Spălătoria inteligentă din Braşov

Autor: Ioana Matei Postat la 06 decembrie 2016 1366 afişări

Spălătoria inteligentă din Braşov

Compania de închiriere şi spălare de textile industriale Kromatic din Braşov a descoperit o modalitate unică de identificare a textilelor din cadrul spălătoriei industriale şi de trasabilitate a textilelor între client şi spălătorie. Dezvoltată de ingineri români, în urma unei investiţii de 5 milioane de euro, tehnologia a devenit un model pe piaţa europeană a spălătoriilor.

ELEMENTUL DE NOUTATE:

Aceasta este singura spălătorie inteligentă din România şi printre puţinele din Europa care au eficientizat managementul textilelor prin tehnologia inovatoare bazată pe radiofrecvenţă (RFID), care presupune identificarea şi trasabilitatea fiecărei textile.  Potrivit reprezentanţilor companiei, unicitatea Kromatic în Europa şi România este dată de integrarea tehnologiei RFID în sistemul logistic şi în întregul său lanţ valoric.

EFECTELE INOVAŢIEI:

Beneficiile inovaţiei se reflectă atât asupra clientului, cât şi asupra spălătoriei. Sistemul RFID presupune identificarea textilelor hoteliere prin microcipuri bazate pe radiofrecvenţă, generând trasabilitatea textilelor, inventarierea facila şi corectă, prelungirea duratei de viaţă a textilelor, eliminarea furturilor şi nu numai. “Beneficiile tehnologiei RFID de identificare a textilelor sunt incontestabile: în mod normal inventarul textilelor unui hotel de mărime medie, de circa 100 de camere, presupune ca minimum două persoane să se implice în numărarea acestora o zi întreagă, rezultatul final fiind incert din cauza erorilor umane. Textilele care au microcip RFID sunt inventariate automat, eliminând aceste erori şi costurile cu timpul şi cu personalul. Totodată, putem elimina chiar şi pierderile cauzate de dispariţii”, spune Aurelian Moraru, directorul general al spălătoriei Kromatic. Stocurile sunt reduse la minimum şi sunt eficient gestionate, iar textilele sunt utilizate la potenţialul lor maxim, fără să devină deşeuri înainte de vreme sau să fie nevoie de investiţii intermediare premature. Totodată, întreaga informaţie referitoare la textile microcipate este  disponibilă clientului pe platforma online dezvoltată de companie, ce oferă rapoarte precum Inventar activ, Spălări, Detectări antifurt, Uzură etc. În plus, tehnologia RFID a Kromatic susţine strategia de business verde a companiei (prin reducerea drastică a deşeurilor generate, monitorizarea uzurii ş.a.)

DESCRIERE:

Promar Textil reprezintă este o companie cu capital 100% românesc, lansată în 1994 pe piaţa de tricotaje şi comerţ extern. Din 2007, compania s-a extins pe piaţa serviciilor, printr-un centru de închiriere şi spălătorie de textile industriale (lenjerii HoReCa şi uniforme industriale). Compania oferă servicii profesionale de închiriere, întreţinere şi igienizare a textilelor hoteliere, medicale şi a uniformelor de lucru pentru toate marile sectoare industriale, precum industria alimentară, prelucrătoare, sectorul medical şi cel hotelier. Din 2015, spălătoria (divizia Kromatic a companiei), s-a transformat în prima spălătorie inteligentă din Europa; decizia determinată, cu precădere, de potenţialul de inovare şi de dorinţa de valorificare a experienţei companiei în producţia şi întreţinerea textilelor. Compania a găsit o metodă de identificare în mod unic a textilelor din cadrul spălătoriei industriale şi de trasabilitate a textilelor între client şi spălătorie. Kromatic, divizia de spălătorie a companiei Promar Textil, a fost lansată în varianta complet integrată cu tehnologie RFID la finele lui 2015, în urma unei investiţii de 5 milioane de euro cofinanţate de Innovation Norway. Atât partea de software a sistemului, cât şi cea de hardware au fost dezvoltate de ingineri braşoveni pentru a rezolva marile „pete oarbe” ale industriei spălătoriilor. Ei au reuşit să rezolve detalii tehnice la o performanţă care nu a fost încă atinsă de numeroşi ingineri străini care încearcă implementarea corectă a sistemului, potrivit reprezentanţilor companiei. Cercetarea şi dezvoltarea sistemului de management al textilelor a durat patru ani.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
brasov,
inteligenta

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.