Înainte de orice, să-i lămuresc pe eventualii hateri care, iluminaţi de înţelepciunea lor deosebită, şi sub îndemnul învăţăturii biblice „mai bine să-i învăţăm să pescuiască decât să le dăm peşti“, îmi vor spune că asta ar mai lipsi, să dăm săracilor bani degeaba, pentru că aceştia unu, nu s-ar mai simţi îndemnaţi să caute de muncă şi nici să muncească şi doi, ar da banii pe băutură. Există studii bazate pe cercetări făcute în cele mai diverse locuri locuri din lume, în Coasta de Fildeş, Mexic, Brazilia, Macedonia, Burkina Faso sau Maroc, iar rezultatele sunt cam aceleaşi: doar doi inşi din zece, cel mult, repet, cel mult, dau banii pe băutură. Nu neg, unii poate vor fi risipit banii pe prostii, dar de regulă oamenii s-au comportat responsabil. Şi nici nu au fugit de muncă, dimpotrivă. Voi reveni asupra acestui aspect.

Să trecem la ale noastre acum: GiveDirectly, o organizaţie de caritate care a dat deja bani în Kenya şi Uganda, vrea să strângă, şi probabil o va face, 30 de milioane de dolari doar pentru început, pentru a asigura un venit gratuit pentru mai mult de 6.000 de kenyeni, în următorii cel puţin zece ani.

Pe 5 iunie elveţienii vor avea un referendum pentru instituirea unui venit de bază.

Primăria din Utrecht asigură unui număr de cetăţeni un nivel minim de subzistenţă.

Finlanda intenţionează să aplice un plan pe doi ani pentru a testa diferite variante ale ideii.

Y Combinator, o companie din Silicon Valley, finanţeză şi ea un astfel de experiment, iar guvernul din Ontario are, de asemeni, un program pilot. Canadienii nu sunt străini de astfel de idei, pentru că printre primele experimente de acest gen este cel din anii ’70 ai secolului trecut, în Manitoba.

Ce efecte au astfel de programe? Unul dintre ele este că oamenii cumpără ciocolată, şi o ciocolată pentru un copil care nu a gustat aşa ceva mi se pare un argument cât se poate de valabil. În Nigeria guvernul a derulat, în 2011, un program de susţinere a 1.200 de antreprenori, cu 60 de milioane de dolari. Au solicitat bani 24.000 de oameni, din care au fost selectaţi în jur de 6.000, care au fost instruiţi şi ajutaţi să îşi întocmească planurile de afaceri. Dintre aceştia, au fost selectaţi circa 1.200 care au primit cash, în medie câte 50.000 de dolari. Trei ani mai târziu, sute de noi companii erau pe profit iar numărul locurilor de muncă create ajungea la 7.000.  

Dacă e să facem un calcul simplu, un loc de muncă a costat în jur de 8.500 de dolari. În plus, avem afaceri care funcţionează, taxe la stat şi nivel de trai în creştere. Să ţinem minte cei 8.500 de dolari şi să-i comparăm cu cei 22.500 de euro pentru înfiinţarea unui loc de muncă în România (calcule valabile în perioada fostului guvern PSD) sau cu cei 90.000 de dolari avansaţi de Banca Mondială drept suma necesară pentru crearea unui loc de muncă în lume. Indiferent de condiţiile diferite din Nigeria, România sau oriunde altundeva în lume, zic că rezultatele sunt bune.

700 de dolari donaţi de GiveDirectly au produs alţi 200 de dolari în agricultură şi în afaceri noi, un return de 28% care în alte cazuri a ajuns şi la 50%.

În aceste condiţii, nu cumva o soluţie mai eficientă decât investiţiile statului sau decât ajutoarele de stat sau decât orice alte ajutoare de mii de miliarde din orice monedă vă trece prin cap care au fost risipite în criză s-ar putea dovedi a fi banii cash daţi oamenilor pentru a porni afaceri, pentru a cultiva terenuri, pentru a înfiinţa livezi sau pentru ferme de animale? 

Nu-i mai bine oare să oferi 5.000 de euro odată, bani cu care omul să îşi încerce norocul, decât să-i oferi 200 de euro pe lună, adică salariul minim pe economie pe care îl primesc jumătate din angajaţi? Poate încercăm un experiment, undeva într-un sat amărât, cu un fleac de bani scurşi printre degete de politicieni; sunt convins că am fi uimiţi de rezultate.

Sau, cu alte cuvinte, nu mai bine le dăm nişte peşte, decât să-i lăsăm să tot pescuiască doar în ape sterpe?

Desigur, miracolul cu pâinile şi peştii, în viziunea lui Tintoretto.