Cum a luat naştere brandul Colgate. Pasta de dinţi nu a fost primul produs care a adus faima companiei

Autor: Andra Stroe Postat la 30 aprilie 2023 2631 afişări

Compania pe care a fondat-o şi care îi poartă numele, Colgate, este una dintre cele mai cunoscute în întreaga lume, însă pentru mulţi brandul este asociat în primul rând cu pasta de dinţi. Dar nu acesta a fost primul produs care a adus succesul comaniei căreia William Colgate i-a pus bazele în urmă cu peste două secole.

Cum a luat naştere brandul Colgate. Pasta de dinţi nu a fost primul produs care a adus faima companiei

William Colgate s-a născut pe 25 ianuarie 1783, în Hollingbourne, Kent, Anglia, în familia lui Robert şi Sarah Colgate. Când avea şase ani, familia s-a mutat într-o fermă din apropierea oraşului Shoreham. Ulterior, Robert Colgate, mânat de idealurile republicane pe care le avea ca simpatizant al războiului de independenţă american şi al Revoluţiei Franceze, a decis, în martie 1798, să lase în urmă ferma din Shoreham Kent şi să emigreze în SUA. Familia s-a stabilit în Baltimore, Maryland. La scurt timp, au întemeiat o nouă fermă, în Harford County, Maryland. Robert Colgate a format un parteneriat cu Ralph Maher şi, ajutaţi de tânărul William, au început să producă săpunuri şi lumânări. nsă în doar doi ani afacerea a fost închisă.

În 1804, familia sa s-a stabilit în Delaware County, New York, iar William a reuşit să se angajeze ca ucenic într-o fabrică de săpun, experienţă care l-a ajutat ulterior să îşi pornească propria afacere. Astfel, în 1806, Colgate a pus bazele firmei William Colgate & Company, deschizând primul magazin, pe Dutch Street, în Manhattan. n cadrul magazinului, a vândut iniţial săpun, lumânări şi amidon. În 1820, el a pornit şi o fabrică de amidon în oraşul Jersey şi, curând, a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din statul New York.

Colgate s-a căsătorit cu Mary Gilbert, cu care a avut trei copii: Robert, James şi Samuel. Pe lângă faptul că era un investitor foarte apreciat în comunitate, el era şi foarte credincios. Ca membru de cinste al unei congregaţii religioase, antreprenorul obişnuia să doneze lunar bisericii şi lucrării misionare între 10 şi 50% din câştigurile companiei. Spre sfârşitul vieţii, a povestit că făcea acest lucru deoarece, în momentul în care emigrase spre New York, pe drum, i-a povestit căpitanului vasului cu care călătorea că intenţionează să deschidă o fabrică de săpun în SUA, iar acesta l-a sfătuit să îşi împartă o întotdeauna o parte din câştiguri cu cei săraci, dacă businessul său va avea succes. Atunci a luat decizia de a dona întotdeauna un procent din câştigurile sale.

În 1833, investitorul a suferit un atac de cord sever şi a continuat activitatea în afaceri abia după perioada de convalescenţă. În 1840, compania a început să vândă bucăţi de săpun în greutăţi uniforme.

În 1857 Colgate a murit, iar compania a fost reorganizată sub numele de Colgate & Company sub conducerea fiului său, Samuel Colgate. n 1872, au mutat sediul companiei în Kansas City, Kansas, unde au fabricat primul săpun parfumat de toaletă, Cashmere Bouquet. Un an mai târziu, compania a introdus prima pastă de dinţi Colgate, un produs aromat, vândut în borcane. n 1890, Madison University din New York şi-a schimbat numele în Colgate University, în onoarea familiei Colgate şi drept mulţumire pentru suportul financiar oferit de-a lungul mai multor decenii.

În 1896, compania a vândut pentru prima data pasta de dinţi ambalată la tub, Colgate Ribbon Dental Cream, idee care i-a aparţinut dentistului Washington Sheffield. În acelaşi an, Colgate l-a angajat pe Martin Ittner, sub conducerea căruia a fost fondat unul dintre primele laboratoare de cercetare.

În 1928, Palmolive-Peet a cumpărat Colgate şi au fuzionat, formând compania Colgate-Palmolive-Peet Company, devenită, în 1953,  Colgate-Palmolive Company, numele actual al companiei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.