Belgia a fost arareori in perioada moderna un pamant al concordiei si al bunei intelegeri; tocmai de aceea, spun unii, incercarile de a o pastra in forma actuala nu au mari sanse, cu toate mecanismele constitutionale de reprezentare paritara a grupurilor etnice. Cel mai recent exemplu: de la alegerile din iunie 2010 incoace si, probabil, mult dupa ce acest text va fi aparut, disputele politice dintre flamanzii vorbitori de olandeza din nord si valonii vorbitori de franceza din sud impiedica formarea unui guvern federal.

Premierul Yves Leterme (51 de ani) conduce deja tara din martie 2008 - cu o pauza de 11 luni in 2009 -, iar ultimul an l-a gasit blocat in postura de premier de tranzitie, pozitie din care a reusit sa gestioneze onorabil nu doar presedintia prin rotatie a Uniunii Europene, ci si situatia delicata a economiei belgiene. A fost ajutat, paradoxal, de aceeasi constructie statala pe care acum si-o disputa principalele formatiuni candidate la guvernare: Belgia este o confederatie impartita intre cele doua etnii, plus zona autonoma a Bruxellesului, centru politic nu doar al tarii, ci si al principalelor institutii politice si militare europene.

Insa flamanzii din nord, care inseamna circa 60% din populatia totala, sunt sedusi tot mai mult de discursul izolationist al Noii Aliante Flamande (N-VA), care a castigat aici o majoritate decisiva in alegerile federale din iunie 2010. Si de atunci tot cer, fara succes, o autonomie sporita pentru regiunea de nord, desi actualul cadru legislativ le ofera flamanzilor dreptul de a-si decide singuri in parlamentul regional politica economica si de mediu, transportul si energia, pe langa chestiunile de educatie si cultura, aflate in sarcina comunitatii lor lingvistice.

Da, guvernul federal a pastrat prerogativele de afaceri externe, aparare, justitie, sanatate si protectie sociala, insa tocmai acesta din urma pare a fi cel mai spinos dosar: dupa decenii in care tara a fost marcata politic si moral de superioritatea rar ascunsa a valonilor francofoni, care aveau apanajul zonelor industriale lucrative, situatia s-a schimbat, pe masura ce productia industriala s-a mutat in Orient, sub presiunea reglementarilor de mediu si a cresterii exigentelor salariale. Valonii sunt acuzati ca au ramas tributari unui trecut glorios, bazandu-se prea mult pe programele de protectie sociala, iar flamanzii nu uita sa arate ca somajul este, la "incapabilii" din sud, dublu fata de nord.

Belgia nu este la prima experienta de vid guvernamental federal: in martie 2008, dupa noua luni de impas al discutiilor privind formarea unui nou executiv ca urmare a alegerilor din iunie 2007, actualul premier Yves Leterme, flamand de origine, a fost investit in functie pentru un mandat care a tinut pana in luna decembrie a aceluiasi an, cand a demisionat, ca urmare a scandalului din jurul injectiilor de fonduri publice pentru salvarea grupului financiar Fortis.

Solicitarile flamanzilor de a se desprinde tot mai mult de vecinii din sud dateaza inca din anii '60. Li s-a raspuns mai intai prin crearea comunitatilor, trei la numar, care ii reprezinta pe vorbitorii de olandeza, de franceza si pe putinii vorbitori de germana din est. La inceputul anilor '80 au fost infiintate actualele regiuni, tot in numar de trei: Flandra, Valonia si Bruxelles, care s-au suprapus peste comunitatile anterioare. Astfel, vorbitorii de germana se afla in regiunea valona, iar locuitorii Bruxellesului apartin in acelasi timp si regiunii autonome, dar si comunitatilor lingvistice specifice din care fac parte.

Tot complicand mecanisme statale ca sa evite un deznodamant separatist, Belgia s-a transformat intr-un fel de Europa in miniatura, cu aceleasi probleme de competitivitate si clivaje etnice impachetate in mecanisme complicate de a le tine in frau pe care le regasim, sub alte forme, si in alte parti ale Europei. "Unitate in diversitate", deviza de frunte a constructiei europene, se aplica tot mai greu chiar in Bruxelles, oras in care afirmarea propriei identitati ia forme adesea hilare: din mai, spre exemplu, in metroul capitalei nu se mai difuzeaza melodii frantuzesti, la reclamatia flamanzilor, care s-au plans ca autoritatea de transport ar cam favoriza acest gen de muzica.