Andrei Molodkin este un tânăr artist rus, tuns punk şi cu figura caracteristică a unui slav. Este un constructivist care a intuit cât se poate de bine esenţa Rusiei moderne, ba chiar a lumii moderne. Molodkin creează fantastice plăsmuiri din plexiglas, sticlă, conducte şi maşinării, pe care le umple cu petrol. Câteva dintre rezultatele muncii sale le puteţi vedea în fotografiile alăturate; ce metaforă mai bună decât un G8, un 9/11, o democraţie sau un Capital al lui Marx, pline cu lichidul puturos pe care s-a edificat societatea modernă. Petrolul, lichid organic în care s-au scurs şi se scurg fiinţe vii sau care au fost vii odată, dar şi oameni, idei, sentimente, toate distilate şi arse în crematoriile motoarelor.

N-am vrut să vi-l vând pe Molodkin în acest text, pentru că iniţial am avut o altă fotografie şi o altă idee. Dar era o fotografie destul de slabă şi nici chiar măreţul Google nu mi-a putut oferi o alternativă. Aşa că am renunţat şi o să povestesc fotografia, în care apare un ins între două vârste, cu o figură liniştit-dură, alături de o statuie metalică, un fel de bust explodat. Este ministrul bulgar al agriculturii Miroslav Naidenov care prezenta monumentul dedicat iaurtului bulgăresc. Veţi gândi că e genul acela de ştire comic-tabloidă numai bună de "like" şi o hăhăială scurtă, dar nu este aşa.

Monumentul acela, care îl omagiază pe un savant local care a descoperit "bacillus bulgaricus", capătă o cu totul altă semnificaţie dacă vă voi spune că prietenii şi vecinii noştri deţin 60% din piaţa japoneză de iaurt, o piaţă unde 40 de milioane de oameni sunt consumatori constanţi. Nu castraveciori, nu cefe groase sau altele din stupidităţile repetate pavlovian de idioţii emfatici din România, ci iaurt. Iaurt urmat de feta şi de caşcaval şi de carne de pui, toate bulgăreşti şi toate trimise în Japonia.

Mai mult, la sfârşitul lunii ianuarie agenţia Xinhua anunţa că 870 de magazine cu iaurt bulgăresc vor fi deschise în China, în parteneriat cu o companie locală şi cu atotputernicul Wal-Mart. Este iniţiativa unei companii bulgăreşti prezente în 85 de ţări de pe cinci continente - numele nici nu mai sunt importante.

Cu banii UE bulgarii îşi promovează iaurtul în Rusia şi Brazilia.

Si nu, banalul şi umilul iaurt nu este numai apanajul bulgarilor; industria iaurtului făcea parte la un moment dat - şi nu cred că a ieşit - din cele 11 sectoare socotite strategice de către Paris şi unde orice preluare este vizată direct de experţii guvernului. Opţiunea pune serioase piedici celor de la Pepsi care râvnesc de mult timp la Danone.

Nu o să mai întreb, ipocrit, dacă ştiţi vreun produs românesc care să fie în stare să susţină 870 de magazine în China, să ocupe 60% din piaţa japoneză şi care să fie prezent în 85 de ţări. Sau dacă ministrul nostru al agriculturii are iniţiative de promovare şi susţinere a vreunui produs în acelaşi fel cum o fac bulgarii.

Dar trebuie să fim conştienţi că adevărata campanie cu care ar trebui să răspundem la idioţenii de genul "nu veniţi în Anglia" este una pentru iaurt sau pentru echivalentul românesc al iaurtului. Pentru că iaurtul, trandafirii, vinul, suma impresiilor a 40 de milioane de oameni despre calitate şi gust, ambiţia de a intra pe o piaţă aflată la capătul lumii înseamnă bani şi influenţă. {i ţine oamenii pe loc, să muncească aici şi nu-i risipeşte în toată Europa în căutarea unui trai mai bun.

Este adevărat că bulgarii nu o duc deloc strălucit, au probleme economice, politice, cu corupţia sau criminalitatea. Dar iaurtul nu ştie macroeconomie; el poate umple, în schimb, o instalaţie de-a junelui Molodkin, ca o imagine a sufletului bulgar, şi poate eroda chiar tăria betonului.

Iaurt, frate!