-
Povestea unei familii de IT-işti care au reuşit să facă în timpul liber o afacere în toată regula şi o dezvoltă în ritm alert
Afaceri de la zero 14 feb 2025
-
Povesta tânărului care după ce a făcut sport de performanţă şi o facultate cu specific economic a ajuns să pună pe roate în perioada pandemiei o afacere care nu are nici o legătură cu experienţele sale anterioare
Afaceri de la zero 11 feb 2025
-
Afaceri de la Zero. Olivia şi Eduard Săvulescu au renunţat la profesorat şi au început acum aproape două decenii proiectul HandmadeArt, brand sub care au creat aproape 100.000 de produse lucrate manual
Actualitate 6 feb 2025
Olivia şi Eduard Săvulescu, soţ şi soţie, au renunţat la cariera didactică şi au ales calea antreprenoriatului. Acum aproape douăzeci de ani, [...]
-
Afaceri de la Zero. Stup Edition. Casandra Dobromir a pornit la finalul anului trecut Satu’ lu’ Pupu, un centru unde au loc ateliere pentru copiii între zero şi trei ani, iar în viitor vrea să îl transforme într-o grădiniţă bazată pe educaţia în natură
Actualitate 5 feb 2025
Casandra Dobromir a lucrat mai bine de un deceniu într-un centru educaţional de limbi străine, iar după ce a devenit mamă a apărut în mintea ei [...]
-
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Afaceri de la zero 19 nov 2024
-
De la artist vizual la fondator de modă sustenabilă: cum a revoluţionat Diana Corina Enache industria textilă cu Peplum Clothing
Afaceri de la zero 17 nov 2024
-
Afaceri de la Zero. „Preţul pentru un cuptor de ars pleacă de la 14.000 de lei şi am reuşit să prind o colaborare cu un alt atelier din Bucureşti“
Actualitate 14 nov 2024
Roxana Mancini a moştenit de la tatăl său spiritul artistic şi, în pandemie, atunci când voia să-şi odihnească ochii după prea mult timp [...]
-
Afaceri de la Zero. Adriana Nica a renunţat la corporaţie după 23 de ani şi a pornit Soul Paint Atelier, un proiect prin care ţine workshopuri de recondiţionare a obiectelor în Bacău şi Bucureşti. „Totul capătă culoare“
Actualitate 7 nov 2024
Adriana Nica din Bacău a plecat din mediul corporate după mai bine de două decenii şi a deschis, chiar înainte de pandemie, Soul Paint Atelier, [...]
-
Afaceri de la Zero. Vanessa Singenzia, UAU: Obiectele mele de ceramică sunt creatoare de atmosferă. Ce fac eu îmi umple inima. Am planuri infinite. Mereu mi-am dorit ca ceea ce produc eu să nu treacă neobservat, să producă satisfacţie vizuală
Actualitate 2 oct 2024
Vanessa Singenzia a studiat Arhitectura la Paris, dar în 2017 a decis să revină în Cluj, unde a pus bazele atelierului de ceramică UAU, un [...]
-
De pe terenul de fotbal în atelierul de încălţăminte
ANTREPRENORIAT 16 sep 2024
-
Afaceri de la Zero. Ioana Apopei a pus la treabă creativitatea şi pasiunea pentru produse handmade şi a creat brandul de produse din ceramică Dodo Pottery
Actualitate 31 iul 2024
Ioana Apopei, o tânără antreprenoare pasionată de ceramică şi de produse handmade, a pus pe picioare propriul business, Dodo Pottery, brand sub [...]
-
Inspirată de lectură, Iulia Valeria Georgiu şi-a dat seama cât de mult îşi doreşte să dezvolte un proiect al său. Atrasă dintotdeauna de artă, nu i-a fost greu să-şi aleagă traseul şi a ales un business în care a investit deja 20.000 de euro
Afaceri de la zero 22 iun 2024
-
Afaceri de la Zero. Carmen Zamfir şi fiul ei au pornit de la zero un atelier de creaţie vestimentară în Piatra Neamţ, cu investiţii de 100.000 de euro. „Jumătate din produsele noastre au plecat către femeile din Bucureşti“
Actualitate 10 iun 2024
Mai bine de patru decenii petrecute în domeniul tricotajelor i-au dat curaj lui Carmen Zamfir să demareze, în toamna anului 2023, un business pe [...]
-
Afaceri de la Zero. Stup Edition. Roxana Mihai a renunţat la jobul din corporaţie şi a deschis Rowa Flowers, un atelier în care creează buchete şi aranjamente florale pentru evenimente
Actualitate 12 mai 2024
Roxana Mihai şi-a descoperit pasiunea pentru floristică după ce a călătorit în Olanda, o ţară cu o cultură puternic dezvoltată în acest [...]
-
Afaceri de la Zero. Alexandra Istrate a pariat pe brandul de accesorii pentru animale MASH şi vrea să deschidă propriul magazin
Actualitate 24 apr 2024
Alexandra Istrate şi-a pus la încercare îndeletnicirile în ale realizării de zgărzi pentru câini într-o vacanţă şi de la pasiune a trecut [...]
Rezultatele 1 - 15 din 177 pentru "atelier"