Dacă ne-am facem un „selfie”, am vedea că suntem creativi, ospitalieri, muncitori, buni manageri şi directori, buni antreprenori, dar de cele mai multe ori fără obiectul muncii (dacă am fi avut şi noi relaţiile şi banii lui Ţiriac, am fi fost şi noi milionari), buni consilieri (eu i-am dat ideea să facă acea afacere, dar mi-a furat-o şi a făcut-o el) etc.

Până la urmă, cei mai mulţi dintre noi ne ducem în fiecare zi la muncă, la job, cum spun americanii, cu ideea bine ascunsă undeva într-un colţ că modelul de orânduire preferat este capitalismul socialist, adică să lucrăm undeva unde să fie ca în socialism, pe salarii mari, fără diferenţe între şefi şi angajaţi, program de lucru fix, fără ore suplimentare, fără targeturi de îndeplinit, dar cu participare substanţială la profit; de ce să câştige patronul atât de mult, când totul a fost făcut de mine, nu?!

Milionarii sunt buni atâta timp cât şi eu aş avea un milion, dacă nu, nici ei să nu aibă. Şi oricum cei care au bani i-au furat.

În ciuda faptului că am votat pentru capitalism, acesta este un concept care încă nu s-a sedimentat în minţile noastre. Îl acceptăm, dar de nevoie, nu din convingere.

După 26 de ani de capitalism, România economică a ajuns extrem de polarizată, ceea ce afectează atât spiritul şi calitatea mediului antreprenorial, cât şi calitatea forţei de muncă.

Din fericire sau din păcate, bani şi mijloace de producţie se găsesc, spiritul antreprenorial şi de muncă însă lipseşte, nu se lucrează la ele şi nici nu se educă.

Pe lângă toate problemele pe care le are România legate de infrastructură, sănătate, educaţie, plecarea a trei milioane de români la muncă în străinătate şi împărţirea economiei, acum se mai adaugă încă două lucruri al căror efect se accentuează în fiecare zi: există tot mai puţin spirit antreprenorial (deci nu mai vin companii noi din urmă) şi există tot mai puţină forţă de muncă şi tot mai puţini manageri. Efectul acestora este că tot mai multe investiţii vor eşua: pur şi simplu nu ai cu cine să faci proiectele deşi ai deopotrivă bani şi echipamente.

Conform unui studiu al Coface, România înregistrează, prin comparaţie cu evoluţia altor ţări din Uniunea Europeană, cel mai agresiv fenomen al distrugerii creative, asociat în teoria economică de cele mai multe ori cu o regenerare constructivă a mediului de afaceri, caracterizată de o capacitate ridicată de absorbţie a şocurilor negative printr-o flexibilitate şi ajustare foarte rapidă.

„Firmele româneşti progresează foarte lent (cresc gradual pe scări) şi ajustările negative sunt de cele mai multe ori dramatice (scad rapid cu liftul), fenomenul de aterizare lentă (soft lending), fiind foarte rar observat”, menţionează Agenţia de Rating Coface. De cele mai multe ori, mentalitatea start-up-urilor se rezumă la tatonarea unor idei foarte generale, modest documentate, utilizând banii altora (datorii comerciale sau bancare), menţionează Coface.

„Din spate” nu vine nimeni, rata de înfiinţare de noi companii fiind printre cele mai scăzute din Europa. Acest lucru afectează economia României, care va ajunge să rămână prizoniera companiilor de stat, multinaţionalelor şi grupurilor româneşti care au mai rămas în picioare. Deci nu vor exista alternative.

Noile generaţii, care au şansa de a obţine un venit mai mare, nu îşi mai pun problema să intre în afaceri, să devină antreprenori, mulţumindu-se cu un salariu de o mie de euro, care le permite să plătească o rată la programul de creditare pentru locuinţe Prima casă, o maşină, poate patru city break-uri pe an cu bilete luate din timp de la Wizz Air şi Ryanair pentru care plătesc mai puţin de 50 de euro dus-întors. În aceste condiţii, nimeni nu vrea să-şi bată capul să facă ceva, să inventeze un produs sau un serviciu nou, să lupte de devină independenţi. De ce să aibă coşmaruri în weekend că luni are de plătit TVA-ul şi salariile şi are facturi neîncasate de şase luni, când poate să fie la Verona, la o pizza, cu mai puţin de 100 de euro?

A doua problemă este secarea bazinului de forţă de muncă şi scăderea treptată a calităţii şi numărului de manageri: Doru Dima, de la Great People Inside, un consultant pe HR de 20 de ani, spune că din 600 de manageri evaluaţi prin simularea unor decizii, doar 10 au reuşit să ia un calificativ bun.

Companiile nu investesc în oameni, în pregătirea lor, considerând acest lucru un cost şi nu o investiţie. În cel mai fericit caz, managerii de top îşi aprobă cursuri de pregătire, dar de la nivelul lor în jos nu-şi mai bat capul.

De asemenea, directorii de vârf nu se gândesc la cei care pot să le ia locul, de frică chiar să nu le ia locul. În aceste condiţii, există o „groapă” mare în companii între managerii de top şi ceilalţi. Nu vine nimeni din spate care să fie pregătit.

Nici acţionarii nu-şi bat capul cu acest lucru, considerând că la uşă sunt 100 de angajaţi care pot acoperi în orice moment o poziţie. Şi poate nici nu este nevoie de acest lucru întrucât antreprenorii, patronii, consideră că pot ei să facă în continuare deopotrivă vânzări, marketing, HR, financiar, aşa cum au făcut de când au înfiinţat firma.

Dacă nu avem manageri şi antreprenori care vin din urmă, în schimb avem consultanţi, de toate tipurile şi toate formele. Din acest punct de vedere, România cred că stă cel mai bine. Putem consilia pe oricine cum să fie antreprenor, cum să facă o afacere, cum să o conducă, cum să fie manager, cum să fie lider, cum să fie carismatic, cum să le vorbească angajaţilor, cum să vorbească în public etc.