Povestea omului care a declarat război părului
Supranumit şi Regele (King) Gillette, a fost un om de afaceri american care a inventat cea mai bună versiune de vânzare a aparatului de ras. Existau multe tipuri de modele înainte de proiectarea aparatului Gillette, însă el a inovat prin lama subţire, ieftină, de unică folosinţă şi din oţel ştanţat. Brandul este evaluat la 20,2 miliarde de dolari, iar compania generează vânzări de 7 miliarde de dolari.
Camp Gillette s-a născut pe 5 ianuarie 1855 în Chicago, Illinois; în octombrie 1871, familia a pierdut totul într-un incendiu care a devastat oraşul, iar familia a decis să se mute în New York. Adolescentul în vârstă de 17 ani a decis să rămână în Chicago, unde începuse să muncească pentru o companie de vânzări en gros, iar doi ani mai târziu a preluat o poziţie în New York. S-a mutat apoi în Kansas, într-o companie care l-a promovat în funcţia de om de vânzări pe teren, la 21 de ani.
În următorii 20 de ani, a continuat să avanseze; în paralel, îi plăcea să meşterească diverse lucruri şi încerca să inventeze noi produse, de cele mai multe ori fără succes. Citea mult, avea opinii politice puternice şi voia să vadă schimbări radicale în sistemele economice şi sociale ale SUA. Baltimore Seal Company a fost una dintre companiile pentru care Gillette a lucrat ca om de vânzări, în New England şi New York; preşedintele acestei companii, William Painter, a inventat dopul metalic zimţat folosit frecvent astăzi. Dopul a devenit noul standard în industrie, motiv pentru care Painter a şi schimbat numele companiei în Crown Cork and Seal Company. Gillette şi Painter au avut o relaţie apropiată, atât personală, cât şi prin prisma businessului. Painter l-a încurajat să lucreze la un produs care să fie aruncat după folosire şi care să îi fidelizeze pe consumatori.
În 1890, Gillette devenise un om foarte ocupat - până la momentul în care a lansat ideea care avea să îi schimbe viaţa (în 1895), era deja cunoscut în cercurile politice radicale. Motivat de mama sa, care, după 35 de ani în care a colectat şi testat reţete şi sfaturi legate de bucătărie, a scris bestsellerul White House Cookbook, Gillette a publicat şi el o carte: The Human Drift, un manifest al unei lumi utopice; printre ideile cuprinse în aceasta se afla şi una conform căreia toată industria ar trebui să fie preluată de o singură corporaţie, deţinută de public, şi că toţi cei din SUA ar trebui să trăiască într-un oraş gigant, „Metropolis powered by Niagara Falls“. În 1895, în timp ce se bărbierea, i-a venit „ideea care avea să-i aducă o avere“.
Până atunci, bărbaţii care se bărbiereau erau nevoiţi să ascută briciul în fiecare zi, folosind un zbir din piele; aparatele de ras erau relativ scumpe şi aveau lame care se toceau rapid. Aşadar, un aparat de ras a cărui lamă ar putea fi aruncată atunci când s-a tocit ar răspunde unei nevoi reale şi ar putea să fie profitabil. Aparatele de ras sigure au fost dezvoltate la mijlocul secolului al XIX-lea de către fraţii Kampfe, care au pus bazele primului model. Gillette a îmbunătăţit acest design şi a introdus lama de ras din oţel de înaltă calitate, pe care a pus-o la vânzare la suma de 5 dolari (ce valorau aproximativ 140 de dolari în 2014) – jumătate din salariul mediu pe o săptămână al unui muncitor. S-au vândut milioane astfel de unităţi. William Emery Nickerson, un maşinist expert şi partener al Gillette, a schimbat modelul original, îmbunătăţind mânerul şi cadrul. Nickerson a proiectat echipamentul care a produs lamele la nivel de masă. Pentru a vinde produsul, Gillette a fondat American Safety Razor Company pe 28 septembrie 1901 (un an mai târziu schimbând numele companiei în Gillette Aparate de Ras).
Gillette şi asociatul său, John Joyce, s-au luptat pentru controlul asupra companiei; Gillette i-a vândut în cele din urmă acţiunile lui Joyce, însă numele său a rămas pe brand. În 1920, la expirarea brevetului, compania Gillette a pus bazele unei cercetări pentru proiectarea unor modele îmbunătăţite. În timpul Marii Depresiuni americane, a ajuns aproape în stare de faliment, după ce a cheltuit sume imense de bani pe proprietăţi şi după ce valoarea acţiunilor sale în companie a scăzut. Gillette a murit pe 9 iulie 1932, în Los Angeles, California.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro