- alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale, fapt ce va orienta atenţia şi preocupările decidenţilor publici către activităţile politice, de tip electoral. În aceste condiţii, este de aşteptat (evident, nu şi de dorit!) ca implementarea unor măsuri pragmatice în sectorul economic să fie alterată de luarea unor decizii emoţionale (pur electorale şi fără suport real în economie), cum ar fi - spre exemplu - canalizarea resurselor financiare publice mai mult către cheltuieli sociale şi mai puţin spre investiţii.

- obligaţia de rambursare a sumei de aproximativ

5,6 miliarde euro aferente serviciului datoriei publice, care - deşi nu reprezintă un vârf de sarcină - constituie totuşi un efort major, mai ales în condiţiile în care nu putem vorbi încă de o creştere economică sustenabilă, care să garanteze un flux constant de resurse către bugetul general consolidat.

În lipsa unor măsuri curajoase şi radicale care să încurajeze sectorul investiţional, este de aşteptat să asistăm la o încetinire a ritmului de creştere a PIB-ului (comparativ cu anul 2013), cu menţinerea totuşi - mai mult din inerţie - a unui trend pozitiv (dar undeva până în 1%). În măsura în care perspectivele de revenire ale cererii interne nu sunt dintre cele mai optimiste - în special la nivelul nu al tendinţei, ci al solvabilităţii acesteia - probabil că această creştere economică va fi susţinută de cererea externă, fapt ce se va concretiza printr-o creştere, destul de fragilă, la nivelul valoric al exporturilor.

Această uşoară creştere la nivelul valoric al exporturilor, analizată în mod corelativ cu obligaţia de rambursare a serviciului datoriei publice şi fără a înregistra modificări majore la nivelul comportamental al consumatorilor (intern versus import), va stabiliza probabil cursul de schimb valutar (pe fondul unei uşoare devalorizări), undeva în jurul valorii de 4,7 lei / euro.

În circumstanţele date, totul va depinde de atitudinea guvernului în promovarea şi satisfacerea unor pomeni electorale în schimbul voturilor. Îmi place să cred că actualul cabinet are discernământul necesar şi nu va sacrifica actuala stabilitate relativă la nivel macroeconomic de dragul câtorva procente în plus la alegeri. Modul de structurare a bugetului de stat pe anul 2014 - atât la nivelul veniturilor, cât şi al cheltuielilor - mă îndreptăţeşte să fiu optimist, mai ales din perspectiva continuării procesului de restructurare la nivelul redimensionării aparatului bugetar.

Scăderea constantă, pe parcursul întregului an 2013, a nivelului dobânzii de refinanţare a BNR (până la un nivel de 4,25%, valabil din 6 noiembrie 2013) nu cred că va avea efectul constant în accesarea de credite, orientate spre noi investiţii. În lipsa dacă nu a unei relaxări fiscale, măcar a unei predictibilităţi a legislaţiei fiscale, este de aşteptat o oarecare expectativă în care să se afle investitorii, chiar şi din perspectiva deznodământului electoral (fără a asista la intrări sau ieşiri masive de capital la nivelul investiţiilor directe, autohtone sau străine). Mai mult chiar, cred că va continua, şi în anul 2014, tendinţa de pressing suplimentar pe încasările bugetare, fapt ce se va concretiza prin posibile majorări discrete de impozite (cum ar fi reducerea unor sume deductibile din bazele impozabile), fară efecte vizibile la nivelul percepţiei publice imediate, şi astfel de natură a preîntâmpina tulburări sociale masive, mai ales într-un an electoral.

Pe de altă parte, să nu uităm că economia românească este cuplată la economia Comunităţii Europene şi nu poate urma decât trendul evolutiv general al acesteia - de stagnare în principal şi de mici revirimente sectoriale.

Pericolul în anul 2014 va veni din partea fenomenului inflaţionist. Pe fondul introducerii sau creşterii (directe sau indirecte) de noi impozite şi taxe, precum şi al majorării tarifelor la unele utilităţi, evident vor apărea revendicări salariale (mai mult sau mai puţin justificate, dar asta e deja altă discuţie), din dorinţa populaţiei de conservare a puterii de cumpărare. În acest context, în măsura în care ritmul de creştere a veniturilor populaţiei (per ansamblu, indiferent de forma sub care se realizează) va devansa ritmul de creştere a productivităţii, diferenţa aferentă ne putem aştepta să fie acoperită inclusiv prin aruncarea pe piaţă a aşa-numiţilor bani fierbinţi (în speţă, emisiunea monetară fără acoperire).

În opinia mea, perspectivele economice ale anului 2014 depind, în mod esenţial, de capacitatea şi de disponibilitatea executivului de a sacrifica chiar ţintele de deficit bugetar, cu scopul însă de a reporni motoarele economiei, prin suplimentarea cererii interne guvernamentale (la nivel investiţional, evident). E singura şansă, deoarece sectorul privat nu mai are puterea să o facă, chiar cu riscul de a nu trece clasa, când ne va scoate FMI-ul la tablă, să ne întrebe dacă ne-am făcut lecţiile!

DRAGOŞ PĂTROI (consultant fiscal, cadru universitar asociat ASE Bucureşti)