2 iunie este ultima zi în care pot fi contestate amenzile din perioada de urgenţă

Autor: Luiza Paraschivu Postat la 30 mai 2020 69 afişări

2 iunie este ultima zi în care pot fi contestate amenzile din perioada de urgenţă

2 iunie este ultima zi în care pot fi contestate amenzile date pentru nerespectarea restricţiilor impuse în perioada de urgenţă. Deşi au fost declarate neconstituţionale, acestea pot fi anulate doar dacă sunt contestate în instanţă.

Adrian Jianu şi Radu Preda, doi dintre românii amendaţi în perioada stării de urgenţă, au contestat amenzile primite. Cei doi au fost sancţionaţi după ce au împărţit lumina sfântă în noaptea de Înviere şi au de plătit 19.000 de lei.

„Nu ştiu cum a fost stabilit cuantumul amenzii, în orice caz sunt mult disproporţionate cu aşa-numita faptă a noastră. (...) Amenzile au fost contestate”, a spus Adrian Jianu, unul dintre cei amendaţi.

„Foarte nedrept a fost pentru că ei au încercat să ne omoare tradiţia. Noi am încercat să o continuăm. Aşteptăm instanţa să-şi spună cuvântul, să facă dreptate”, a completat Radu Preda.

Adrian a fost amendat cu 15.000 de lei, iar Radu cu 4.000.

Amenzile date în perioada de urgenţă mai pot fi contestate doar până în 2 iunie. 300.000 de români au primit amenzi în valoare de 130 de milioane de euro.

În baza deciziei CCR, instanţa de judecată va anula procesele-verbale de contravenţie. Cei care au plătit deja amenzile îşi vor putea recupera banii de la stat, cu aceeaşi condiţie: să formuleze plângere contravenţională la judecătorie.

CCR a arătat, în motivarea deciziei prin care amenzile din perioada stării de urgenţă au fost declarate neconstituţionale, că legea nu întruneşte „exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate”, iar stabilirea contravenţiilor este lăsată, în mod arbitrar, la aprecierea agentului constatator.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
amenzi,
contestate,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.