<input type="submit" value="Submit">

</  Algoritmii de social media, în forma lor cea mai comună, au împlinit 15 ani. Ei s-au născut odată cu introducerea de către Facebook a fluxurilor de ştiri rânduite şi personalizate în 2009 şi au transformat modul în care lumea interacţionează online, scrie BBC. Şi, la fel ca mulţi adolescenţi, ei reprezintă o provocare pentru adulţii care speră să le înfrâneze excesele.   >

Nu este ca şi cum nu s-ar fi încercat ceva în acest sens. Numai în acest an, guverne din întreaga lume au încercat să limiteze impactul conţinutului dăunător şi al dezinformării pe reţelele sociale – efecte care sunt amplificate de algoritmi. În Brazilia, autorităţile au interzis pentru scurt timp accesul la X, fost Twitter, până când compania a acceptat să numească un reprezentant legal în ţară şi să blocheze o listă de conturi pe care autorităţile le-au acuzat că pun la îndoială legitimitatea ultimelor alegeri din ţară. Între timp, UE a introdus noi reguli care ameninţă să amendeze firmele de tehnologie cu 6% din cifra de afaceri şi să le suspende dacă nu reuşesc să prevină interferenţa electorală pe platformele lor.

În Marea Britanie, o nouă lege privind siguranţa online îşi propune să oblige site-urile de social media să înăsprească moderarea conţinutului. Şi în SUA, o propunere de lege ar putea duce la interzicerea TikTok dacă aplicaţia nu este vândută de compania mamă din China. Guvernele se confruntă cu acuzaţii că restricţionează libertatea de exprimare şi interferează cu principiile internetului, aşa cum au fost stabilite la începuturile sale. Într-un eseu din 1996, care a fost republicat de 500 de site-uri web – adică viral în condiţiile de atunci – poetul şi crescătorul de vite american John Perry Barlow a argumentat: „Guverne ale lumii industrializate, Uriaşi obosiţi din carne şi oţel, Vin din Cyberspace, noua casă a Minţii. În numele viitorului, vă rog din trecut să ne lăsaţi în pace. Nu sunteţi binevenite printre noi. Nu aveţi suveranitate unde ne adunăm noi.”

Adam Candeub este profesor de drept şi fost consilier al preşedintelui american Donald Trump, care se descrie drept un absolutist al libertăţii de exprimare. Reţelele de socializare sunt „polarizante, dezgustătoare, primitive, nu te ridică – cred că este un mod groaznic de a avea discurs public”, spune el pentru BBC. „Dar alternativa, spre care cred că o mulţime de guverne împing, este să facem din acestea un instrument de control social şi politic şi mi se pare şi mai oribil.” Profesorul Candeub consideră că, cu excepţia cazului în care „există un pericol clar şi prezent” reprezentat de conţinut, „cea mai bună abordare este pentru o piaţă de idei şi deschidere către diferite puncte de vedere.”  Ideea de „piaţă a ideilor” alimentează o viziune asupra reţelelor sociale ca oferind condiţii de concurenţă echitabile, permiţând tuturor vocilor să fie auzite în mod egal. Când a preluat Twitter (acum redenumit X) în 2022, Elon Musk a spus că vede platforma ca pe „piaţa mare digitală a oraşului.” Dar reuşeşte acest lucru să ia în considerare rolul algoritmilor?

Potrivit lui Asha Rangappa, avocat american şi lector de afaceri globale de la Universitatea Yale, Musk „ignoră unele diferenţe importante dintre piaţa tradiţională a oraşului şi cea online: eliminarea tuturor restricţiilor de conţinut fără a lua în considerare aceste diferenţe mai degrabă ar dăuna dezbaterii democratice decât să o ajute.”  >

