Afacerea inedită facută de un tânăr din România. Acesta a dezvoltat cea mai ciudată şi interesantă metodă de cazare - GALERIE FOTO
Un tânăr de 24 de ani, din oraşul Ţicleni, judeţul Gorj, care produce un vin unic în România, din mure, vrea să facă locuri de cazare în butoaie, chiar lângă plantaţie. Tânărul spune că a depus deja actele pentru autorizaţie, urmând să înceapă cu 5 butoaie de şase metri.
La 21 de ani, Ionel Burtea, un tânăr din oraşul Ţicleni, judeţul Gorj, pe vremea când era în ultimul an, la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, la ASE, şi-a convins familia să investească într-o plantaţie de mure şi zmeură.
Plantaţia s-a înfiinţat în 2017, iar părinţii tânărului au devenit între timp angajaţii săi.
„În urmă cu trei ani am înfiinţat plantaţia, cu fonduri proprii. Aveam un teren moştenit de la bunici. Până în prezent am investit 100.000 de euro, treptat. În primul an a fost un hectar, ajutat de părinţi, împrumuturi, reinvestirea profitului. Am început cu un hectar şi în momentul acesta avem şapte hectare plantate, din care cinci sunt pe rod”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ionel Burtea.
De anul viitor, acesta doreşte ca un alt vis să devină realitate. Vrea să ofere locuri de cazare în butoaie lângă plantaţia de mure, o idee pe care a descoperit-o în Portugalia.
„Am depus actele pentru autorizaţie, pentru a face o zonă de agroturism, în formă de butoi.
Va fi cazarea turiştilor în butoaie de lemn, şase metri lungime pe patru, cu încălzire, va fi de genul full-time, nu doar vara. Dorim să promovăm foarte mult zona noastră, o să fie în plantaţie efectiv. Proiectul l-am văzut în Portugalia şi am zis de ce nu şi l-a noi? Există la o cramă de viţă de vie. O să venim şi cu ceva autentic. Vrem să aducem şi case tradiţionale olteneşti, foarte foarte vechi. Am nivelat terenul şi pregătim lemnul. E o investiţie pe termen lung. Începem cu cinci butoaie în 2020 şi vrem să ajungem în doi ani la 20 de unităţi de cazare. O să fie tip cameră, fiecare butoi o să reprezinte o cameră, cu pat matrimonial. O experinţă inedită, fiind şi în apropierea operelor lui Brâncuşi, de Târgu-Jiu", a afirmat Burtea.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro