.Iuliana Stan este OD & leadership consultant şi director general al Human Synergistics România

În urmă cu cinci ani, aproape că nu exista absolvent de facultate care să nu afirme că pentru 1.000 de euro nu se dă jos din pat pentru nicio companie şi dacă cerinţa aceasta era satisfăcută, următoarea era să ştie în cât timp şi cum va ajunge manager, adică aceasta trebuia să fie o certitudine. Tot în urmă cu 10-12 ani freelancingul era mirajul managerilor din corporaţii şi unii dintre ei au reuşit să dezvolte în jurul lor mici afaceri de consultanţă.

Acum, după patru ani de criză suntem în cele din urmă, în ciuda contextului economic, într-un moment de adecvare la realitate. Încerc să privesc situaţia dintr-un viitor imaginar şi mi-e greu să caricaturizez vremurile de acum, ceea ce îmi dă un prim semnal de normalitate.Este prima dată după destui ani când vârsta managementului românesc îşi arată maturitatea, nu numărul de ani. Am interacţionat cu manageri de toate vârstele în ultimii ani şi m-a bucurat că, din ce în ce mai rar, managerii foarte tineri nu mai simt nevoia acută să-i imite pe managerii de la care au învăţat management, ci mai degrabă au ales să îşi definească propria abordare. Acesta este un progres social uriaş, cu certitudine de importanţă istorică în ştiinţa managementului. Un bun prieten îmi spunea recent că încă nu s-a scris cartea de management a anilor în care trăim acum.

Nimic mai adevărat, însă noul management se întâmplă chiar acum. Nu am fost conştientă de acest lucru, dar uitându-mă înapoi, îmi este clar că de trei ani încoace s-a conturat un alt fel de a stabili obiective, de a face prezentări, de a face recrutări sau training, de a defini strategiile de organizaţie. Dacă până în 2009 managementul părea a fi mai mult despre statut, din 2009 încoace e despre bun-simţ şi lucruri de făcut. Prioritatea pentru competenţe a fost înlocuită cu cea pentru atitudini şi valori, iar acolo unde mai există urme de şcoală veche există şi presiunea socială de a le îndepărta, aceasta fiind în mod evident depăşită.

Studiile şi măsurătorile de angajament atât de la modă în organizaţii pierd teren în faţa studiilor şi diagnozelor care ştiu să răspundă la întrebări care tratează cauze şi nu efecte şi au ca scop dezvoltarea, nu măsurătoarea contemplativă, iar managerii de acum sunt cei care fac acest tip de alegeri. Resursele se măsoară acum mai întâi în timp şi în calitatea obiectivelor şi ulterior în bani; înainte de 2009 erau bugete de cheltuit, acum bugetele se inventează şi se alocă imediat dacă nevoile sunt autentice.

Managerii tineri de dinainte de 2009 nu sunt la fel ca cei de după, deşi majoritatea sunt aceiaşi oameni. Presiunea contextului economic i-a făcut însă pe cei mai mulţi dintre ei să îşi redefinească abordarea şi felul de a fi. Cauza: nu s-au mai potrivit la fel de bine schimbării generate de criză. Tinerii absolvenţi de acum nu mai visează cu ochii deschişi să fie manageri, ei ştiu că vor deveni manageri după un timp şi, până atunci, caută să se îmbogăţească cu experienţe de învăţare cât mai diverse. Cei mai mulţi oameni pe care îi întâlnesc sunt preocupaţi să fie ei înşişi oameni mai buni, ştiind cu luciditate că doar aşa pot fi şi manageri mai buni. Tinerii mai degrabă caută acum să îşi identifice talentele reale care le potenţează creativitatea şi îi pun în valoare pe ei ca indivizi. Apune uşor vremea obsesiilor de a aduna diplome, acreditări şi statut social.

Suntem într-o lume nouă a managerilor care se reinventează după o resetare lungă şi anevoioasă şi o primă caracteristică pare să fie aspiraţia conştientizată că orice schimbare începe cu oricine resimte nevoia de schimbare. O a doua caracteristică conturată deja este autenticitatea faţă de propria persoană care este mai importantă decât aparenţele. Managerii foarte tineri au norocul să creeze după propriile lor aspiraţii realitatea următoarelor decenii de management şi vestea bună este că generaţiile de absolvenţi de acum promit şi demonstrează cel mai bun fond posibil din ultimi 20 de ani.

O a treia trăsătură a noului fel de manageri este perseverenţa reorientată către scop, nu către truditul în zadar. Se pare că suntem într-un moment sigur de început de creştere şi de dezvoltare şi nu vârsta, ci experimentarea conştientă ne-a făcut să fim cu adevărat pregătiţi să începem să creştem.