A opta zi de proteste. Câteva sute de manifestanţi în Piaţa Universităţii (VIDEO)

Postat la 20 ianuarie 2012 58 afişări

Deşi în Piaţa Universităţii a început ploaia, manifestanţii au continuat să sosească şi vineri în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în a opta zi de proteste contra preşedintelui Traian Băsescu şi a guvernului Boc.

Manifestanţilor li s-au alăturat şi cadrele didactice care au protestat anterior, timp de o oră, la Ministerul Educaţiei. Sindicatele profesorilor reclamă faptul că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, plăteşte foarte greu pentru naveta cadrelor didactice, în timp ce el face naveta la Paris pe banii românilor, iar elevii obişnuiţi beneficiază doar de 2,3 la sută din PIB, în timp ce copiii demnitarilor merg la studii în străinătate.

Conform MEDIAFAX, manifestanţii au scandat "Jos Băsescu" şi "Monarhia salvează România" şi au afişat bannere pe care scrie, printre altele, "Băsescu egal Ceauşescu", "Băsescu şi Boc v-au minţit, românii au sărăcit", "Diaspora, trezeşte-te", "Fie iarnă, fie vară, până pleci noi stăm afară", "Români, toată ţara vă aşteaptă în Capitală", "Nu mai putem răbda până vă judecă istoria, semnat Ciumpalacii", "Ciumpalaci din toate ţările, uniţi-vă", "Pierdut clasă politică, o declar nulă", "Vai de tine Românie, stat de drept în agonie, condusă de mitocani, de slugoi şi hoţomani", "Traian, lasă-ne, du-te pe insula Elena", "Schimb salariul de profesor cu salariul de parlamentar (şpaga inclusă)", "Pierdut guvern şi preşedinte, îi declar nuli".

S-a scandat inclusiv "Avem gabori civili printre noi" - aluzie la ideea că forţele de ordine şi-au trimis oameni să supravegheze manifestaţia deghizaţi în civili.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/a-opta-zi-de-proteste-cateva-sute-de-manifestanti-in-piata-universitatii-video-9164501
9164501
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.