Cifrele exportului sunt încurajatoare. Chiar şi soldul balanţei comerciale - care continuă să fie negativ, importurile costând mai mult decât câştigăm din exporturi - s-a îmbunătăţit considerabil. Dacă, în 2008, deficitul balanţei comerciale era de 19 miliarde de euro, în 2012 a scăzut la 7,3 miliarde de euro. Pentru că exporturile au crescut mai repede decât importurile. România îşi poate juca însă mai bine cartea exporturilor. Cum anume? Nu-s deloc puţini cei care văd stimularea exporturilor exclusiv prin… deprecierea leului faţă de euro. Pe termen scurt, acest stimulent ar putea avea unele efecte benefice. Nu însă şi pe termen lung. Aşa că e nevoie de alte căi, mai sigure, pe care să meargă ţara noastră pentru a face din export un stâlp puternic, care să susţină o creştere economică sănătoasă. Lecţia din anul 2000 n-ar trebui uitată. Atunci, factorii economici, pe verticală şi pe orizontală, atât la nivel "macro", cât şi "micro", au înţeles un fapt esenţial: acela că investiţiile constituie temelia în stare să susţină edificiul creşterii economice. Până la urmă, şi exporturile tot de investiţii depind.

Dar trenul exporturilor, ca să meargă în ritm optim, are nevoie de mai multe locomotive puternice. E cert: între aceste locomotive nu se numără competitivitatea câştigată prin deprecierea monedei. România are nevoie de competitivitate prin calitate; prin vocaţia lucrului bine făcut.

Pe piaţa externă, de mulţi ani, dar mai cu seamă de când lumea e în criză, cresc preţurile îndeosebi la produsele cu grad înalt de prelucrare. Este şi normal să fie aşa. Produsele care încorporează mai multă muncă, mai multă competenţă sunt mai scumpe. Gândirea, inteligenţa aduc valută. Cel mai deştept este şi va fi privilegiat. Dacă n-ar fi aşa, omenirea ar fi stat în loc şi nu am fi ajuns la sofisticate produse care încorporează materii prime "înnobilate" cu materie cenuşie. Iar sursele internaţionale de capital "plusează" acolo unde materia se transformă şi sporeşte în valoare. Se ajunge în acest fel la o specializare competitivă: unele ţări vând materii prime sau semifabricate, că nu reuşesc să meargă mai departe; altele vând produse ce au trecut prin mai multe trepte de prelucrare, dobândind o valoare adăugată mare.

Dintotdeauna, în comerţul exterior, s-au pus etichete: ţări "ale cafelei", "ale bananelor", "ale citricelor". Sunt ţări ce au puţini bani pentru investiţii. De aici fug "creierele", pentru că nu sunt plătite, stimulate, recunoscute. Şi pentru că nu au asigurate condiţii de valorificare şi de dezvoltare. În astfel de ţări, în totalul exporturilor, materiile prime şi semifabricatele sunt dominante. România vinde şi ea "produse de bază". Vinde şi lemn fără să-l prelucreze. Vinde şi ţagle care nu ajung să fie transformate în sârmă. Dar două lucruri importante s-au întâmplat în exporturile româneşti. În primul rând, dacă din 1990 şi până în 1999 sufeream de "complexul cifrei 8", fiindcă exporturile noastre nu depăşeau 8 miliarde de dolari, în 2000 s-a făcut saltul la 10 miliarde de dolari, iar în 2008 exporturile de bunuri fizice (exclusiv servicii) au ajuns la 33,7 miliarde de euro. Ei bine, creşterea a ajuns la 52,4 miliarde de euro în 2012. În plină criză. Apoi, remarcabil este faptul că 80 la sută din această sumă e realizată în industria prelucrătoare.

Aceasta e calea pe care trebuie să mergem mai departe. Numai că, pe o astfel de cale, înaintarea e grea şi e nevoie de competenţă. Nu e vorba despre niciun fel de elitism, dar toţi cei care sunt în stare să gândească… e bine să fie stimulaţi să înveţe, să gândească, să inoveze. Să nu irosim inteligenţa în activităţi de rutină.

România nu mai e "specializată" în exportul de semifabricate. Începe să vândă scump produse înalt prelucrate! Să obţină câştiguri de valută din exportul unor fabricate cu o mare cantitate de valoare adăugată. Dar, repet, e doar un început. Chiar dacă acest început a prins rădăcini timp de mai mulţi ani.

Drumul de parcurs e mai lung. Mult mai lung. Fiindcă noi, având bilet de clasa a treia, ca să ajungem din urmă ţările care în trenul Uniunii Europene călătoresc la clasa întâi sau la clasa a doua, avem nevoie nu doar de un ritm înalt al creşterii economice, dar şi de un PIB competitiv, cu o structură nouă, cu valori adăugate care să exprime grijă pentru lucruri bine făcute, profit, orientare spre piaţă. Altfel, mizând pe deprecierea leului şi nu pe performanţe economice, vom continua să adăugăm PIB fără să adăugăm şi competitivitate.

Alte opinii pe zf.ro