Nu este un caz singular, iar morala poveştii este aceeaşi – imaginea publică nu se editează în Office; odată rescrisă, nu te mai poţi întoarce la versiunea anterioară, iar consecinţele unei erori de judecată pot împinge foarte repede un brand în derizoriu. În astfel de situaţii, publicul îşi asumă rolul de juriu, judecător şi călău, şi nicio companie nu îşi permite să-i ignore acestuia puterea pe care internetul i-a dat-o.

Nu întâmplător, dacă în urmă cu doar trei-patru ani brandul personal era pe ultimul loc în topul priorităţilor de comunicare, astăzi aproape că nu există consultant care să nu vorbească despre asta. 

Brandul nostru – oricât ar fi de personal – este ca o societate listată la bursă: investitorii vor cumpăra acţiuni atât timp cât indicatorii reputaţionali şi de performanţă le dau încredere că fac o investiţie bună. Indiferent dacă suntem o persoană publică sau nu, indiferent de domeniul de activitate sau de nivelul profesional la care am ajuns, stă în puterea noastră să ne administrăm responsabil propria imagine şi să modelăm percepţia celorlalţi în ceea ce ne priveşte. Scopul final fiind, desigur, să ne atingem obiectivele personale şi profesionale pe termen lung.

În viaţa de zi cu zi, brandul personal are mize concrete: o promovare pierdută în faţa unui coleg nu foarte strălucit; un contract atribuit pe neaşteptate concurenţei; oportunităţi de promovare irosite pentru că o prezentare în public te scoate din zona de confort etc.

Chiar dacă vom fi tentaţi să ne consolăm cu explicaţii răutăcioase, realitatea este că unii lucrează mai mult la propria lor imagine. Poate că acel coleg proaspăt avansat a ştiut să se promoveze mai bine în interiorul organizaţiei; contractul a fost pierdut nu neapărat în favoarea celei mai avantajoase oferte, ci din cauza strategiei de negociere sau a modului în care concurentul tău a ştiut să îşi construiască credibilitatea şi relaţia de încredere cu acel client; oricâtă experienţă ai avea sau oricât de mare ar fi compania cu care lucrezi, dacă oamenii nu te cunosc personal şi nu te aud vorbind, s-ar putea să nu atragi atâţia clienţi pe cât ai merita.

Brandul personal construit responsabil, pornind de la valorile de bază, calităţile şi obiectivele personale, face diferenţa dintre succesul pe termen lung şi deriva profesională. Indiferent că eşti antreprenor, freelancer, liber profesionist sau angajat de multinaţională, un proces conştient de branding te ajută să te poziţionezi corect în piaţă, să îţi construieşti credibilitatea şi vizibilitatea în faţa clienţilor potriviţi pentru tine, să lucrezi mai bine cu ceilalţi şi, cel mai important, să obţii acea mulţumire de sine şi satisfacţia că faci lucruri care te definesc şi te împlinesc.

Pentru a ajunge aici trebuie să te cunoşti, însă, foarte bine. Surprinzător pentru unii clienţi, procesul începe, invariabil, cu un exerciţiu de introspecţie - cu acele întrebări existenţiale de care fugim sau pe care le lăsăm în seama omului de comunicare, pentru formulări standard şi impersonale. Chiar dacă nu avem întotdeauna răspunsurile, trebuie să începem de la „De ce eu (şi nu alţii)?“, „Ce trebuie să ştie lumea despre mine?“ (vs „Ce ştiu şi spun ceilalţi, de fapt?“), „Unde vreau să ajung şi ce trebuie să fac pentru asta?“ sau „Ce mai am de învăţat şi de la cine?“.

Pentru clienţi, introspecţia poate să pară la început inutilă/ plictisitoare/dificilă/dureroasă/incompatibilă cu aşteptările pe termen scurt. Este greu să conştientizeze importanţa acestui pas şi nevoia de a face ei înşişi, în primul rând, acest efort. În timp, ajung să înţeleagă că nu există şabloane  universale. Brandul personal este, în primul şi în primul rând, despre autenticitate. Niciun consultant sau om de comunicare nu îţi poate spune cine eşti, care sunt valorile tale şi ce misiune ar trebui să ai în viaţă.

La fel de greu le este unora să înţeleagă de ce brandingul nu îi ajută imediat să bifeze obiective de vânzări sau new business. Răspunsul scurt este pentru că, indiferent de logo-ul companiei de pe cartea de vizită, mai devreme sau mai târziu orice relaţie profesională se reduce la calitatea oamenilor cu care lucrezi. (Şi se întâmplă uneori ca experienţa în sine să nu se ridice la nivelul reputaţiei cu care vine compania din spate...)

Brandul personal trebuie să demonstreze pe cont propriu şi să inspire încredere – o calitate pe care tot mai multe companii încep să o caute încă de la nivelul junior. Studiile avansate şi universităţile de calibru îşi pierd din relevanţă, angajatorii urmărind să recruteze tineri absolvenţi autentici, cu personalitatea şi valorile potrivite culturii lor organizaţionale. CV-ul trece astfel pe locul doi, în favoarea interviurilor faţă în faţă sau a primei impresii (o companie anunţa de curând că angajează candidaţi care zâmbesc frumos). Capitalul de imagine acumulat în timp devine principala noastră carte de vizită, indiferent de opţiunea profesională pe termen lung. Nu întâmplător, referinţele rămân criteriul nr. 1 în procesul de recrutare.

Ana-Maria Gavrilă aprofundează domeniul comunicării de aproape 14 ani, prin experienţă în presa economică şi corporate PR. Având convingerea că nu există PR mai eficient decât cel pe care ţi-l faci pe cont propriu, a început, în urmă cu trei ani, să le vorbească tinerilor profesionişti despre puterea brandului personal, în cadrul unor cursuri practice şi sesiuni de consultanţă individuală.