"Nu poţi crede pentru totdeauna în Moş Crăciun", spunea în decembrie 2008 Herbert Stepic, preşedintele Raiffeisen Bank International (RBI), pentru că în plină criză financiară, "băncile nu pot pompa la nesfârşit bani în economie". El cerea guvernelor est-europene să întoarcă susţinerea de care s-au bucurat din partea băncilor străine în anii de creştere economică şi să ia măsuri care să le sprijine, cum ar fi injecţiile de capital, după exemplul Austriei, sau credite de la UE pentru recapitalizarea băncilor şi garantarea împrumuturilor interbancare. În lunile următoare, BERD şi FMI perfectau acordul de la Viena privind susţinerea băncilor şi menţinerea expunerilor în Est ale celor 17 grupuri bancare occidentale prezente în regiune. Pentru România, acordul a fost semnat de Erste Bank, Raiffeisen Bank International, Eurobank EFG, NBG, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank, Piraeus Bank şi UniCredit, care controlează în total circa 70% din piaţă.

Acum însă, după toate asigurările date de Jose Barroso sau de Angela Merkel că vor limita dezangajarea băncilor din Europa de Est ca efect al crizei datoriilor suverane, s-a văzut că nu există niciun nou acord: Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a precizat în rezoluţia din octombrie doar că măsurile de menţinere a expunerii rămân la latitudinea autorităţilor naţionale de supraveghere. Iar condiţiile în care operează băncile sunt mult schimbate faţă de 2008. Conform noilor cerinţe impuse de EBA, băncile trebuie ca până la 30 iunie 2012 să atingă o rată a capitalului de bază de 9% şi să-şi constituie rezerve temporare, ceea ce înseamnă un necesar de capital suplimentar estimat la 106 mld. euro. EBA va stabili în următoarea perioadă cifrele exacte, pe baza raportărilor la nouă luni ale băncilor, şi va aproba până la sfârşitul anului în curs planurile de recapitalizare.

Europa de Est este, aşadar, doar un caz particular al luptei pentru resurse care se duce în aceste luni în interiorul UE: în declaraţia summitului UE din octombrie se spune că băncile pot beneficia de bani pentru recapitalizare din partea Fondului European pentru Stabilitate Financiară, devenit creditor de ultimă instanţă, doar dacă restul opţiunilor eşuează (aport de la acţionari, emisiuni de obligaţiuni, sprijin de la guvernele naţionale, vânzări de active). Alex Griffiths, analist al Fitch Ratings, apreciază că "o majorare de capital, din fonduri private sau publice, va avea un impact neutru, dacă nu chiar uşor pozitiv pentru creditare; pe de altă parte, dacă băncile recurg la reducerea activelor, atunci se va reduce creditarea".

Acesta e contextul în care Banca Naţională a Austriei şi Autoritatea Austriacă pentru Pieţe Financiare au lansat propunerea ca proporţia dintre creditele nou acordate, pe de o parte, şi depozitele nou create şi alte resurse de finanţare locale sau supranaţionale să nu depăşească 110%. Propunerea are ca scop menţinerea ratingului suveran AAA, după ce agenţiile de rating au pus la îndoială capacitatea ţării de a susţine subsidiarele din Est ale băncilor austriece în condiţiile unei eventuale înrăutăţiri a economiei mondiale. Dintre toate pieţele estice, băncile austriece aveau la 31 martie expunerile cele mai mari în Cehia (53,17 mld. euro), România (30,2 mld. euro) şi Ungaria (28,99 mld. euro), conform băncii centrale.

Simon Kennedy, analist al agenţiei de rating Fitch, apreciază că propunerea nu va însemna "constrângeri noi semnificative" asupra creditării, fiindcă băncile austriece "oricum nu mai au intenţia să-şi majoreze creditarea mult mai rapid decât finanţarea pe plan local". Ba mai mult, propunerea are efecte pozitive, fiindcă "va asigura reducerea progresivă a proporţiei dintre credite şi depozite în Europa Centrală şi de Est şi va preveni o creştere excesivă a expunerilor atunci când percepţia faţă de această regiune se va îmbunătăţi" (un punct de vedere atins şi de Cristian Popa, viceguvernatorul BNR, care a spus că ar fi fost "foarte mulţumit dacă o astfel de restricţie ar fi funcţionat în perioada de boom al creditului" şi că "interesele sunt comune, nu divergente" între bănci şi state).

În schimb, spune Kennedy, dacă ar avea loc o intensificare a crizei în zona euro, atunci presiunile pe finanţare "ar putea sili unele bănci din zona euro să taie finanţarea pentru subsidiarele din Europa Emergentă sub nivelurile la care le-ar îndreptăţi condiţiile locale", caz în care ar putea fi luată în calcul o nouă iniţiativă de genul acordului de la Viena. În ceea ce priveşte teama de o repatriere a capitalurilor, oficialii BNR au explicat că băncile nu pot repatria decât cu acordul BNR capitalul social, care reprezintă cea mai mare parte din capitalul lor. Împrumuturile subordonate, în schimb, au o pondere mult mai mică în capital decât în alte ţări din regiune, dar nici ele nu pot fi retrase înainte de scadenţă, a afirmat săptămâna trecută Cristian Popa, viceguvernatorul BNR, care nu vede atât un risc ca expunerile băncilor să scadă, ci mai curând riscul de încetinire a creşterii liniilor de finanţare.