De vreo săptămână, presa e plină de un anumit tip de titluri. Am spicuit câteva: "Premierul i-a convocat la Guvern pe miniştrii care vor discuta cu delegaţia FMI"; "Reforma companiilor de stat, subiect delicat în discuţiile cu FMI"; "Perspectiva finalizării acordului actual cu FMI, probabil pozitivă"; "FMI va face ultimele evaluări - ce aşteaptă de la România?"… Şi iată, FMI-ul e deja la Bucureşti. Singur?

Adevărul este că marţi, la Bucureşti, a sosit o misiune comună a Uniunii Europene, FMI şi Băncii Mondiale. O misiune a partenerilor internaţionali cu care România a avut, în 2009, un Acord de împrumut, continuat apoi cu un Acord de precauţie, valabil până în martie anul acesta. Din prima înţelegere ne-am ales cu o finanţare de 20 de miliarde de euro. Din a doua nu a fost tras niciun ban, e doar un acord de precauţie, dar în eventualitatea unei nevoi urgente, ce ar putea interveni în aceste vremuri de criză, autorităţile statului ar putea să apeleze şi la bani.

Repet: înţelegerea e încheiată cu trei parteneri. De ce se vorbeşte numai de FMI? E cumva FMI un nume de cod pentru cei trei parteneri. Nicidecum. E o amintire impregnată puternic în memoria colectivă. Şi e greu să ne-o scoatem din minte.

A fost un timp, prin anii '90, când eram legaţi trup şi suflet de Fondul Monetar Internaţional. Căci ne dădea împrumuturi în valută într-o vreme în care România nu avea acces pe nicio piaţă internaţională. O întrebare era obsedantă atunci: "Când vin banii de la FMI?"… Apoi, după ce ni s-au deschis porţile pieţelor externe, prin '96, de la FMI aveam nevoie de undă verde. Nimeni nu se grăbea să împrumute România decât după ce apăreau comunicatele FMI în care se menţiona că ţara a făcut progrese.

Atunci, pregătirile pentru începerea negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional erau atât de importante încât, dacă ar fi eşuat, România ar fi fost nevoită să-şi amâne mai multe proiecte vitale. Aşa că, periodic, misiunile FMI, ce veneau pentru negocieri, erau aşteptate la Bucureşti cu mari emoţii. De fiecare dată, reprezentanţii României se prezentau la masa tratativelor cu trei pachete importante: unul cu realizări, altul cu restanţe şi în fine un pachet cu obiective noi.

Deseori, de-a lungul anilor, autorităţile române au adoptat nenumărate măsuri raţionale, soldate cu reducerea deficitului bugetar, restrângerea deficitului balanţei de cont curent în unele perioade, calmarea inflaţiei, toate ducând în final la creştere economică. Multe dintre aceste măsuri au fost cerute expres de Fondul Monetar Internaţional. Şi cum orice dare înapoi devine extrem de periculoasă, pentru că induce un mesaj negativ, FMI-ul a insistat cu înverşunare ca măsurile ce erau adoptate să nu fie abandonate.

Acordul din 2009 şi cel din 2011, încă în curs, nu au mai fost încheiate doar cu FMI. Ci cu actualii noştri parteneri internaţionali: Uniunea Europeană, FMI şi Banca Mondială. Dar când e vorba de criterii de performanţă, de misiuni de evaluare, de bani şi de undă verde pe pieţele internaţionale de capital, reflexele sunt mai tari decât adevărul. Miza însă e aceeaşi. În trecut FMI, acum Uniunea Europeană, FMI şi Banca Mondială se întâlnesc pe aceeaşi lungime de undă: o bună funcţionare a economiei, stabilitate internă, politică şi economică, competitivitate. Şi un mesaj - important, echilibrat şi realist - ce pleacă de la ideea că politicile monetară, fiscală, salarială şi de restructurare sunt complementare; ele se potenţează reciproc.

Alte opinii pe zf.ro/opinii