Cea mai importantă mi se pare a fi cea a „încălzirii“ economiei. Un înţelept zicea că politicienii pot rezolva, de obicei, orice problemă, pentru că de obicei creează o problemă şi mai mare. Şi atâta timp cât cetăţenii trăiesc cu impresia că prima problemă a fost rezolvată şi nu sunt informaţi despre apariţia celei de-a doua probleme, avem de-a face cu succese politice. Şi am avut tot felul de succese politice care s-au adunat într-o grămadă uriaşă de succes care atârnă deasupra noastră şi riscă, atunci când va cădea, să ne cauzeze cucuie serioase.

Nu fac parte din fanii numerelor şi formulelor seci, dar o creştere economică record, aşa cum a fost cea din primul trimestru al anului, mai degrabă ar trebui să ne facă să ridicăm din sprâncene (şi captele din telefoane, cu riscul de a mă repeta) şi să trezească mai puţine sentimente de mândrie patriotică. Cum tot în primul trimestru deficitul de cont curent a ajuns la 1,5 miliarde de euro, dublu faţă de 2013 şi egal cu deficitul din 2015, putem spune că avem o creştere economică bazată pe consum, o tendinţă care, prin prisma modificărilor fiscale recente, va continua în următorii doi ani; să mai luăm în calcul şi scăderea investiţiilor din economie, cu excepţia construcţiilor (şi aici poate apărea un semn de întrebare, dar nu chiar acum), şi rezultatele modeste din industrie şi să privim cu luare aminte, în perioada următoare, spre curs şi spre inflaţie. Premierul Cioloş pare conştient de riscuri şi într-un spici recent părea a nu confunda creşterea economică cu dezvoltarea economică, dar munca cu astfel de indicatori este delicată.

A doua este o statistică a Eurostat, făcută publică în urmă cu câteva zile, care ne situează pe primul loc în Europa la ineficienţa serviciilor de sănătate: jumătate din decesele care au avut loc în spitalele româneşti, în anul 2013, ar fi putut fi evitate având în vedere evoluţia tehnologică şi cunoştinţele medicale actuale. Din 54.827 de decese care au avut loc în spitalele din România în 2013, peste 27.400 de persoane nu ar fi trebuit să moară. Cât un oraş de dimensiunea Sighişoarei sau a Huşiului. Nu ar trebui să ne încălzească, dar aproape la fel de prost ca noi stau ţări precum Letonia (48,5%), Lituania (45,4%) şi Slovacia (44,6%). Media europeană este 33,7%, iar ţara cu cele mai puţine cazuri de decesuri care puteau fi evitate este Franţa (23,8%). Sincer, mi se par numere şi procente înspăimântătoare, şi iarăşi aş privi, cu luare aminte, nu numai la calitatea dezinfectanţilor, ci şi la calitatea restului dotărilor spitalelor şi policlinicilor, la starea, motivarea şi determinarea oamenilor din sistem. Un oraş pe an este mult prea mult!

A treia are legătură cu „Cuminţenia pământului“, sculptura lui Brâncuşi pentru care a fost deschisă o campanie de donaţii. Firesc, au apărut şi criticii; mi se pare firesc, pentru că ţine de esenţa democraţiei să fii sau să nu fii de acord. Dar de pe wallul meu de Facebook au dispărut urgent o serie de inşi care anunţau că nu donează în ruptul capului, dar care foloseau drept argument o scriitură din new media care, chiar în democraţie, nu avea nimic de-a face cu arta, cu bunul simţ sau cu inteligenţa. Este OK să nu plătiţi, dar gândiţi cu capul din dotare şi invocaţi nişte argumente de bun simţ, nu mostre de gândire de hater şi trol, aşa cum mi se pare articolul invocat, din care citez: „o replică făcută bine, pe care ochiul nu o distinge de original, are exact aceeaşi valoare“, „Arta nu are valoare materială. Valoarea artei stă doar în calitatea, intensitatea şi complexitatea trăirii pe care o stârneşte în om“. Asta ultima e chiar adâncă.

Aşa ceva nu se face; mai bine războiţi-vă cu prostul gust, cu lipsa de maniere şi de educaţie. Exact în aceste zile în Marea Britanie are loc o campanie asemănătoare, pentru un portret al reginei Elisabeta I, şi am văzut numai abordări de bun simţ şi nu vânătoare bolândă de clicuri şi de admiraţie tălâmbă.

Ilustrez cu „Cuminţenia pământului“ şi vă sugerez să donaţi!