Studiu de caz: Dacă trebuie, mutăm fabrica

Postat la 09 iunie 2016 1469 afişări

Studiu de caz: Dacă trebuie, mutăm fabrica

CONTEXTUL

La sfârşitul lui 2015, grupul Wetterbest a ajuns la o cifră de afaceri consolidată de circa 130 milioane lei şi un profit de 6,5 milioane de lei şi deţine, prin cele două fabrici de la Băicoi (jud. Prahova) şi Podari (jud. Dolj), una dintre cele mai mari capacităţi de producţie de ţiglă metalică şi accesorii din România. Deşi vânzările merg bine, Dragoş Irimescu, directorul general al companiei, consideră că amplasarea fabricilor din Băicoi încetineşte ritmul de lucru al producţiei firmei, cu efecte atât asupra companiei, cât şi a clienţilor.

DECIZIA

S-a decis relocarea fabricii de la Băicoi, centrul afacerilor grupului, unde pe circa două hectare de află companiile Depaco şi Polnebo, în care lucrează aproximativ 180 de angajaţi din totalul de 210 – 220 ai grupului.

EFECTELE

Va creşte capacitatea de livrare, de distribuţie, elemente care sunt în prezent perturbate de segmentarea terenurilor fabricilor. Conform reprezentanţilor săi, Wetterbest nu se aşteaptă, prin această decizie, la creşterea capacităţii de producţie, ci la eficientizarea procesului de muncă şi câştigurile aferente acesteia.



Decizia a fost luată în contextul în care la Băicoi se află şi motorul businessului, fabrica Depaco, care are ce mai mare contribuţie la cifra de afaceri a grupului Wetterbest. Anul trecut compania producătoare de ţigle metalice şi accesorii a înregistrat o cifră de afaceri de circa 107 milioane de lei, în creştere cu 30% faţă de 2014 şi un profit de 4,5 milioane de lei.

Avem o cotă de piaţă de 15% pe segmentul acesta, al învelitorilor, şi ţintim un procent de 18% până în 2020, realizat printr-o creştere treptată”, spune Irimescu. Pentru anul acesta conducerea companiei îşi propune o creştere cu încă 20% a firmei Depaco, atingerea unui profit de opt milioane de lei şi extinderea echipei, atât pentru Depaco, cât şi pentru întregul grup.

Astfel, se va ajunge la 250 de angajaţi până la sfârşitul anului, la nivel de grup, iar oameni noi sunt căutaţi pentru departamentele de producţie, livrări, vânzări şi financiar.  „Am angajat peste 30 de oameni de la începutul anului şi mai vrem încă vreo 10-20 oameni”, spune şeful grupului. În ceea ce priveşte investiţiile, Wetterbest a alocat circa două milioane de euro până la sfârşitul lui 2016, pentru lansarea a cinci noi produse, spaţii de depozitare şi utilaje.

Obiectivele sale sunt susţinute şi de evoluţia rapidă a vânzărilor, de creşterea cererii pentru produsele Wetterbest. Avansul s-a datorat, în mare parte, şi extinderii portofoliului cu produse lansate anul trecut. „Putem ajunge la 200 de tone de oţel pe zi, dar nu e deloc uşor să livrăm această cantitate zilnic”, spune Irimescu. De aceea, directorul general al companiei spune că „eficienţa este cuvântul de ordine acum”, aceasta fiind strategia companiei încă de anul trecut, când Wetterbest a demarat un proces de reorganizare a fluxurilor interne. „Am investit în Warehouse Management System (WMS), care ne ajută să organizăm mai bine stocurile, comenzile şi livrările, lucru ce va îmbunătăţi calitatea serviciilor Wetterbest”adaugă CEO-ul. Din bugetul de investiţii pe 2016, pentru WMS s-au alocat deja circa 70.000 de euro.

Directorul general se arată optimist şi în privinţa vânzărilor din perioada imediat următoare: „Creşterea va fi mai ales pentru lunile de vară, atunci când e o cerere mare pentru materialele de construcţii”, spune acesta. În primele patru luni ale lui 2016,  grupul Wetterbest a avut o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei, în creştere cu 36% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, sumă la care au participat toate cele trei companii din grup: Depaco – producător de ţiglă metalică, Polnevo – importator de folii, membrane şi ferestre de mansardă şi Cortina – producător şi distribuitor.

„Am avut un start bun, dar pe piaţa materialelor de construcţii e o concurenţă acerbă”, spune Dragoş Irimescu. Tocmai de aceea, deciziile sunt foarte bine calculate – chiar dacă fabrica de la Băicoi va fi relocată, terenul nu va fi vândut, ci păstrat ca soluţie de back-up în cazul în care ceva nu merge conform planului, spune CEO-ul companiei. Irimescu nu a dat mai multe detalii despre noua fabrică, spunând că va dezvălui mai multe după ce va primi autorizaţiile de construcţie.

La acest capitol, Dragoş Irimescu se declară nemulţumit de solicitările exagerate ale autorităţilor: „Avem nevoie în România de un Minister al Autorităţilor Locale, unde sunt multe lipsuri. De asemenea, România este ţara hârtiilor – avem nevoie de un Minister al Hârtiilor”, spune el mai în glumă, mai în serios. La câte hârtii inutile ni se cer, ne taie cheful, atât nouă, investitorilor locali, cât şi celor din afară”, completează acesta.

De asemenea, lipsa meseriaşilor pe această nişă este un subiect fierbinte pentru inginerul Irimescu, care susţine că România duce o lipsă acută de specialişti în domeniul construcţiilor şi consideră că statul ar trebui să se implice direct în soluţionarea acestei probleme: „Hai să luptăm şi pentru înfiinţarea unei legi care să ne oblige să angajăm specialişti, să se impună ca în orice fabrică de materiale de construcţii să fie angajat minimum un inginer specializat cu calificare în domeniul respectiv”. Astfel, s-ar evita multe dintre neregulile existente astăzi pe piaţă, cum ar fi utilizarea unor materiale mai ieftine, dar mai puţin indicate, sau acordarea unor garanţii de trei ori mai mari pentru un produs finit decât cea oferită de producătorul materiei prime, spune CEO-ul.

Aşadar, lipsa meseriaşilor a determinat compania să îşi producă proprii specialişti. „În absenţa şcolilor de meserii, am creat Şcoala Wetterbest, unde realizăm câte un curs intensiv de training specializat, cel puţin o dată pe lună, pentru montatori şi agenţi de vânzări de învelitori”, adaugă Irimescu. Până acum au fost pregătiţi prin intermediul acestei şcoli circa 600-700 de oameni, care vor ridica calitatea serviciilor pe această piaţă: „Noi nu mergem pe principiul „să moară şi capra vecinului”, ci pregătim oameni pentru toată piaţa, fiindcă interesul final este comun -  dacă oferim servicii de calitate, creşte întreaga piaţă, şi eu şi concurenţa”, spune Dragoş Irimescu. Printre competitorii direcţi ai producătorului de ţiglă metalică şi accesorii se numără Ruukki, Lindab sau Bilka.

Urmărește Business Magazin

/special/studiu-de-caz-daca-trebuie-mutam-fabrica-15454021
15454021
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.