A cutreierat planeta şi a primit oferte de muncă din Emiratele Arabe Unite şi America, dar a ales a ales să se întoarcă în ţară pentru a conduce propriul complex turistic
” Alaska era liniştitoare, mai ales dimineaţa când ne duceam la micul dejun, şi, până veneau clienţii, ne savuram cafeaua pe ultima punte a vasului în timp ce traversam canalele dintre păduri“, îşi aminteşte cele mai plăcute momente petrecute pe vasul de croazieră Dan Mehedinţu, proprietarul şi managerul complexului turistic Laguna Verde.
În cei patru ani în care a lucrat traversând oceanele a văzut mare parte din lume. „M-am certat cu toată familia, iar apoi am pornit pe un vas de croazieră“, îşi descrie Mehedinţu începutul experienţei în domeniul restaurantelor şi al vaselor de croazieră, în 2001. În acea perioadă era student în anul III la Facultatea de Finanţe-Bănci din cadrul ASE şi simţea că nu va continua în acest domeniu. Prin urmare, imediat ce a împlinit vârsta legală servirii de băuturi alcoolice a luat drumul mărilor şi oceanelor: „Aveam 21 de ani, câştigam 4.000 de dolari pe lună şi vedeam şi lumea“. Amuzat, îşi aminteşte că găsise o modalitate prin care să-şi facă viaţa mai uşoară: „Am găsit un job pe barcă în care trebuia să îi supraveghez pe chelnerii din barul personalului, astfel mi se permitea să mă trezesc la ora 11“.
Soluţie pe care o consideră caracteristică stilului descurcăreţ al românilor, care găsesc întotdeauna o portiţă prin care să muncească mai puţin. În cei patru ani în care a lucrat pe vas, a strâns 60.000 de dolari: salariul era de 50 de dolari, iar restul de bani veneau din bacşiş, de la cei circa 4.000 de clienţi obişnuiţi cu servicii de lux.
După ce s-a întors în ţară, Dan Mehedinţu şi-a cheltuit banii pe o maşină sport şi pe o casă şi a plecat să studieze în Elveţia la o şcoală de management hotelier. Şcoala presupunea un curs teoretic de şase luni şi un training practic în Washington, SUA, unde Mehedinţu a experimentat toate etapele muncii din industria HoReCa.
A început cu spălatul vaselor şi bucătărie - pe care le numeşte un coşmar -, apoi cu gestionarea magaziei, până la marketingul şi contabilitatea unui restaurant. Managerii restaurantului de peste ocean i-au propus să lucreze acolo, dar a ales să se întoarcă în Elveţia pentru a-şi continua studiile cu obţinerea unei diplome de master, tot în domeniul managementului hotelier. Deşi oferta de la americani era încă valabilă, iar altele au continuat să vină, din Dubai, Vietnam sau Taiwan, Mehedinţu a mizat pe România pentru continuarea afacerii începute de tatăl lui, în acea perioadă o baltă de pescuit, aflată la 15 kilometri de Capitală. În prezent, afacerea Laguna Verde constă într-un restaurant cu specific pescăresc, căsuţe din lemn şi o vilă pentru cazare, pontoane prevăzute cu instalaţii de iluminare destinate pescuitului, dar şi hidrobiciclete, bărci, skijet sau caiac- canoe - cu o valoare totală de jumătate de milion de euro, potrivit unui interviu anterior acordat Business Magazin.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro