IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Şefii sunt doar şefi şi, dacă ei nu pretind să fie altceva, culmea, se descurcă mult mai bine decât liderii care nu renunţă la statutul de şef. Am avut privilegiul ca în ultimii 2-3 ani să interacţionez direct cu cel puţin 300 de lideri, în discuţii de consultanţă despre rolurile şi responsabilităţile lor, şi aceste discuţii au dus către aceste concluzii.

Am observat că foarte puţini lideri fac diferenţa între rolul de şef şi rolul de lider, iar tentaţia este să aleagă ambele roluri, iar de la situaţie la situaţie să prefere rolul cel mai comod lor, nu neapărat pe cel mai benefic organizaţiei. De regulă, când organizaţiile trec prin perioade de linişte, liderii intră în rolul de lideri (au aspiraţii, viziuni, sunt relaxaţi, împuternicesc, viitorul este important), iar când apar crize liderii devin şefi (au proiecte de finalizat, termenul scurt este critic, controlul este la ordinea zilei, fac micromanagement, raportările cunosc perioade înfloritoare, sunt tensionaţi şi stresaţi). În funcţie de frecvenţa crizelor care trebuie rezolvate şi în care se implică, ne dăm seama care lideri sunt şefi şi care lideri se aşază cu adevărat în rolul lor de conducători.

Este rău să fii şef dacă trebuie să fii lider pentru că este un semnal de incompetenţă faţă de rolul şi de responsabilităţile de lider. Ca şef poţi fi lider, dar ca lider nu este benefic să fii şef. Este foarte bine să fii un şef bun, dacă acesta este rolul de îndeplinit. Însă a fi şef bun când trebuie să fii lider nu ajută, pe termen lung, ci frânează dezvoltarea organizaţiei prin menţinerea unei atmosfere mai degrabă relaxate şi securizante, nu a uneia energizante în care oamenii să funcţioneze autonom asumându-şi şi riscuri. Sobordonaţii conduşi de şefi fac bine ce li se cere, cei conduşi de lideri participă şi se implică în ceea ce fac. Oamenii conduşi de lideri sunt motivaţi, pe când cei conduşi de şefi sunt satisfăcuţi. Şefii sunt de cele mai multe ori protectori, liderii sunt provocatori.

A fi şef este şi mai uşor şi mai la îndemână, dar şi mai plăcut şi mai productiv. A fi lider este greu pentru că în natura umană există doar aspiraţia de a fi lider (a avea viziune, a descoperi potenţialul din ceilalţi, a avea responsabilitatea de a-i inspira pe ceilalţi, a crea apartenenţă), dar nu şi mecanismele de pus în practică această aspiraţie (cum faci efectiv). Aceste mecanisme se descoperă şi se dezvoltă în timp cu foarte multă muncă, prin experienţă. Pe când tot în natura umană mecanismele de a fi şef bun tind să fie mai antrenate şi de aceea, sunt mai la îndemână (a controla, a demonstra, a justifica, a proteja).

Diferenţa dintre liderii cu adevărat buni şi ceilalţi este dată de capacitatea de a pune în practică aspiraţia de a conduce bine. Adică aceşti oameni sunt preocupaţi consecvent şi conştient de modul în care îşi pot dezvolta abilităţile ca lideri şi nu caută justificări pentru felul cum conduc deja. Ei vor să fie mai buni, mai utili. Când un lider îşi justifică felul în care conduce, el este la nivelul de şef, iar când un lider vrea şi caută activ să facă eforturi pentru a fi un lider mai bun, este un semnal clar că se află pe drumul dezvoltării lui ca lider.

Ca şef, coordonezi, faci să se întâmple lucruri, ai dreptul să fii îngrijorat, dar şi să te implici. Era la un moment dat o modă în care erau valorizaţi liderii care puneau şi ei mâna la treabă pentru a fi un bun exemplu pentru echipă (săpau în curte, făceau curăţenie…). Complet nevaloros, deoarece valoarea vine din viziunea asupra a ceea ce este de făcut şi din a identifica cine poate realiza acea viziune. Exemplul personal în astfel de situaţii poate mobiliza şi impresiona iniţial, dar pe termen lung, aceşti oameni îşi pierd credibilitatea, dar şi susţinerea pentru că niciun lider nu poate susţine astfel de activităţi cu consecvenţă.

O altă diferenţă interesantă între lideri şi şefi este capacitatea lor intelectuală. Nu ştiu dacă este relevant sau nu, dar fenomenul merită atenţie. Oamenii citiţi, cu studii, preocupaţi de diverse forme de cultură sunt mai mult preocupaţi de rolul de lider decât cei care nu au astfel de preocupări. Şefii ştiu totul deja, liderii adevăraţi simt că mereu este ceva de descoperit. Un bun şef are motive să ştie ce face şi să fie convins că face bine, pe când un lider bun se va întreba mereu: cum puteam să fac mai bine? Oricum, e de preferat un lider mai puţin pregătit, în proces de dezvoltare, pentru un rol de lider, decât un şef bun într-un rol de lider.

A te descurca bine din capul locului este despre a fi şef bun, a cere feedback şi a-l folosi este despre a fi un lider bun. A fi şef este despre a face, a fi lider este despre a face ceea ce spui.