A fost declarată stare de urgenţă în New York din cauza epidemiei de COVID-19

Autor: Anamaria Cadis Postat la 08 martie 2020 268 afişări

A fost declarată stare de urgenţă în New York din cauza epidemiei de COVID-19

Guvernatorul New York, Andrew Cuomo, a declarat stare de urgenţă din cauza epidemiei cu noul coronavirus pentru a avea „un protocol de achiziţii şi testare mai rapid”, scrie CNN. 

„Am declarat oficial stare de urgenţă deoarece acest lucru ne oferă o serie de avantaje. Vom putea face achiziţii şi angaja mai mult personal, în special pentru a ajuta departamentele locale de sănătate foarte aglomerate”, a spus Cuomo.

Guvernatorul a adăugat că în această situaţie „Avem un protocol de achiziţii şi testare mai rapid şi vom profita de acest lucru”.

În cursul zilei de sâmbătă au fost depistate 13 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în New York, bilanţul total în acest stat fiind de 89.

În Statele Unite au fost înregistrate, până sâmbătă seara, 449 de cazuri şi 19 decese. Persoanele infectate cu noul coronavirus fiind în 32 de state şi districtul Columbia. Această cifră naţională include 379 de persoane diagnosticate prin sistemul de sănătate publică din SUA şi 70 de persoane repatriate în SUA - 46 de pe vasul de croazieră Diamond Princess, 21 de pe vasul de croazieră Grand Princess şi trei din China.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
new york,
covid 19,
urgenţă

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.