Aparenta ingrijorare a cotidianului american pentru soarta presedintelui este, ca mai toate aparentele, inselatoare. Pentru ca, dupa alegerile din 7 noiembrie, nu sistemul politic american cunoaste o premiera - incepand cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, alternanta la guvernare a fost mai degraba o norma - ci doar presedintele George W. Bush, aflat la jumatatea celui de-al doilea mandat la Casa Alba.

Pentru New York Times, rezultatul alegerilor nu e decat un semn ca sistemul politic si-ar putea regasi in sfarsit un atat de necesar echilibru, ramas doar un deziderat in ultimii ani in care "uliii" - cum sunt numiti neoconservatorii de la Casa Alba (Donald Rumsfeld, Condoleezza Rice, Karl Rove si, cu voia dumneavoastra, George W. Bush) - au avut un drum cu destul de putine restrictii de viteza prin Congresul dominat de republicani pentru proiectele, de multe ori fara orizont, pe care le-au promovat.

Prin urmare, chiar daca in primii sase ani de mandat George Bush nu a dovedit de multe ori veleitati de abil negociator, pana in 2008 va trebui sa invete mersul pe sarma intre principiile unei administratii republicane si fermitatea unui congres condus de democrati, care nu numai ca au de luat acum o revansa, dar trebuie sa pregateasca si terenul pentru infruntarea decisiva din 2008, cand actualului presedinte ii expira contractul cu Casa Alba.

In aceste conditii, o schimbare in privinta strategiei din Irak este aproape inevitabila, sustin observatorii politici citati de New York Times: deja o comisie bipartita condusa de James A. Baker III, fostul secretar de stat american din timpul lui George Bush tatal, si Lee H. Hamilton, fost reprezentant al statului Indiana din partea democratilor, este asteptata sa-si prezinte recomandarile in aceasta iarna in privinta politicii de urmat in Irak.

Insa nu doar politica prezidentiala in dosarul irakian ar putea fi subiect de revizuire si ajustare din partea noului Congres. Alte masuri ale Casei Albe, precum reformarea sistemului de asigurari sociale sau noi reduceri de taxe - care oricum nu s-au bucurat de mare succes nici in fata fostei majoritati republicane - se vad acum puse sub semnul intrebarii. Unii analisti sustin insa ca in chestiuni precum energia sau imigratia, presedintele s-ar putea regasi vorbind aceeasi limba cu actuala majoritate democrata sau, dupa cum a spus fostul congresman republican Vin Weber - in prezent un lobbyist apropiat de administratia Bush -, "vor fi capabili sa pivoteze destul de usor in aceste privinte si sa se adapteze la realitatea politica".

Dupa o campanie care n-a facut decat sa escaladeze tensiunile intre actualul presedinte si legislatorii democrati, presiunea in directia "pivotarii" apasa in special asupra presedintelui Bush; viitorul suna insa mai putin sumbru in aceasta privinta pentru cei care arunca o privire optimista in trecut, cand, asa dupa cum aminteste Bruce Buchanan, politolog la Universitatea Texas din Austin, actualul presedinte a demonstrat ca are capacitatea de a practica politici bipartizane. Buchanan a amintit in acest sens nu numai mandatul de guvernator al lui George W. Bush - cand a trebuit sa se descurce in situatii asemanatoare -, dar chiar si mandatul si jumatate in calitate de presedinte. Exemplul citat in New York Times este "No Child Left Behind Act" (Legea "Niciun copil neglijat"), o lege din 2001 care viza reformarea sistemului de invatamant si care a rezultat din conjugarea a doua viziuni, cea a prese-dintelui Bush si cea a senatorului Edward M. Kennedy, unul dintre cei mai respectabili reprezentanti ai democratilor.

In loc de incheiere, New York Times observa ca epoca regulii facute la Washington de un singur partid, in cazul de fata cel republican, s-a terminat cu un esec. Rezultatul alegerilor inseamna in principal pentru presedinte un semnal de alarma ca ar trebui sa acorde atentie dorintei de schimbare a electoratului. Majoritatea redevenita democrata in Congres dupa mai bine de un deceniu a promis ca va actiona ca un cenzor puternic al administratiei Bush. Asta inseamna ca aproape toate initiativele majore ale presedintelui din urmatorii doi ani de mandat vor fi, indiferent daca el o va dori sau nu, rezultatul unor compromisuri. Cat de mari sau de mici vor fi compromisurile, se va vedea; ce e sigur este ca vor fi inevitabile.

Adaptare de Mihai Mitrica