Un pas mic pentru un om, un salt urias pentru omenire.“ Cuvintele rostite de Neil Armstrong cand a pasit pe solul lunar au intrat in toate dictionarele de citate celebre si sunt folosite ori de cate ori se presupune ca omenirea a depasit un prag tehnologic major. Cu ce pret, pare sa conteze prea putin. La urma urmelor, aventura spatiala americana a fost mai degraba un raspuns la initiativele spatiale ale sovieticilor, o demonstratie de forta tehnologica si economica, iar scopurile au fost in principal simbolice si, desigur, politice. Americanii (si, odata cu ei, lumea intreaga) s-au ales cu o noua mitologie, insa rezultatele practice, in plan stiintific sau chiar tehnologic, au fost mai mult colaterale. Si-a recuperat oare guvernul american uriasa investitie? Un raspuns poate sa sugereze faptul ca de 35 de ani incoace singura reprezentare a rasei umane pe suprafata Lunii este o poza de familie lasata acolo de astronautul Charles Duke. Razboiul Rece s-a sfarsit, iar guvernele par tot mai putin dispuse sa cheltuiasca miliarde pentru victorii simbolice. Iar daca nu guvernele tarilor bogate, atunci cine sa continue cursa spatiala?

O varianta imposibil de conceput in urma cu cativa ani se dovedeste din ce in ce mai atractiva: initiativa privata. Care sa fie insa atractia? Pentru inceput ar putea fi un premiu pus in joc de de o fundatie finantata de filantropi, organisme guvernamentale sau firme care ar castiga astfel un plus de prestigiu. Ideea nu este noua, daca ne gandim ca Charles Lindbergh a efectuat in 1927 primul zbor fara escala intre Paris si New York pentru un premiu de 25.000 de dolari, pus in joc inca din 1919 de hotelierul francez Raymond Orteig. Fundatia X Prize si-a propus sa continue in traditia premiilor care sa stimuleze dezvoltarea tehnologica in domenii cheie iar succesul a depasit cele mai optimiste asteptari. Premiul Ansari X Prize, anuntat inca din 1994, a constat din 10 milioane de dolari destinati primei initiative private care va trimite o nava la limita spatiului cosmic (adica 100 de kilometri altitudine). Mai mult, nava trebuia sa aiba cel putin un om la bord (plus echivalentul greutatii a inca doi pasageri) si sa fie reutilizabila, cerinta fiind sa efectueze doua zboruri intr-un interval de 14 zile. Nu mai putin de 26 de proiecte au fost inscrise in competitie, iar premiul a fost adjudecat in 2004 de proiectul Tier One al companiei Scaled Composites. Costurile proiectului au depasit cu mult valoarea premiului si au fost in mare parte suportate de miliardarul Paul Allen (cofondatorul Microsoft). In schimb, asa cum zborul lui Lindbergh a deschis calea unei intregi industrii aviatice, reusita navei SpaceShipOne ar putea deschide calea „turismului orbital“, caci antreprenorul britanic Richard Branson a licentiat deja proiectul castigator si intentioneaza sa-l dezvolte pentru zboruri comerciale. Alaturi de el se afla alte nume mari, printre care si Jeff Bezos (fondatorul Amazon.com).

Printre alte premii propuse de X Prize se numara unul de 10 milioane care-i va recompensa pe cei care vor analiza 100 de genomi umani in 10 zile (la costuri sub 10.000 de dolari per genom) si inca unul egal pentru cei care vor construi primul autoturism care va consuma sub 2,35 litri la suta de kilometri. Cel mai mare premiu (25 de milioane de dolari) era rezervat celor care vor izbuti sa elimine gazele cu efect de sera din atmosfera. Zilele trecute, Google („cea mai bogata si mai curajoasa companie de internet din galaxie“, cum o considera Wired) a marit miza la 30 de milioane, dintre care 20 vor reveni primului proiect privat care va depune pe suprafata Lunii un robot capabil sa parcurga mai mult de 100 de metri pe solul lunar si sa transmita pe pamant poze sau imagini video de inalta calitate. In plus, un „premiu de consolare“ de 5 milioane va rasplati pe al doilea clasat, iar alte 5 milioane sunt rezervate pentru eventuale realizari deosebite, cum ar fi parcurgerea unor distante lungi (peste 5 kilometri) sau supravietuirea peste noaptea lunara.

Inovatia stimulata prin premii este, totusi, un concept controversat. Criticii considera ca adesea costurile sociale implicate sunt prea mari, in vreme ce adeptii sustin ca stabilirea unor tinte cu impact major poate sa stimuleze eforturile creatoare si sa rezulte noi tehnologii sau, poate chiar mai important, reducerea costurilor celor existente, astfel incat toata lumea sa aiba in cele din urma de castigat.

Vom vedea oare sigla Google in noptile senine?