A fost punctul care marchează, practic, transformarea crizei imobiliare de pe piaţa americană în criza economică mondială care ne-a afectat şi care, în anumite domenii, mi se pare a ne mai inflenţa încă.

O invitaţie pe e-mail, văzută de cei de la Financial Times, este adresată "Lehman Brothers & Sisters" şi vorbeşte despre calitatea celor din echipa băncii şi le propune să se întâlnească cu toţii; publicaţia financiară estimează că peste 200 de foşti angajaţi vor răspunde chemării.

Poate că ar trebui să ne alăturăm şi noi fraţilor şi surorilor de la Lehman.

Pentru cei mai tineri, să spunem că prăbuşirea Lehman Brothers a fost cel mai mare faliment din istoria Statelor Unite şi că a afectat întreg sistemul bancar mondial. Alţi coloşi financiari au fost socotiţi "too big to fail" şi au primit numai în Statele Unite sprijin guvernamental în valoare de 2.250 de miliarde de dolari. Criza a afectat lumea întreagă: oficiali ai Băncii Angliei estimau în 2010 că economia mondială a pierdut între 60.000 şi 200.000 de miliarde de dolari, iar analişti de la Banca Mondială apreciau că 35 de milioane de oameni au sărăcit. 5 milioane de americani au rămas fără case.

În punctul de maxim al crizei şi elanurile antreprenoriale ale românilor scăzuseră îngrijorător, pentru că mai existau doar 160.000 de patroni, mai puţin de jumătate faţă de 1993, când număram 393.000 de întreprinzători. Sigur că pot exista explicaţii pentru această evoluţie, cum ar fi transformarea micilor întreprinderi ale decretului lege 54 în SRL-uri şi SA-uri, concentrări de activităţi, creşteri de fiscalitate sau talentul antreprenorilor şi puterea acestora de a rezista pe o piaţă care un deceniu şi mai bine numai comodă nu a fost.

O altă ştire de luni, 20 august, este cea cu Grecia, care abia acum a ieşit din programul de redresare economică impus de partenerii europeni.

Veţi mai fi ţinând minte toate luările de cuvânt despre grecii cei leneşi şi despre alţi europeni mai harnici care, despre Cipru, Irlanda, Portugalia sau Italia, socotite, pe rând sau grămadă victime ale propriilor neputinţe economice, accentuate de criză.

Asociat cu toate acestea, veţi mai fi ţinând minte termenul "austeritate", devenit cu ceva vreme în urmă o marotă a liderilor europeni şi care, transpusă în România, a însemnat concedieri în sistemul bugetar, reduceri de salarii, desfiinţări de filamonici şi teatre şi exodul medicilor, care au plecat din spitale care s-au închis sau şi-au redus numărul de angajaţi. "Austeritate" se alătură altor multor termeni care au caraterizat anii de criză – subprime, bail-out, Collateralized Debt Obligation – CDO, naţionalizare, noua realitate economică, naţionalism economic. Pentru fiecare dintre aceşti termeni s-ar putea scrie câte o carte, despre modul în care au inflenţat şi influenţează ultimul deceniu; dacă nu le sesizaţi importanţa ăi influenţa, sunteţi fericiţi, într-un oarecare sens biblic.

Marea criză din anii '30 a dus la apariţia managementului ca ştiinţă şi profesie şi dus la crearea unor departamente astăzi indispensabile unei companii - marketing, relaţii publice, publicitate.

"Clientul", ca noţiune şi obiect de studiu a apărut tot atunci, alături de noi produse, precum nylonul şi noi modalităţi de comerţ, cum ar fi cel prin poştă.

LaFelDeMareaCriză începută în 2008 nu a avut efecte benefice, iar analiştii au vorbit mult timp de criza irosită, pentru că nu s-a schimbat nimic la nivel fundamental, deşi la un moment dat s-a tot spus despre capitalism că nu va mai fi ce a fost. Putem accepta ideea doar dacă vom constata că LaFelDeMareaCriză a dus la ascensiunea ideilor naşionaliste şi a liderilor extremişti, la supraevaluarea importanţei statului în economie, la accentuarea decalajului dintre bogaţi şi săraci, la pierderea unor segmente majore din clasa de mijloc mondială, la o reducere a comerţului mondial şi la o scădere a influenţei globalizării.

A, şi să nu uit, la creşterea apreciabilă a casandrelor care prevestesc o nouă criză mondială, la orice strănut al buselor sau la un pic de febră pe piaţa valutară.

De aceea zic că ar trebui să ne alăturăm iniţiativei celor de la Lehman. Depinde cum vom privi paharul cu care vom bea, de aniversare sau de comemorare, în funcţie de efectele pe care le-a avut criza asupra vieţilor fiecăruia, dar momentul 15 septembrie trebuie marcat.