</ Introdus într-un caz de la Curtea Supremă de la începutul secolului al XX-lea, conceptul de „piaţă a ideilor,” susţine Rangappa, „se bazează pe premisa că ideile ar trebui să concureze între ele fără interferenţa guvernului.” Cu toate acestea, „problema este că platformele de social media precum Twitter nu seamănă cu nimic cu o piaţă publică adevărată.” Mai degrabă, susţine Rangappa, „caracteristicile platformelor de social media nu permit, pentru început, o concurenţă liberă şi corectă a ideilor... «Valoarea» unei idei pe social media nu este o reflectare a cât de bună este aceasta, ci este mai degrabă produsul algoritmului platformei.” Algoritmii pot urmări comportamentul utilizatorului şi pot determina ce văd milioane de oameni atunci când se conectează – şi, pentru unii, algoritmii sunt cei care au perturbat schimbul liber de idei posibil pe internet atunci când acesta a fost creat. „În primele lor zile, reţelele de socializare au funcţionat ca un fel de sferă publică digitală, în care vorbirea curgea liber,” au declarat pentru BBC Kai Riemer şi Sandra Peter, profesori la Universitatea din Sydney. Cu toate acestea, „algoritmii de pe platformele de social media au remodelat în mod fundamental natura libertăţii de exprimare, nu neapărat prin restrângerea a ceea ce se poate spune, ci determinând cine poate vedea conţinutul şi ce conţinut poate fi văzut,” susţin Riemer şi Peter, a căror cercetare analizează de ce este nevoie de regândirea libertăţii de exprimare pe reţelele sociale. „În loc de idei care concurează liber pe merit, algoritmii amplifică sau suprimă aria de răspândire a mesajelor... introducând o formă fără precedent de interferenţă în schimbul liber de idei, care este adesea trecută cu vederea.” Facebook este unul dintre pionierii algoritmilor de recomandare pe reţelele sociale şi, cu aproximativ trei miliarde de utilizatori, Feedul său este, fără îndoială, unul dintre cele mai mari. Când platforma a lansat un algoritm de clasificare bazat pe datele utilizatorilor în urmă cu 15 ani, în loc să vadă postările în ordine cronologică, oamenii au văzut ce dorea Facebook ca ei să vadă. Determinaţi de interacţiunile de pe fiecare postare, algoritmii au ajuns să prioritizeze postările despre subiecte controversate, deoarece acestea au adunat cele mai multe reacţii în jurul lor. Deoarece postările controversate au mai multe şanse să fie recompensate de către algoritmi, există posibilitatea ca opiniile politice mărginaşe să fie suprareprezentate pe reţelele sociale. În loc de forumuri publice gratuite şi deschise, reţelele sociale devin în schimb o oglindă distorsionată şi senzaţională a emoţiei publice care exagerează discordia şi înăbuşeşte opiniile majorităţii, spun criticii. Deci, în timp ce platformele de social media acuză guvernele că ameninţă libertatea de exprimare, nu este oare cazul să ia în considerare şi că algoritmii lor ar putea reprezenta, din neatenţie, o ameninţare? „Motoarele de recomandare nu blochează conţinutul, ci liniile directoare ale comunităţii sunt cele care restricţionează libertatea de exprimare, conform preferinţelor platformei,” a declarat Theo Bertram, fostul vicepreşedinte de politici publice la TikTok, pentru BBC. „Motoarele de recomandare fac o diferenţă mare pentru ceea ce vedem? Da, absolut. Dar dacă reuşeşti sau eşuezi pe piaţa pentru atenţie nu este acelaşi lucru cu a avea libertate de exprimare.” Totuşi, „libertatea de exprimare” este despre dreptul pur şi simplu de a spune ceva sau şi despre dreptul de a fi văzut? După cum a spus Arvind Narayanan, profesor de informatică la Universitatea Princeton: „Când vorbim online – când împărtăşim un gând, scriem un eseu, postăm o fotografie sau un videoclip – cine ne va auzi? Răspunsul este determinat în mare parte de algoritmi.”     >

