Companiile de morărit din Franţa medievală reprezintă o oportunitate de a examina manifestările timpurii ale conceptului de corporaţie. Rădăcinile istorice ale companiilor pot fi trasate până la parteneriatele în afaceri din timpul Imperiului Roman, însă elementul care lipsea în acele timpuri era sistemul de tranzacţionare a acţiunilor. Cu alte cuvinte, diferenţa este faptul că acţiunile au devenit purtătoare de valoare.

Situat pe malul râului Garonne, Toulouse a fost un centru comercial important pentru producţia şi distribuţia de cereale începând cu secolul al unsprezecelea. Acest fapt s-a datorat şi infrastructurii hidraulice dezvoltate: un baraj de lemn care regulariza nivelul apei, mori plutitoare ancorate şi mori de dimensiuni foarte mari poziţionate de-a lungul malului. Toate aceste lucrări erau plătite de către persoane private şi erau deţinute printr-o formă de acţionariat numită „pareage„. Sistemul permitea investiţii din partea altor persoane sau a statului, contra unei părţi din profit.

Oamenii foloseau moara de la Bazacle pentru cereale încă din 1071. În 1369, proprietarii morii au semnat un acord de împărţire a profitului pentru ca în 1372 întârzierea unei plăţi să ducă la ceea ce este considerat a fi cel mai vechi proces dintre creditori şi acţionari. Efectele procesului au dus la crearea unei structuri organizaţionale care a durat timp de secole.

Procesul a fost extrem de important deoarece a însemnat motivul pentru care a fost creat „boardul de directori„ al morii, într-o formă care a inspirat sistemul folosit în zilele noastre. Persoanele cu putere de decizie erau alese în cadrul unei întâniri ce avea loc anual, pentru a nu trebui să consulte acţionarii referitor la problemele de zi cu zi. Cea mai importantă hotărâre luată în cadrul procesului a fost, însă, definirea companiei de morărit ca o entitate juridică distinctă de acţionarii săi; acest aspect a diferenţiat Société des Moulins de Bazacle de companiile maritime din Italia şi restul Europei.

Preţul acţiunilor şi structura acţionariatului, aşa cum au fost ele decise în urma procesului, reprezintă primul pas în istoria de sute de ani a companiei. Société des Moulins de Bazacle a supravieţuit unor incendii, inundaţii, ierni violente şi revoluţii, iar în tot acest timp a distribuit în întregime profitul către acţionarii săi. A reuşit cu succes trecerea de la moară la centrală hidroelectrică în 1888, în urma unui incendiu care a distrus toate unităţile de producţie. Ulterior, compania a fost listată la bursa de la Paris.

Chiar dacă Dutch East India a fost prima companie care a emis acţiuni, Société des Moulins de Bazacle a prezentat, secole de-a rândul, mai multe trăsături ce i-au atras renumele de corporaţie.

Acţiunile aparţinând Société des Moulins de Bazacle erau numite „uchaux„ şi puteau fi transferate în mod liber fără implicarea companiei. Încasările reprezentau 1/16 din valoarea cerealelor măcinate, iar profitul era distribuit periodic către acţionari. La rândul lor, aceştia trebuia să achite o taxă anuală de reinvestire, iar în cazul în care nu aveau suma la dispoziţie, partea lor din profit revenea companiei. Acţionarii puteau vinde mai departe de la 1/20 dintr-o acţiune.