Craciun fericit!

Cum au transformat doi fraţi un obiect pe care majoritatea oamenilor il au in casă într-o super afacere

Autor: Florin Casota Postat la 07 ianuarie 2017 2649 afişări

Cum au transformat doi fraţi un obiect pe care majoritatea oamenilor il au in casă într-o super afacere

Ryan şi Roy Seiders sunt pasionaţi de pescuit însă s-au lovit de o problemă: nu exista niciun răcitor pe piaţă care putea rezista la zilele lor de pescuit, aşa că au creat Yeti, o companie care anul trecut a avut venituri de 468 milioane de dolari, scrie Inc.com

Niciunul dintre răcitoarele încercate de ei nu rezista o perioadă îndelungată aşa că şi-au pus în minte să creeze chiar ei unul. Primele răcitoare au ajuns pe piaţă în 2006 şi costau 250-300 de dolari, dar acum un răcitor Yeti de 320 de litri se vinde şi cu 1300 de dolari. Răcitorul, atunci când este închis, este foarte rezistent şi nici măcar un urs grizzly nu ar putea să-l spargă. Se pare că au testat asta chiar cu un urs grizzly. "Oameni din Texas se laudă că au produse ce nu pot fi sparte nici măcar de un urs, deşi nu este niciun grizzly într-o arie de 1000 de mile".

Cei doi au pornit afacerea în 2005, dar abia în 2011 au început să meargă bine când au înregistrat vânzări de 29 de milioane de dolari, această sumă a ajuns la 147 milioane în 2014 şi în 2015 vânzările pur şi simplu au explodat ajungând la venituri de 468 milioane de dolari.

Pentru antreprenori şi designeri de produse acesta este scopul final: să transformi un obiect obişnuit într-un obiect dorit. "E doar un răcitor!" spune şi David Srere, CEO al agenţiei de marketing Siegel+Gale. "Povestea lor nu e legată de un răcitor, ci de faptul că au reuşit să construiască o comunitate care este pasionată de sporturile outdoor, de orice fel.

Pentru a putea începe afacerea, Roy şi-a folosit banii pe care-i obţinuse din importurile de răcitoare din Thailanda pe care le vindea în SUA. După ce au realizat prototipul şi-au dat seama că trebuie să vândă produsele cu cam 300 de dolari pentru a putea fi profitabili. Problema era că nu le puteau vinde în magazine tradiţionale precum Walmart unde se găseau răcitoare de 30 de dolari. Aşa că au fost convinşi că pot vinde produsul doar oamenilor ca ei, pasionaţi de pescuit sau vânat şi care au nevoie de un răcitor bun. În 2012 s-au întâlnit cu Walt Larsen, şeful agenţiei de publicitate Scales Adevertising, care i-a ajutat să-şi vândă produsul mai bine. Au conceput un motto - "Wildly Stronger, Keep Ice Longer"- şi au început să apeleze la ambasadori de brand, persoane influente din comunitatea de pescari şi vânători. Tot atunci şi-au dat seama că au nevoie de ajutor şi au vândut o parte din companie către Cortec Group, o firmă de private equity care a venit cu experienţă pe partea operaţională.

Mai departe afacerea a crescut şi s-a transformat într-un brand recunoscut în sectorul său şi care la rândul său a trezit alţi jucători din piaţă. Roy se gândeşte la urmatorul produs, deschizător de sticle premium. Motivul?Piaţa nu cerea un răcitor de 300 de dolari, dar au reuşit să-l transforme într-un business profitabil. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.