</ Prin determinarea audienţei pentru fiecare conţinut postat, platformele „separă relaţia directă dintre vorbitori şi publicul lor,” susţin profesorii Riemer şi Peter. „Discursul nu mai este organizat de vorbitor şi audienţă, ci de algoritmi.” Este ceva despre care ei spun că nu este cunoscut în dezbaterile actuale despre libertatea de exprimare – care se concentrează pe „latura vorbirii a discursului.” Şi, susţin ei, „interferează cu libertatea de exprimare în moduri fără precedent.” Epoca noastră a fost etichetată ca „societatea algoritmică” – una în care, s-ar putea argumenta, platformele de social media şi motoarele de căutare guvernează discursul în acelaşi mod în care statele naţionale au făcut-o cândva. Acest lucru înseamnă că garanţiile directe ale libertăţii de exprimare din constituţia SUA au o limită, conform lui Jack Balkin de la Universitatea Yale: „Primul amendament, aşa cum este interpretat în mod normal, este pur şi simplu nepotrivit pentru a proteja capacitatea practică de a te exprima.” Profesorii Riemer şi Peter sunt de acord că legea trebuie adusă în pas cu vremurile. „Platformele joacă un rol mult mai activ în modelarea discursului decât poate acoperi legea în prezent.” Şi, susţin ei, modul în care postările dăunătoare sunt monitorizate trebuie, de asemenea, să se schimbe. „Trebuie să extindem modul în care gândim despre reglementarea libertăţii de exprimare. Dezbaterile actuale axate pe moderarea conţinutului trec cu vederea problema mai profundă a modului în care modelele de afaceri ale platformelor le stimulează să modeleze algoritmic discursul.” Deşi profesorul Candeub este un „absolutist al libertăţii de exprimare,” el este precaut faţă de puterea concentrată în platformele care pot fi gardieni ai discursului prin intermediul codului pentru computere. „Cred că am face bine să facem publici aceşti algoritmi pentru că altfel suntem doar manipulaţi.” Cu toate acestea, algoritmii nu dispar. După cum spune Bertram, „diferenţa dintre piaţa oraşului şi reţelele sociale este că pe reţelele sociale stau câteva miliarde de oameni. Există dreptul la libertatea de exprimare online, dar nu un drept pentru toţi de a fi auziţi în mod egal: ar dura mai mult de o viaţă întreagă pentru a viziona fiecare videoclip de pe TikTok sau de a citi fiecare tweet.” Care este, atunci, soluţia? Ar putea ajustări modeste ale algoritmilor să cultive conversaţii mai incluzive, care să semene mai mult cu cele pe care le avem de la persoană la persoană? Noile platforme de microblogging precum Bluesky încearcă să ofere utilizatorilor control asupra algoritmului care afişează conţinutul – şi să revigoreze cronologia de altădată, în convingerea că oferă o experienţă mai puţin mediată. Aşa cum a subliniat profesorul Narayanan, „Feedurile cronologice nu sunt... neutre: ele sunt supuse efectelor de amplificare, părtinirii demografice şi imprevizibilităţii viralităţii. Din păcate, nu există o modalitate neutră de a proiecta reţelele sociale.” Platformele oferă unele alternative la algoritmi, utilizatorii de pe X putând alege un feed cu doar cei pe care îi urmăresc. Şi prin filtrarea unor cantităţi uriaşe de conţinut, „motoarele de recomandare oferă o mai mare diversitate decât doar urmărirea oamenilor pe care îi cunoaştem deja,” susţine Bertram. „Aceasta se simte ca opusul unei restricţii a libertăţii de exprimare – este un mecanism de descoperire.” Potrivit politologului american Francis Fukuyama, „nici autoreglementarea platformei, nici formele de reglementare de stat care apar” nu pot rezolva „problema privind libertatea de exprimare online.” În schimb, el a propus o a treia cale. „Middleware” ar putea oferi utilizatorilor reţelelor sociale mai mult control asupra a ceea ce văd, cu servicii independente oferind o formă de administrare separată de cea încorporată pe platforme. În loc ca informaţia de conţinut să fie furnizată conform algoritmilor interni ai platformelor, „un ecosistem competitiv de furnizori de middleware... ar putea filtra conţinutul platformei în funcţie de preferinţele individuale ale utilizatorului,” scrie Fukuyama. „Middleware-ul ar reda acea libertate de a alege utilizatorilor individuali. Astfel s-ar readuce internetul la tipul de sistem divers şi multiplatformă la care aspira să fie în anii 1990.” În absenţa acestui lucru, ar putea exista modalităţi prin care în prezent ne putem îmbunătăţi sentimentul de iniţiativă atunci când interacţionăm cu algoritmi. „Utilizatorii obişnuiţi de TikTok sunt adesea foarte calculaţi cu privire la algoritm – dându-i semnale pentru a încuraja sau descuraja motorul de recomandare pe căile spre noi descoperiri,” spune Bertram. „Ei se văd ca fiind curatorii algoritmului.     >

Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru