81% dintre cei plecaţi în concediu îşi fac griji în legătură cu locuinţele lor când sunt plecaţi de acasă
La nivel global, 81% dintre cei plecaţi în concediu îşi fac griji în legătură cu locuinţele lor când sunt plecaţi de acasă. De asemenea, peste jumătate (51%) sunt îngrijoraţi de faptul că ar putea fi jefuiţi de hoţi, iar aproape jumătate (45%) s-ar simţi mai puţin îngrijoraţi dacă ar putea accesa sistemul lor de iluminat prin intermediul telefonului mobil. Acestea sunt rezultatele unui studiu realizat de Philips Lighting, care a inclus peste 8.000 de adulţi din şase ţări .
Philips Lightin, jucător mondial în domeniul iluminatului, lansează o serie de argumente care dezvăluie lucrurile principale care îi îngrijorează pe cei plecaţi în concedii sau atunci când se află departe de casă şi anunţă intrarea pe piaţă a unei noi aplicaţii Philips Hue pentru controlul luminii de la distanţă.
„Ne place să credem că o casă inteligentă este o casă “uşor de utilizat” chiar şi atunci când vrem să plecăm liniştiţi în vacanţă. Ca răspuns la această nevoie din ce în ce mai vizibilă, a consumatorilor de tehnologie modernă, am introdus sistemul de iluminat smart, Philips Hue, cu opţiunea de control de la distanţă bazată pe tehnologie WiFi, care permite utilizarea cu uşurinţă a scenariilor de lumină prestabilite, în funcţie de preferinţe şi stare de spirit. Acest lucru, pe lângă multe alte aplicaţii ale sistemului Philips Hue, ne permite să ne programăm luminile să se aprindă şi să se stingă ori de câte ori dorim, de oriunde din lume", spune Codruţa Marin, Key Account Manager Consumer Channel, Philips Lighting Romania.
Chiar dacă o treime (36%) din cei care pleacă în concedii iau măsuri pentru a-şi pregăti proprietatea numai în ziua sau chiar orele dinainte de plecare, la nivel global, 81% dintre cei intervievaţi se tem să-şi lase casa nesupravegheată. Astfel, tehnologia inteligentă pentru casă, Philips Hue, ar putea reprezenta o modalitate eficientă de a diminua nivelul stresului din concedii, aproape jumătate dintre respondenţi (45%) afirmând că ar fi mai puţin îngrijoraţi dacă ar putea automatiza luminile în casă atunci când se află departe, prin intermediul telefonului.
Dacă plecaţi într-o vacanţă mai lungă, Philips Hue vă poate simula prezenţa acasă. Această caracteristică cheie a aplicaţiei Hue prezentă încă de la lansarea sa din 2012 a fost actualizată în cea mai recentă aplicaţie Hue (2.14), ceea ce înseamnă că acum puteţi să aprindeţi şi să stingeţi luminile de la distanţă sau să le programaţi să se aprindă şi să se stingă automat în anumite momente din zi sau noapte. Noua actualizare permite, de asemenea, introducerea setării aleatorii, astfel încât luminile să imite rutina zilnică normală. Prin intermediul aplicaţiei se pot seta intervalele de lumină pentru fiecare cameră în parte sau pentru întreaga locuinţă în funcţie de zile sau durată.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro