Oficial, Statele Unite aproba cu bratele deschise orice investitie, cu exceptia celor care ar putea compromite securitatea nationala. Dar o unda de retinere se face simtita in cazul investitiilor din partea guvernelor straine, spre deosebire de cazul investitiilor venite de la companiile din acele tari. Unii politicieni avertizeaza cu privire la o posibila reactie negativa de ordin politic daca tendinta va continua.

"Banii vor continua sa graviteze in mod natural in jurul activelor cu pretul in dolari, datorita soliditatii economiei noastre", a spus intr-un interviu Henry Paulson Jr., secretarul Trezoreriei. "Nu mi-ar placea nimic mai mult decat sa obtin cat mai multi din acei bani. Dar inteleg ca exista o teama naturala ca acesti bani vor cumpara toata America."

Una dintre nelinistile americanilor tine de filozofia pietei. Statele Unite au predicat ani intregi evanghelia privatizarii, cerand altor state sa-si vanda industriile detinute de guverne. Acum, cu prezenta fondurilor suverane, multi experti se intreaba daca investitiile transfrontaliere nu se transforma in ceva nou, care ar putea fi numit nationalizare transfrontaliera - ridicand problema interferentei guvernelor in piata libera, doar ca de data asta in alte piete decat cea nationala.

O alta ingrijorare este dimensiunea extinsa si cresterea potentiala a acestor fonduri. Cele 2.500 miliarde de dolari, la cat sunt estimate activele in care au investit, depasesc sumele investite de fondurile speculative ("hedge funds") din toata lumea. Mai mult, banca de investitii Morgan Stanley, intr-un multcitat studiu, previzioneaza ca aceste fonduri de investitii ar putea ajunge la un total al activelor halucinant, de 17.500 miliarde de dolari (aproape 13.000 miliarde de euro) in zece ani.

Desi fondurile suverane nu par sa fi jucat un rol in recenta valtoare de pe pietele internationale, expertii spun ca ar putea sa o faca in viitor, in moduri favorabile sau nefavorabile - vanzand brusc activele detinute si precipitand o criza sau salvand financiar fondurile sau companiile care sunt in dificultate. "Aceste fonduri ar putea sa devina ori sursa problemei, ori o parte a solutiei", spune Edwin Truman, senior fellow la Institutul Peterson pentru Economie Internationala. "Cand guvernele straine detin actiuni si obligatiuni, nu doar bonuri de trezorerie, trebuie sa te intrebi daca ele vor fi o forta stabilizatoare sau destabilizatoare."

Truman spune ca e usor de imaginat ca intr-o viitoare criza globala, Paulson s-ar putea sa faca apel nu doar la bancherii centrali, ci si la cei ce conduc aceste fonduri suverane. "Ar putea sa procedeze asa inca de pe acum, din cate stim noi", adauga el.

Fondurile sunt produsul deceniilor in care Statele Unite au importat mai mult decat au exportat. Preturile ridicate la energie au adus trilioane de dolari producatorilor de petrol si gaze naturale din Norvegia si Rusia pana in Orientul Mijlociu, in vreme ce setea americanilor de a importa bunuri si servicii a crescut rezervele valutare ale Chinei, ale Japoniei si altor exportatori giganti din Asia.

Agitatia politica din jurul acestor fonduri a fost pana acum limitata. Eforturile din acest an ale Chinei si ale statului Singapore de a cumpara participatii la banca britanica Barclays si ale Qatarului de a prelua lantul de supermarketuri J Sainsbury din Marea Britanie au starnit putina emotie in randul liderilor britanici. Nici oferta Dubaiului pentru retailerul american Barney's, nici achizitionarea, anul acesta, de catre China a unei participatii de aproape 10% la fondul de investitii Blackstone nu au starnit vreo agitatie in SUA.

Probabil cea mai politica turbulenta cauzata de un fond suveran a aparut atunci cand Temasek Holdings, vehiculul de investitii detinut de statul Singapore, a achizitionat o participatie la o companie detinuta de fostul premier al Thailandei, Thaksin Shinawatra. Afacerea a starnit demonstratii antiguvernamentale care au dus pana la urma la indepartarea lui Shinawatra, printr-o lovitura de stat militara, in 2006.

Principala temere este ca, dincolo de posibilitatea ca fondurile straine sa urce cotatiile actiunilor, ale obligatiunilor si pe piata imobiliara, ele sa exercite un control inoportun in politica sau in sfera privata. Truman de la Institutul Peterson este unul dintre multii experti care fac presiuni ca SUA, FMI si BM sa elaboreze coduri de conduita care sa tina zona politica departe de deciziile de investitii si sa le ceara fondurilor sa dezvaluie informatii despre componenta portofoliilor lor si despre strategiile lor de investitii. "Un guvern este o specie diferita in lumea investitiilor", spune el. "Le spunem noi fonduri suverane (ale statului, n. red.), dar odata ce operezi in afara granitelor tale, nu mai esti «suveran» in acelasi sens". Altii ar prefera sa li se ceara fondurilor sa-si plaseze deciziile de investitii in mainile unor manageri apolitici.

