Mai întâi trebuie să mărturisesc: zilele trecute am descărcat câteva filme de pe torente, le-am convertit formatele şi le-am ars pe DVD-uri ca să le văd pe televizorul cel mare. În termeni tradiţionali, se cheamă că am încălcat un copyright, iar industria de divertisment numeşte treaba asta "furt". Însă un curent de opinie relativ nou (care se pare că a pornit din Polonia, ca justificare pentru respingerea propunerii de reglementare numite SOPA) încearcă să reducă binomul "legal/ilegal" la unul ceva mai blând: formal/informal. În aceşti termeni, s-ar zice că mi-am procurat la modul informal nişte filme, formulare care admit că îmi convine.

Apoi ar trebui să mă explic. Filmele în chestiune sunt realizate de Hiroshi Teshigahara, un regizor japonez de mare clasă, care a ecranizat trei romane de Kobo Abe. Cine a văzut capodopera "Femeia nisipurilor" va înţelege de ce am vrut să văd şi "The Face of Another", dar şi documentarele sale despre Hokusai şi Antonio Gaudí. La Amazon se vinde o casetă cu DVD-urile celor trei ecranizări, dar este pentru regiunea 1 (America de Nord), deci probabil pe player-ul meu nu vor merge. Filmul care mă interesa se vindea şi singur, dar numai VHS. Hokusai doar în japoneză. Aceeaşi situaţie şi în magazinul englezesc (caseta importată din SUA, cu avertizarea privind regiunea) şi cel francez (aici caseta era indisponibilă). Conştiinţa mea s-a mai liniştit: am fost obligat să recurg la modalitatea informală.

S-a mai întâmplat şi cu muzici ceva mai exotice sau pe care le aveam deja în colecţia de viniluri (în acest caz consider că am plătit deja). Dar şi altele, pentru care singura mea scuză este că modelul de afacere al industriei bazate pe copyright este învechit şi prea puţin adaptat la realităţile tehnologice ale prezentului. Câţiva autori care publică pe blogul TechDirt au tras nişte concluzii foarte interesante, analizând câteva statistici şi rapoarte recente despre "piraterie" şi obiceiurile de consum media ale adulţilor din Statele Unite, Marea Britanie şi Germania. În esenţă, ideea este că cei care folosesc reţelele de partajare a fişierelor nu sunt, de fapt, "criminalii" pe care RIAA (Recording Industry Association of America) îi acuză că produc pierderi de miliarde. Dimpotrivă, datele indică limpede că ei sunt cei care cumpără legal cele mai multe produse din zona muzicii, a filmelor şi cărţilor digitale. În medie, cei ce descarcă ilegal muzică din internet cumpără cu 30% mai mult decât cei ce nu recurg la mijloace ilegale. Lucrurile stau cam la fel şi în cazul altor tipuri de conţinut, însă muzica este un studiu de caz interesant, pentru că achiziţia legală mai mare este suplimentată foarte mult de cheltuieli "adiacente" (bilete la spectacole, tricouri inscripţionate, abonamente la servicii de streaming).

Ceea ce reproşează consumatorii industriei de divertisment se referă în principal la diversele restricţii privind utilizarea conţinutului şi preţurile prea mari. Aceleaşi studii demonstrează că preţurile mai mici sporesc semnificativ atracţia pentru achiziţia legală, ceea ce în ansamblu ar putea aduce venituri mai mari. Însă ceea ce mi se pare mai important este faptul că se experimentează noi modele de afacere în lumea muzicală, în care copyright-ul îşi pierde rolul dominant. În esenţă, se merge pe ideea eliminării intermediarului şi pe furnizarea materialului muzical în mod gratuit. În schimb, un rol important îl are legătura mult mai strânsă cu fanii prin intermediul siturilor web proprii şi reţelelor de socializare. Banii vin în principal din concerte, dar şi din numeroase produse adiacente. De pildă, Trent Reznor (el este de fapt Nine Inch Nails) oferă muzica gratuit, dar vinde şi CD-uri obişnuite, precum şi ediţii de lux la 75 şi la 300 de dolari. Ultima variantă este o ediţie limitată, include varianta pe vinil şi alte materiale, iar fiecare exemplar este semnat de Reznor. Cele 2.500 de bucăţi s-au vândut în 30 de ore.

Înapoi la Teshigahara: sunt sigur că al treilea film făcut cu Kobo Abe ("Pitfall") îl voi vedea prin streaming direct pe televizor, la un tarif de sub trei dolari. DVD-ul va muri curând.