Scandalul "matusii Tamara" poate reprezenta pentru PSD inceputul sfarsitului ca partid  majoritar. Din pacate, liderii Aliantei D.A. nu par grabiti sa profite de situatie - dimpotriva.

In adolescenta, westernul meu preferat era "The Good, The Bad, and The Ugly" (Bunul, Raul si Uratul) in regia lui Sergio Leone. L-am vazut si revazut de atatea ori incat la un moment dat ajunsesem sa-i stiu pe dinafara cam toate replicile. Pe scurt, era vorba despre trei aventurieri - dintre care Bunul, interpretat de Clint Eastwood, era "bun" doar in masura in care era ceva mai putin rau decat ceilalti doi (Lee Van Cleef si, respectiv, Eli Wallach) - porniti in cautarea unei comori in plin Razboi Civil. Scena culminanta are loc intr-un cimitir prafuit, pierdut in desert, in care cei trei se infrunta intr-un mod neasteptat pentru un western. 

Locul duelului clasic, in care Bunul si Raul se impusca pe ulita mare, este luat de o confruntare - sa-i zic truel? - triunghiulara, in care fiecare incearca sa-i termine pe ceilalti doi. De aici si suspansul si tipetele corbilor si muzica lui Ennio Morricone. Finalul, nu lipsit de surprize, are mai putina importanta. 

Ceea ce conteaza aici e satisfactia estetica a cinefilului, servit cu o confruntare iesita cu totul din tiparele clasice. Ei bine, ca spectator impatimit al scenei politice, ma tem ca vom fi frustrati de o satisfactie comparabila taman acum, cand conditiile obiective ar fi fost cat se poate de favorabile "triangularii" scenei politice. Coincidenta sau nu, anuntul autosuspendarii lui Adrian Nastase din functia de presedinte executiv al social-democratilor din Romania s-a suprapus peste vestea relansarii fuziunii PNL-PD. Pentru a risipi banuielile ca intentiile n-ar fi cu adevarat serioase, cateva zile mai tarziu, premierul Calin Popescu Tariceanu se intalnea cu Valeriu Stoica, pentru a discuta detaliile teoretice si practice ale acestui proiect. 

Greu de spus daca la mijloc e miopie politica, frica, sau, pur si simplu, rea vointa. Ce e sigur e faptul ca nu asistam nicidecum la un moment de clarviziune liberala. La aceasta ora, Partidul Social Democrat se afla la cele mai joase cote de popularitate din istoria sa postdecembrista. Si cand ma refer la asta, nu ma gandesc neaparat la scandalul matusii Tamara. 

In definitiv, indiferent cum se va incheia aceasta poveste, actorii politici Adrian Nastase, Ion Iliescu, Miron Mitrea sau Mircea Geoana nu reprezinta, la scara istoriei, decat accidente. Semnificative, fara doar si poate, dar accidente. In locul lor, dar jucand aceeasi piesa, se putea afla chiar si Badea Cartan. Important aici e partidul. 

Un partid care, intr-o forma sau alta, era sortit sa apara in Romania post-Ceausescu. Intr-o analiza extrem de interesana a tarilor post-comuniste, publicata la inceputul lui 1992, Herbert Kitschelt estima ca, data fiind situatia economico-sociala a Romaniei, pentru urmatoarea decada, electoratul va fi concentrat masiv in zona corespunzatoare deopotriva autoritarismului si mentinerii unei politici de redistribuire, in dauna pietei "libere". 

Asa a fost. Kitschelt a mai profetit si aparitia unui partid de tip Romania Mare - si asa a fost. Tot el, insa, mai spunea ca, pe masura ce generatiile varstnice incep sa lase locul generatiilor tinere, trendul se va inversa. Asa este. Trendul se inverseaza. Vrem, nu vrem, Romania la care Nastase facea referire imediat dupa prezidentialele din 2004 moare incet, dar sigur. Si, o data cu ea, dispare si electoratul PSD. Totul acum e doar o chestiune de timp - si de viziune politica. 

Un singur lucru ii mai poate salva acum PSD-ului pozitia de actor majoritar pe scena politica: o bipolarizare fortata a scenei politice, in care partidului sa ii fie incredintata dominatia unuia dintre poli. Cu alte cuvinte, exact ceea ce Boc si Tariceanu, sfatuiti de Basescu, preconizeaza sa faca. Si tare ma tem, explicatia e cat se poate de simpla.  Atat Partidul National Liberal, cat si Partidul Democrat nu au mentalitate de invingatori, suferind inca de "complexul PNTCD". Atat PNL, cat si PD se tem in continuare ca accederea lor la putere este doar un accident de parcurs si ca, peste trei ani, se vor trezi din nou in opozitie, ba mai mult, chiar in afara parlamentului. Si-atunci vor sa-si astearna de pe-acum un locsor caldut - a se citi, un sistem bipolar.

Dupa cum am mai spus-o, problema bipolarizarii scenei politice e, in principal, aceea ca ar avea loc... in Romania. Adica intr-o tara traversata nu de catre o linie majora de fractura, precum unele tari nordice (catolicism-protestantism liberalism-socialism, secular-religios etc.), ci de catre o multitudine de astfel de fracturi. Din motive istorice, social si culturale, suntem departe de a reprezenta un bloc politic omogen. Si-atunci, singura noastra sansa de a ne vedea "fracturile" politizate, aduse in spatiul public si discutate cat mai pe-ndelete, ramane sistemul multipartinic. 

Jakub Zielinski demonstreaza suficient de convingator ca reducerea numarului de partide politice are ca principala consecinta depolitizarea fortata a unora dintre aceste linii de fractura. Altfel spus, in loc sa le recunoastem si sa le rezolvam, le varam sub covor si ne prefacem ca au incetat sa existe. 

Din acel moment, devine doar o chestiune de timp pana cand fracturile ocultate se vor transforma in monstri, iesind din dulap cand ne e lumea mai draga. De aceea, daca alde Tariceanu si Boc isi imagineaza ca procedand asa vor "ingheta" sistemul politic intr-o structura convenabila, se inseala amarnic. Pe spinarea noastra, se inseala.  Nu stiu altii cum sunt, dar eu, unul, dupa cativa ani de locuit in America, m-am saturat pana peste cap de westernurile clasice si astept cu nerabdare un regizor de talia lui Sergio Leone.