În 2004, aveam 26 de ani şi eram foarte tânăra manager de relaţii publice al grupului A&D Pharma, care îngloba lanţul de farmacii Sensiblu şi distribuitorul de produse farmaceutice Mediplus, achiziţionat şi devenit în istoria recentă Grupul Dr. Max. La începutul anilor 2000, în capitalismul sălbatic care se insinua în geografia României, cu toţii creşteam ca Prîslea cel Voinic în căutarea merelor de aur, indiferent de segmentul economic. Eram parte din generaţia cu cheia la gât care se transforma încet-încet în generaţia cu cardul la gât, fiind şi prima generaţie de carierişti care transpirau sânge la birou până târziu în noapte, sânge în care erau înmuiate peniţele cu care au fost semnate multele contracte ipotecare pentru achiziţia căsuţelor mult-visate. Multinaţionalele plantau deja de  vreo 8-10 ani copăcei rodnici pe teritoriul României (plantează şi acum, dar mai mult din considerente ESG) şi înfloreau deja şi primele companii antreprenoriale made in Romania.  Contactul cu realitatea economică în toată splendoarea ei se ţinea prin Ziarul Financiar, cotidianul care prezenta pe scurt, pe larg, pe cord deschis şi chiar anticipat, mersul şi demersul în business. Mai erau pe piaţă câteva publicaţii de business, însă ora exactă a mediului de afaceri se dădea din rotiţele grupului de presă Mediafax. Spectrul media mustea de publicaţii print şi era dominat de revistele glamour pentru femei, care îşi doreau cu orice preţ să se emancipeze, să fie văzute, recunoscute şi validate de o societate profund patriarhală. Apariţia glossy a revistei de afaceri Business Magazin a fost o  mişcare firească a grupului de presă şi strategică la momentul respectiv. Echipa redacţională era formată din tineri jurnalişti formaţi şi formataţi de Fini şi Pâslaru, adică tăioşi, incisivi, curioşi şi etici. Se simţea nevoia unui spaţiu cu respiraţie săptămânală, care să găzduiască analize mai ample, profile de manageri charismatici, modele de succes şi de urmat. Au urmat apoi anuarele realizate de revistă şi toate manifestările în spirală şi fandările în evenimente care adunau laolaltă comunitatea de afaceri atât de dornică să-şi etaleze costumele negre, gulerele scrobite si manşetele cu butoni MontBlanc. Evenimentele organizate de ei erau foarte fistichii pentru acele vremuri, iar eu nu am să uit niciodată prima gală de lansare a topului tinerilor manageri, care a fost organizată în primul an de la lansarea revistei, la Opera Română din Bucureşti. jingle-uri memorabile, video pe ecrane gigant, ţinute elegante şi prezentatori de la TV. Pentru că începusem să îi cunosc pe jurnalişti foarte bine, ştiam că în spatele materialelor de analiză, al anuarelor tematice, al evenimentelor, erau sute de ore de lucru, de cercetare, de întrebări şi telefoane, de schimburi de emailuri şi câteodată chiar tensiuni cu nervi întinşi ai oamenilor din presă, asupra cărora se făceau deja presiuni din toate părţile. Toată lumea dorea să le transmită ceva, să se laude cu vreo realizare, să anunţe cu cât a crescut producţia la hectar pe birou multinaţionalizat. Cu toate astea, eram tare invidioasă pe libertatea cu care opinau pe diverse teme, lejeritatea cu care îşi argumentau opiniile şi fermitatea cu care plecau cu reportofonul deschis în căutarea celor mai spectaculoase teme. Încă de atunci şi datorită jurnaliştilor de la ZF şi BM, am avut o dorinţă secretă: odată, sau măcar o dată, să semnez şi eu un material pe care să îl public. Nu îmi era clar pe ce subiect sau temă, dar munca lor mi se părea fascinantă, mai ales când am văzut şi culisele din redacţie. Au trecut douăzeci de ani de atunci şi atât ei, jurnaliştii primei redacţii a BM, cât şi eu şi colegii generaţiei mele am ajuns nişte adulţi de 40Ă, maturizaţi fast-forward, mai mult sau mai puţin fericiţi, mai mult sau mai puţin împliniţi, mai mult sau mai puţin obosiţi, mai mult sau mai puţin tracasaţi şi sătui de toate transformările haotice ale societăţii. Long story short, am un respect profund pentru toţi jurnaliştii oneşti şi verticali, care îşi fac meseria cu seriozitate şi atenţie, indiferent de apartenenţa lor la o redacţie sau alta. Am un ataşament aparte faţă de aceste două branduri media, pentru că am crescut profesional odată cu ele. Mi-a plăcut cum au reuşit să pivoteze în digital, mai ales ZF, însă ştiu sigur că şi BM va face trecerea spre digital mai devreme sau mai târziu. Este singura revistă de afaceri care, cu încăpăţânare, încă iese din tipar pe piaţă săptămânal, o adevărată supravieţuitoare a măcelului informaţional venit dinspre social media, un erou în epoca fake news şi video reel entertainment. Cât despre visul meu secret de a semna un material, el a devenit realitate în august 2021, când am semnat prima cronică de teatru în numărul din săptămâna 30 august - 5 septembrie al Business Magazin, iar în aceşti ultimi trei ani am acoperit zeci de spectacole de teatru, operă sau muzică clasică, am intervievat regizori, actori şi muzicieni, aducând-mi şi eu propria mea contribuţie la deşteptarea naţiunii, prin cultură şi artă.

La mulţi ani inspiraţi,

Business Magazin!