1 MAI pe pârtiile din Sinaia: Sute de turişti, în ultimul weekend din sezonul de schi
Sute de turişti petrec ziua de 1 Mai pe pârtiile de mare altitudine din Sinaia, unde se mai poate schia, acesta fiind însă ultimul weekend din sezon în care pârtiile mai sunt deschise iubitorilor sporturilor de iarnă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Peste 500 de persoane au urcat, vineri, pe pârtiile din Valea Dorului şi Valea Soarelui, care aparţin de domeniul schiabil al staţiunii Sinaia şi unde se mai poate schia. Instalaţiile de transport pe cablu care deservesc pârtiile funcţionează în condiţii normale.
Unele dintre aceste persoane se dau cu schiurile sau snowboardul, în timp ce altele stau la soare ori fac mountain bike pe traseele montane care coboară de la Cota 1400.
Acesta este ultimul weekend în care pârtiile din Sinaia, singurele din staţiunile de pe Valea Prahovei care încă sunt practicabile, mai sunt deschise, autorităţile urmând să declare apoi închis sezonul de schi.
De asemenea, sute de oameni au mers, vineri, să facă grătare pe Valea Cerbului din Bucegi, loc care de mulţi ani îi atrage pe turiştii care vor să petreacă 1 Mai la munte, în aer liber.
Aproximativ 10.000 de turişti se află în staţiunile de pe Valea Prahovei, unde petrec minivacanţa de 1 Mai. Cea mai căutată dintre staţiuni este Sinaia, unde gradul de ocupare a locurilor de cazare este de aproape sută la sută. Preţul unei nopţi de cazare în staţiunile de pe Valea Prahovei pentru această perioadă porneşte de la 65 de lei de persoană, tarif care include cazare şi demipensiune.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro