Cum poţi să faci mii de euro din vânzarea de creioane: o antreprenoare de 25 de ani a construit un business cu produse vintage
Aşa-numita mişcare a hipsterilor a readus în atenţia publicului un număr de produse, precum creioanele sau vinilurile; o tânără antreprenoare a profitat de asta şi a dezvoltat un business care produce mii de euro pe lună.
Caroline Weaver, de 25 de ani, este proprietara magazinului CW Pencil Enterprise; ea comercializează creioane inspirate de modele ale unor scriitori celebri, precum John Steinbeck.
"Este probabil cel mai cunoscut creion din America", spune Weaver. "Chiar dacă trebuie să depui puţin efort ca să foloseşti un creion, mulţi oameni apreciază asta. Este acea conexiune între cât de des trebuie să ascuţi creionul şi volumul de muncă depus."
Chiar dacă cei mai mulţi clienţi ai ei sunt mileniali, aceştia nu sunt şi cei care aduc profitul. Comanda medie este de 50 de dolari online şi de 25 de dolari în magazin, iar cei care cheltuie sume mari au peste 50 de ani. Produsele sunt vândute la un preţ dublu faţă de cel de producţie.
Weaver a investit 80.000 de dolari în afacere şi spune că aceasta îi aduce profit, fără a specifica exact marja.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro