Povestea prietenilor din copilărie care au creat o afacere in şopronul din curtea familiei. Ce au reuşit aceştia să facă a intrat in istorie

Autor: Andra Stroe Postat la 02 decembrie 2018 1592 afişări

Povestea prietenilor din copilărie care au creat o afacere in şopronul din curtea familiei. Ce au reuşit aceştia să facă a intrat in istorie

Prieteni din copilărie, William Harley şi Arthur Davidson au dovedit că zicala ”unde-s doi puterea creşte“ este cât se poate de adevărată. Împreună, au fondat una dintre cele mai mari companii de motociclete din lume, Harley-Davidson, care are, anual, o cifră de afaceri de peste zece miliarde de dolari

William Sylvester Harley s-a născut pe 29 decembrie 1880, în Milwaukee, Wisconsin.

La 15 ani, Harley a început să muncească în fabrica de biciclete Meiselbach. In timpul colegiului, el a lucrat în biroul unui arhitect şi a fost chelner în frăţia Kappa Sigma.

În 1907, Harley a obţinut o diplomă în inginerie mecanică la Universitatea din Wisconsin-Madison şi trei ani mai târziu s-a căsătorit cu Anna Jachthuber, cu care a avut doi fii şi o fiică. Printre hobby-urile sale se numărau golful, vânătoarea şi pescuitul.

Arthur Davidson s-a născut pe 11 februarie 1881, ca fiu al lui William C. Davidson şi al Margaretei Adams McFarlane, şi a mai avut încă patru fraţi. El a avut trei copii: Margaret, Arthur Jr. şi James Davidson. Era cunoscut ca un bun povestitor, iar una din celebrele sale istorisiri, povestea unchiului Honey, este legată chiar de istoria companiei Harley-Davidson.

Harley şi Davidson au strâns împreună o sumă de câteva sute de dolari, pentru a investi în primul lor proiect. Cineva a furat însă toţi banii din casa lui Davidson, dar unchiul acestuia, care avea o fermă de albine în apropiere, le-a împrumutat celor doi băieţi suma de 500 de dolari, salvând, astfel, soarta companiei. De atunci, cei doi l-au poreclit unchiul Honey (miere). 

Istoria Harley-Davidson începe în 1901, când Harley, în timp ce lucra ca ucenic proiectant pentru Barth Mfg. Co., a elaborat schiţele unui motor care să poată fi montat pe cadrul unei biciclete obişnuite. n următorii doi ani, Harley şi prietenul său din copilărie, Arthur Davidson, au lucrat la prima motocicletă, care a fost terminată în 1903, cu ajutorul fratelui lui Arthur, Walter Davidson. La testarea motorului, Harley şi Davidson au înţeles că acesta nu este suficient de puternic pentru a putea urca dealurile din împrejurimi fără a se ajuta de pedale.

Ei s-au hotărât să înceapă un al doilea proiect, în care au primit ajutorul pionierului motoarelor exterioare Ole Evinrude. Piesele au fost asamblate în şopronul din curtea familiei Davidson şi, pe 8 septembrie 1904, prima motocicletă Harley-Davidson, condusă de Edward Hildebrand, care avea să reprezinte prototipul pentru următoarele modele, lua parte la cursa State Fair Park.

Anul următor au fost vândute primele trei motociclete Harley-Davidson. n 1906, Harley şi fraţii Davidson au construit prima fabrică, în Chestnut Street (devenită Juneau Avenue). n doar un an, producţia a crescut la 150 de exemplare, iar cei doi parteneri au început să vândă motociclete departamentului de poliţie. Tot atunci, cel de-al treilea frate al lui Arthur Davidson, William, s-a alăturat afacerii.

În 1920, Harley-Davidson devenise cea mai mare fabrică de motociclete din lume. n 1921, una dintre motocicletele companiei, condusă de Otto Walker, a fost prima din lume care a câştigat o cursă cu o viteză de peste 160 km/oră.

Cele două războaie mondiale au avut o importanţă deosebită în stabilirea notorietăţii companiei şi în vânzările acesteia, deoarece armata SUA a achiziţionat zeci de mii de motociclete Harley-Davidson pentru a le folosi în război.

În timpul marii crize economice din perioada interbelică, vânzările companiei au scăzut de la 21.000 de exemplare vândute în 1929 la sub 4.000 în 1933. n ciuda acestui fapt, compania a lansat o nouă linie în 1934, în stilul Art Deco, cu un nou tip de motor.

Harley a fost inginer-şef şi trezorier al companiei până la moartea sa, pe 18 septembrie 1943. Davidson a murit pe 30 decembrie 1950, la vârsta de 69 de ani, într-o coliziune dintre două maşini, la câţiva kilometri de casă. n accident a murit şi soţia sa, Clara. n prezent, compania îl care ca CEO pe Matt Levatich. Harley-Davidson are o cifră de afaceri de peste 10 miliarde de dolari, în jur de 6.000 de angajaţi şi un profit anual de aproape 700 de milioane de dolari.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.