11% din elevii din clasa a III-a şi a IV-a au studiat educaţia fianciară anul trecut

Autor: Ioana Matei Postat la 11 iunie 2015 230 afişări

11% din elevii din clasa a III-a şi a IV-a au studiat educaţia fianciară anul trecut

Unul din zece elevi de clasele a III-a şi a IV-a a studiat disciplina opţională Educaţie financiară în cel de-al doilea an de la implementarea proiectului de introducere în învăţământul primar a acestei discipline gratuite. Astfel, aproape 45.000 de elevi s-au înscris în anul şcolar 2014-2015 la cursurile de educaţie financiară, adică cca 11% din totalul elevilor din clasa a III-a şi a IV-a înscrişi în acelaşi an şcolar la nivelul ţării.

Pentru anul şcolar 2015-2016 s-au înscris deja peste 30.000 elevi din ciclul primar, iar perioada în care se mai poate opta pentru cursurile de educaţie financiară este încă deschisă până la sfârşitul acestui an scolar. Opţionalul se desfăşoară după programa şcolară aprobată de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Numărul elevilor participanţi a crescut în cei doi ani de când programul a devenit disponibil la nivelul învăţământului primar. Astfel, dacă în 2013-2014 au fost înscrişi aproximativ 12.500 elevi din 32 judeţe şi municipiul Bucureşti, în anul şcolar 2014-2015 au studiat disciplina de Educaţie financiară peste 44.600 elevi din toată ţara. Programul se bucură de susţinerea cadrelor didactice, peste 2.000 de dascăli din întreaga ţară fiind înscrişi în program în anul şcolar 2014 – 2015.

Elevii înscrişi la opţionalul/auxiliarul gratuit de Educaţie financiară vor îmbina activităţile formale cu cele practice. În 2015, spre exemplu, elevii au avut oportunitatea de a participa la Olimpiada Micilor Bancheri, un concurs de educaţie financiară care a îmbinat testarea cunoştinţelor financiare teoretice cu exprimarea creativităţii şi a gândirii logice prin realizarea unor proiecte. În cadrul concursului, elevii au avut oportunitatea de a vizita Muzeul şi Biblioteca BNR, precum şi sediul unor instituţii financiare. Cele mai bune proiecte au fost premiate, iar MasterCard a acordat o distincţie specială celui mai inovator proiect.

Opţionalul/auxiliarul Educaţie financiară se desfăşoară cu sprijinul Băncii Naţionale a României, care a realizat şi monitorizarea proiectului prin vizitarea elevilor şi profesorilor din 22 judeţe, cât şi evaluarea cunoştinţelor elevilor, prin organizarea Olimpiadei Micilor Bancheri.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/11-din-elevii-din-clasa-a-iii-a-si-a-iv-a-au-studiat-educatia-fianciara-anul-trecut-14438790
14438790
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.