"Din moment ce statele din Asia si cele petrolifere devin tot mai bogate, cu siguranta ca au si banii necesari ca sa incerce sa exercite influenta", spune Kenneth Rogoff, profesor de stiinte politice si politici publice la Harvard. "Nu vrem ca influenta aceasta sa fie exercitata fara scrupule. Trebuie sa existe transparenta in modul de conducere a fondurilor si un control financiar care sa asigure protectie impotriva ei."

Paulson si secretarul adjunct al Trezoreriei, Robert Kimmitt, au calatorit in China, Rusia si in zona Golfului Persic ca sa le ceara oficialitatilor din domeniul financiar de acolo sa promoveze o deschidere mai mare asupra practicilor de investitii ale fondurilor suverane si sa interzica subventiile guvernamentale si alte forme de stimulente pentru activitatile lor de investitii din strainatate. Administratia de la Casa Alba mai cere guvernelor respective, drept conditie de a investi in Statele Unite, sa deschida accesul pentru investitiile americane in activele de acolo aflate sub controlul statului.

Fondurile suverane exista de fapt de zeci de ani. Kuwait General Reserve Fund a fost infiintat in 1960, iar Abu Dhabi Investment Authority, infiintat in 1976, are investitii totale in jurul a 800 de miliarde de dolari (aproape 590 de miliarde de euro), ceea ce il face cel mai mare asemenea fond din intreaga lume. Cu 300 de miliarde de dolari investiti in noul sau fond, Norvegia este privita de multi drept un model de transparenta a strategiei sale de portofoliu, a detinerilor si a metodelor folosite. Dar ea isi asuma si miza politica fara niciun ascunzis, dupa ce si-a retras recent investitia in lantul de magazine american Wal-Mart, justificand cu acuzatiile ca acesta ar fi incalcat interdictia de exploatare a muncii minorilor si ar fi dejucat eforturile angajatilor de a se constitui in sindicate.

Dar China si statele din Orientul Mijlociu mai au mult pana sa ajunga la fel de transparente in activitatile lor pe cat este Norvegia. Unii experti se intreaba ce s-ar intampla daca Beijingul ar cumpara o companie farmaceutica din SUA si ar face presiuni pentru schimbarea programelor de prescriere a medicamentelor. Sau care ar fi reactia daca un guvern arab ar cere sa-i fie sprijinita financiar o companie sau sa-i fie acordate scutiri de taxe pentru ca in schimb sa sprijine convorbirile de pace din Irak sau din Israel?

"Daca aceste fonduri adera, sa zicem, la conceptul unui mare fond mutual, ele ar face aceleasi tipuri de investitii standard pe care le face fundatia Yale", spune Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei si presedinte al Universitatii Harvard. "Dar daca fac investitii mai directe, devin actori cu greutate in economie, si aceasta ridica multe intrebari."

Presedintele George W. Bush a promulgat recent o lege care imputerniceste Congresul sa imbunatateasca procesul de analiza si posibil sa respinga cumpararea companiilor americane de catre straini, pe considerente de siguranta nationala. Dar aceste tranzactii totalizeaza doar 10% din totalul achizitiilor de pe piata, conform Departamentului Trezoreriei.

In urma cu cativa ani a izbucnit un scandal imens cand o companie controlata de emiratul Dubai a incercat sa preia administrarea catorva porturi din Statele Unite si cand o companie petroliera detinuta de guvernul chinez a incercat sa cumpere firma petroliera Unocal. Ambele episoade sugereaza ca americanii ar putea sa nu accepte volume tot mai mari de investitii guvernamentale straine. In ambele cazuri, ingrijorarea politicienilor americani a fost ca active vitale pentru securitatea nationala ar fi fost in pericol. Dar in anii '80, nu era in pericol securitatea nationala atunci cand americanii s-au strambat cand companii japoneze au cumparat proprietati de lux precum studiouri de cinema sau Centrul Rockefeller.

"Administratia Bush are dreptate sa urmareasca acest fenomen - nu alarmata, ci atenta", spune Stephen Jen, sef al departamentului de analiza valutara la Morgan Stanley. "Trebuie sa capete transparenta strategia si conducerea acestor fonduri, astfel incat sa nu le suspectam de urzeli geopolitice ascunse in investitiile lor."

Traducere si adaptare: Mihai MitricA