81.800 de investitori la bursa locală la final de 2021, maxim din 2014 încoace
Bursa de la Bucureşti a ajuns la finele lunii decembrie 2021 la un număr de 81.793 de investitori, în creştere cu 24,6%, sau 16.156 de persoane faţă de T4/2020, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza celor mai recente date ale Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI).
♦ Un număr de 16.150 de persoane au început să tranzacţioneze anul trecut.
Bursa de la Bucureşti a ajuns la finele lunii decembrie 2021 la un număr de 81.793 de investitori, în creştere cu 24,6%, sau 16.156 de persoane faţă de T4/2020, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza celor mai recente date ale Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Numărul investitorilor a ajuns astfel la cea mai ridicată valoare din iunie 2014 încoace, adică de la marile listări de stat Electrica, Nuclearelectrica şi Romgaz. „Procentual, creşterea pare mare, dar ne referim la o bază foarte mică. Raportat la populaţie înseamnă foarte puţin. Din aproximativ 16 milioane de locuitori cât are România în acest moment, înseamnă aproximativ 0,5% din populaţie“, apreciază analistul financiar Dragoş Cabat la solicitarea ZF.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro