va continua sa creasca in acest ritm, e in schimb un dezastru cert – atat pentru China cat si pentru lumea intreaga.

Reglementarile mai stricte nu vor putea salva, singure, mediul. De vreme ce defrisarile au fost interzise aici pentru cele mai multe paduri in 1998, apetitul Chinei pentru cherestea din import distruge padurile din Rusia, Africa, Burma sau Brazilia. China tocmai a facut outsourcing pentru degradarea mediului. De aceea e nevoie acum de o solutie integrata. Cea mai importanta dintre strategiile pe care China si America trebuie sa si le asume, impreuna, e una care sa forteze companiile, guvernul si ONG-urile sa caute o cale de dezvoltare mai sustenabila - asa incat China sa creeze un model, pentru sine si pentru alte tari, pentru a face productie cu mai putin material si mai putine emisii de gaze. Asta este chestiunea zilei, atat in termeni economici, de mediu, cat si de securitate nationala. Si nu mai exista alta de acelasi calibru.