Marele Orient petrolier
Cu doar doi ani in urma, cand clientii tanjeau dupa mai multe livrari, producatorii OPEC se zbateau sa creasca productia, iar preturile ajunsesera la niveluri record. Acum, in schimb, pentru prima data in peste zece ani, lumea are mai mult petrol decat are nevoie. Nu insa si China.
Vara trecuta, Arabia Saudita a finalizat cel mai mare proiect petrolier al sau, deschizand pentru exploatare un nou teren capabil sa produca 1,2 milioane de barili zilnic - mai mult decat toata productia din Texas. Terenul, denumit Khurais, facea parte dintr-un ambitios program de 60 de miliarde de dolari menit sa creasca productia regatului saudit pentru a raspunde cererilor de energie. Se pare ca Arabia Saudita nu putea alege un context mai nepotrivit.
Pe masura ce s-a redus cererea din cauza recesiunii globale, Arabia Saudita a fost fortata sa scada cu aproape un sfert productia. Dupa ce si-a majorat capacitatea de productie la 12,5 milioane de barili zilnic, Arabia Saudita pompeaza acum circa 8,5 milioane de barili zilnic, cel mai de jos nivel din anii '90 incoace.
"2009 a fost la fel de dureros si pentru noi ca pentru restul lumii", afirma Khalid A. Al-Faith, presedinte si director executiv al Saudi Aramco, gigantul petrolier detinut de regatul saudit, si un veteran al companiei, promovat in acest post la inceputul anului trecut. "Am avut aceleasi probleme de cash flow pe care le-a avut toata lumea. Dar ne-am revenit repede si, cu siguranta, tot ce avea o importanta strategica pentru noi a ramas neatins."
Recesiunea a grabit atingerea unui nou prag pentru Arabia Saudita si piata globala de energie. In vreme ce politicile economice de succes ale Chinei au pregatit drumul pentru o redresare rapida in acea parte de lume, recesiunea a provocat o scadere mai profunda a cererii in Statele Unite, unde consumul de petrol a scazut cu 10% fata de varful atins intre 2005 si 2007. Ca urmare, anul trecut Arabia Saudita a exportat mai mult petrol catre China decat catre Statele Unite. Desi exporturile catre Statele Unite ar putea renaste in acest an, pe termen lung, declinul cererii din America si cresterea importantei Chinei ar putea marca o schimbare fundamentala in geopolitica petrolului.
"Credem ca avem de-a face cu o tranzitie pe termen lung", spune Al Falih. "China este piata de crestere pentru petrol. Tendintele economice si demografice sunt evidente, viitorul sta in acea parte de lume."
Oficialii sauditi au facut cunoscut ca le convine o cotatie de 80 de dolari pentru un baril de petrol. In ciuda cererii slabe si a stocurilor ridicate, contractele futures pe petrol au variat in jurul a 75 de dolari in ultimele sase luni.
In Statele Unite, unii experti cred ca masurile de eficienta energetica, ca si spriijnul manifestat de guvern pentru biocombustibili si presiunile facute asupra companiilor industriale de a-si limita emisiile de dioxid de carbon, pun tara pe calea reducerii pe termen lung a consumului de petrol.
Discutiile din America despre independenta energetica i-au iritat pe oficialii sauditi, care continua sa sustina ca tinta este nerealista si ar putea da peste cap pietele de energie prin subminarea investitiilor actuale, prin urmare ducand la preturi mai mari in viitor. Al-Falih spune ca sunt binevenite masurile de eficientizare energetica, dar a insistat ca si pentru urmatoarele cateva zeci de ani, combustibilii fosili vor continua sa domine cererea de energie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro