Primul pas pentru protecţia unui brand este înregistrarea acestuia ca marcă de comerţ sau servicii la nivel naţional, european sau internaţional. Prin obţinerea titlului de protecţie, titularul obţine dreptul exclusiv de exploatare. în lipsa protecţiei ca marcă, brandul devine vulnerabil. Dar protecţia juridică a brandului nu trebuie să se oprească aici şi orice proprietar de brand trebuie să ştie acest lucru. Ca orice drept de proprietate, şi cel conferit de marcă trebuie apărat.

De pildă, pot apărea situaţii în care, fie la nivel naţional (OSIM – Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci), fie la nivel european (EUIPO - Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală), se depun cereri noi de marcă identică sau asemănătoare cu un brand deja înregistrat, prin care se cere protecţie pentru aceeaşi categorie de bunuri sau servicii.

în acest caz, pentru a evita înregistrarea unei mărci noi, identice sau asemănătoare care creează confuzie în piaţa de profil şi poate aduce prejudicii de imagine şi patrimoniale titularului brandului, acesta trebuie să blocheze cererile noi prin folosirea unor căi de atac, în procedura administrativă de înregistrare. îmi vine în minte un exemplu recent, când a existat o tentativă de a înregistra denumirea ”Mediafix“ pentru o firmă cu activităţi de agenţie de ştiri, denumire care venea în conflict evident cu marca ”Mediafax“.

Ar fi de preferat ca titularul unui brand să fie la curent cu orice depunere de cerere de marcă, prin monitorizarea buletinelor oficiale naţionale sau europene în care se publică aceste cereri, şi să nu rateze momentul în care poate apela la arme legale de atac. Altfel, marca nouă este înregistrată, coexistă cu cea a titularului iniţial, până se obţine anularea printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Cu cât un brand devine mai cunoscut şi apreciat în segmentul său de piaţă, cu atât creşte riscul folosirii sale fără drept sau al introducerii pe piaţă a unor produse contrafăcute. în aceste cazuri, titularul brandului are la dispoziţie instrumente de drept penal şi civil pentru apărarea drepturilor sale.

Cine trebuie să protejeze brandul şi cum se face, efectiv, acest lucru? Iniţiativa protecţiei unui brand, prin înregistrarea ca marcă, aparţine, în mod evident, celui care a creat brandul şi intenţionează să-l lanseze pe piaţă. Unii antreprenori demarează procedura de înregistrare fără să consulte specialişti şi reuşesc de cele mai multe ori să facă acest lucru cu succes.

în ultimii ani, tot mai mulţi antreprenori apelează la serviciile specializate de consultanţă ale agenţiilor specializate în domeniul proprietăţii industriale, acesta fiind un pas înţelept atât în faza de înregistrare a brandului, cât şi ulterior, prin folosirea tuturor pârghiilor prevăzute de legislaţia naţională, europeană şi internaţională pentru asigurarea exclusivităţii în folosirea brandului.

Orice antreprenor trebuie să ştie că momentul cel mai potrivit pentru a se gândi la protecţia brandului este cel imediat după crearea acestuia, înainte de a fi scos la rampă, de a fi făcut public, prin orice mijloace. Aşa e cel mai sigur.

Unii antreprenori se grăbesc; lansează o marcă şi abia apoi se gândesc că ar trebui să o şi protejeze. Astfel, se expun unor riscuri - acestea de regulă vin din partea concurenţilor, care simt valoarea acelui nou brand şi chiar dacă nu l-au creat ei se grăbesc să ceară protecţia la oficiul naţional (OSIM) sau la oficiul european (EUIPO).

întâlnim des în activitatea noastră astfel de practici deloc corecte, când o denumire intens folosită de un antreprenor pentru un produs sau un serviciu nu este înregistrată ca marcă, fie din neglijenţă sau din lipsa informării. Principalul risc în acest caz este ca un terţ să profite şi să încerce să obţină protecţia pentru marca respectivă.

Totuşi care sunt paşii corecţi pentru protecţia unui brand?

Mai întâi de toate trebuie spus că nu orice denumire poate fi înregistrată ca marcă. Dacă denumirea aleasă este descriptivă în raport cu bunul sau serviciul respectiv sau este lipsită de distincţie, cererea de protecţie va fi respinsă. Sfatul unui consilier de proprietate industrială cu experienţă şi bine pregătit profesional sau al unui avocat specializat în domeniu este un gir pentru un parcurs lipsit de riscuri în această primă etapă - alegerea denumirii potrivite.

După stabilirea denumirii care să respecte exigenţele prevăzute de lege, se impune alegerea bunurilor şi serviciilor pentru care se cere protecţia pe o clasificare recunoscută şi practicată la nivel internaţional.

Până la depunerea cererii de protecţie este necesară şi efectuarea unei cercetări de documentare pentru a afla dacă există deja protecţie, pentru aceeaşi categorie de bunuri sau servicii, sub o denumire asemănătoare sau chiar identică, ipoteză în care titularul acelei mărci se va putea opune cererii noi, iar aceasta va fi respinsă.

Abia apoi se va putea depune cererea şi obţine titlul de protecţie.

Orice proprietar trebuie să îşi protejeze cu adevărat şi cu responsabilitate brandul pe toată durata existenţei titlului de protecţiei, adică zece ani, cu posibilitatea reînnoirii succesive.

De ce trebuie protejat un brand? De cele mai multe ori un brand se identifică cu însăşi afacerea, prin urmare răspunsul vine de la sine: prin protejarea brandului e securizată afacerea şi este eliminat riscul ca un competitor să-şi ofere serviciile sau să producă şi să comercializeze bunuri asemănătoare până la identitate.

Aşadar, protecţia unui brand oferă dreptul de exploatare exclusivă din partea titularului său, ceea ce înseamnă că acesta poate interzice unui terţ folosirea fără drept. Pe măsură ce creşte notorietatea unui brand, la nivel local sau naţional, titularul său îl poate licenţia, franciza, cesiona cu beneficii certe în patrimoniul său.

Şi să nu uităm că marca este un activ necorporal, a cărui valoare poate fi stabilită de către experţi autorizaţi ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR) şi transpusă în patrimoniul unei companii. Buna reputaţie şi notorietatea unui brand îi sporesc acestuia valoarea.

în viaţa unui brand pot să apară o sumedenie de pericole. Cele mai importante sunt situaţiile în care unii antreprenori investesc bani şi muncă pentru lansarea unui brand şi ulterior sunt forţaţi să accepte duelul cu un concurent similar, pentru că nu au acordat suficientă atenţie pentru protejarea brandului. în cazul în care o astfel de situaţie nu se rezolvă, pot apărea şi alţi concurenţi care să se folosească de aceeaşi denumire, în piaţă se creează confuzie, iar brandul poate dispărea.

Chiar şi brandurile înregistrate ca mărci sunt expuse unor pericole, care în timp le pot afecta valoarea. O situaţie este cea în care nefolosirea unui brand pe o perioadă mai lungă de 5 ani poate duce la decăderea titularului sau la pierderea dreptului de proprietate, în urma unei hotărâri judecătoreşti. O altă situaţie în care brandul este expus pericolelor este cea în care titularii nu deţin suficiente informaţii, nu reacţionează prompt sau sunt permisivi faţă de actele de contrafacere, de folosire fără drept a denumirii, de concurenţă neloială.

Agenţia de Proprietate Industrială Rompatent Design este acreditată OSIM, EUIPO, WIPO.